Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4954/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4954
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 906 din 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalului Mehedinți în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru intimatul reclamant, lipsind recurenții pârâți PRIMĂRIA O, PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală, potrivit concluziilor scrise pe care le depune la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința nr. 906 din 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Primăria municipiului O și Primarul municipiului
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 11.07.2005-30.11.2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a reținut că reclamantul este funcționar public, fiind în raporturi de serviciu cu pârâții în perioada 11.07.2005-30.11.2008, perioadă pentru care se solicită plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Plata celor două suplimente au fost suspendate succesiv după cum urmează: prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007-2008.
Deci, dreptul funcționarului public de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Ca urmare dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în drepturi cu caracter retroactiv conform art.64 al.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă.
Ca atare începând cu data de 01.01.2007 revine autorităților statului obligația de a efectua plata acestor suplimente cuvenite începând cu data de 01.01.2004.
Deși a fost funcționar public în perioada 11.07.2005-30.11.2008, reclamantul nu a beneficiat de plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare cuvenite pentru această perioadă, așa cum rezultă din adeverința 2215/19.02.2009 eliberată de Primăria mun.
Prin dispoziția nr.1126/02.12.2008 a Primarului municipiului O s-a dispus acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici din cadrul Primăriei municipiului O începând cu data de 01.12.2008.
Instanța a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată pentru perioada de la data numirii în funcția publică (11.07.2005) și până la data 30.11.2008, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea de consemnare în carnetul de muncă a acestor suplimente s-a reținut că aceste consemnări se fac după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit aceste drepturi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul pârâții PRIMĂRIA O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul promovat de către pârâți s-a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în esență că, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamant, nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantului ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâți, prin prisma criticilor formulate și în raport de actele existente la dosar, Curtea apreciază că este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâții PRIMĂRIA O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 906 din 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalului Mehedinți în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.GC
CB/2 ex./16.12.2009
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Gabriela
