Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4955/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4955
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarate de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S împotriva sentinței nr.451 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata reclamantă, lipsit recurentul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru intimata reclamantă depune practică, respectiv deciziile nr. 2014/2008 și 1172/2009 pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința nr. 451 din 9 iunie 2009, Tribunalul Olta respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, a dmis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta să plătească reclamantei suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pe perioada 28.04.2006-27.08.2008, funcție de perioada lucrată în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a reținut că potrivit dispoziției de încadrare atașată la dosar și carnetului de muncă reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul Instituției Primarului Municipiului S în perioada 23.11.2004-27.08.2008, iar potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, pârâta are obligația de a acorda salariaților săi toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate.
Pe de altă parte, funcționarii publici sunt salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 - care reprezintă Statutul funcționarilor publici - și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din actul normativ anterior menționat, cele două suplimente fiind introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 și publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art.44 din OG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acesteia, se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior, prin republicare, art.31) din Legea nr.188/1999-R, suspendarea acestor dispoziții continuând conform OG nr.2/2006 până la finele anului 2006, după care nu s-a mai dispus în acest sens, iar reclamanta nu a primit respectivele suplimente, așa cum recunoaște și pârâta prin întâmpinare.
Ca atare, începând cu data de 23.11.2004 (când a intrat în vigoare OUG nr.92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, dreptul privind acordarea celor două suplimente a fost suspendat, însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului respectiv, art.38 din Codul muncii prevăzând în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrare în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d au fost doar suspendate prin actele normative respective, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului respectiv, situație în care suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui câtă vreme prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege privitoare la acest drept.
Fiind de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut de lege să fie lipsit de substanța sa și practic lipsit de valoare.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prevede în art.1 din Protocolul adițional nr.1 că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare fiind un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul Convenției menționate.
Ca atare, s-a apreciat ca întemeiată în parte cererea reclamantei privind acordarea suplimentelor respective pentru perioada 28.04.2006 - 27.08.2008, așa încât a fost admisă în parte cererea și s-a dispus obligarea pârâtei la plata acestor suplimente.
Cât privește solicitarea reclamantei privind plata acestor sporuri și pentru perioada 23.11.2004 - 28.04.2006, s-a apreciat că dreptul la acțiune pentru plata acestor sume este prescris.
Legea l88/l999 privind statutul funcționarului public, care prevede dreptul la acordarea acestor sporuri, se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, și cum nu există dispoziții specifice în materia prescripției, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv la finalul anului când încetează suspendarea anuală, reclamanții neaflându-se in vreunul din cazurile expres prevăzute de art.13 și 14 din Decretul nr.167/1958 referitor la suspendarea prescripției.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii contestației administrative prealabile, reglementată de art. 31 din OG nr. 2/2006 invocate de pârâtă, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, art 1 din OG 2/2006 stabilind drepturile salariale pentru anul 2006 și având aplicabilitate doar pentru anul 2006, constatându-se că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 atașând la dosar adresa înregistrată la instituția pârâtă sub nr. 7556/24.03.2009 prin care, în baza art. 31 alin 1 lit c și d din Legea 188/1999 a solicitat pârâtei sporurile salariale cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 01.11.2005 - 28.08.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul promovat de către pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 3041și art.304 pct. 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în esență că, instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei procedurii prealabile și în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârât, prin prisma criticilor formulate și în raport de actele existente la dosar, Curtea apreciază că este fondat, pentru următoarele considerente:
Asupra excepției îndeplinirii procedurii prealabile, s-a reținut corect de către prima instanță că aceasta s-a îndeplinit.
Pe fondul cauzei, se reține că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizata în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței numărul 451din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.DV
CB/2 ex./11.12.2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Gabriela
