Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 500
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Catargiu Victoria
JUDECĂTOR:LIBER -
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP T în reprezentarea MINISTERULUI FINANTELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr.118/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, privind pe intimații, T, A B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul recurent consilier juridic, pentru intimatul reclamant se prezintă avocat,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat,conform motivelor de recurs depuse în scris la dosar.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate în concluziile scrise, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului,constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.5924/30/20.08.2007 reclamantul -, a solicitat in contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și T, solicitând obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004-2006 conform art.37 pct. 2 OG38/2003, precum și plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005, prev. de art. 6 OG38/2003 actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
In motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihna la o prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legala, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea în vigoare. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2004-2005. considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care si concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai daca este necesara, iar măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o si fără a aduce atingere existentei dreptului.
De asemenea se mai arată ca potrivit art 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovita de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit ca polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată ca acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003 iar pentru anul 2005 fost suspendata în baza art. 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera ca aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluată în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.37 pct.2 si art. 6 din OG nr.38/2003, art.41 al.2 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul A, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepțiile privind ne îndeplinirea procedurii prealabile și a prescripției dreptului la acțiune iar pe fond arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 si prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, pana la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată ca bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare.
Totodată, pârâtul Iaf ormulat cerere de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit HG nr. 386/2007, bugetul de stat este gestionat de, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusa la dosar prin T, s-a opus la admiterea cererii de chemare in garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite si excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.
Prin sentința civilă nr.118/CA din 28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-,a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR - prin T, și INSPECTORATULUI JUDETEAN DE POLITIE al Județului
S-a respins cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulata de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative;
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa efectuării procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de T, precum și excepțiile lipsei plângerii prealabile și a prescripției dreptului la acțiune invocate de T și
A obligat pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, și INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE T, la plata către reclamant a primei de concediu aferenta anilor 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume ce vor fi actualizare in raport cu rata inflației la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța reține că, disp.art.91 ind.1 din nr.215/2006, prevăd competenta instanțelor de contencios-administrativ in cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea nr.554/2004.
Cu toate acestea, prev.art.7 din nr.554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speța, întrucât acestea vizează situația în care o persoana se considera vătămata într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competenta instanței de contencios-administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar in cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit.c din nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsa printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speța, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, aflându-se in fapt in fata unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța va respinge excepția invocata de
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța nu contestă faptul ca neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituita ca efect al admiterii acțiunii fata de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ, REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, DIRECȚIA FINANCIARĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul RA si a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabila si.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, acesta începe să curgă la data când se naște dreptul și se prescrie în termen de trei ani dacă legea nu prevede altfel. Astfel, acțiunea fiind înregistrată în anul 2007 și fiind solicitate drepturi bănești din anul 2004, 2005 și 2006, reclamantul se află în interiorul termenului de trei ani, situație față de care excepția invocată de A. și T, urmează a fi respinsă.
Față de actele existente la dosar, instanța reține că reclamantul -, are calitatea de funcționar public civil cu statut special - polițist conform art.1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Raportat la aceasta calitate, ii sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituționala sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii in statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 in care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum si cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorita unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca in aplicarea art. 37 al.2 teza OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al. 3. proc. civ. instanța a procedat la admiterea acțiunii reclamantului urmând a obliga pârâții la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anilor 2004-2006 actualizata in raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrala a prejudiciului suferit de reclamanta prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine ca reclamantul -, are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist. In acesta calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobata prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt in vigoare, in prezent nemaifiind suspendata aplicarea acesteia, iar pe de alta parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de alta parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturată existenta până la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate instanța a procedat la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferenta anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta P T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului,se susțin în esență următoarele:
Se invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca și chemat în garanție deoarece,pe de o parte, între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu a existat absolut nici o relație de serviciu de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată potrivit dispozițiilor art. 16 -30 din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice,reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Se solicită respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 60 -63 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nu există nici o obligație de garanție.
Se mai solicită și respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art. 109 alin 2 Cod procedură civilă și art. 7 din legea nr. 554/2004.
Recursul este neîntemeiat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor B, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată, și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP T împotriva sentinței civile nr.118/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 17 Aprilie 2008
Pentru PREȘEDINTE Pentru JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Claudia
- - - - - LIBER -
A în CO, semnează A în CM, semnează
Vicepreședinte Vicepreședinte
GREFIER
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș - Judecător -,
Red.LC - 06.06.2008
Tehnored LM- 09.06.2008
2 expl.
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Catargiu Victoria, Claudia
