Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 14.09.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.504
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul - pârâtul Ministerul Frinanțelor Publice B prin F-.P T împotriva sentinței civile nr.20/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat,pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și J T, având ca obiect Litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică,se constată lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat și având în vedere faptul că în temeiul dispozițiilor art.242 pct. 2 Cod procedură civilă a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 20 din 08.01.2008 pronunțată în dosar -, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis acțiunea principală formulată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor Și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Finanțelor Publice B prin DGFP T, și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T, precum si cererea de chemare in garanție formulata de către MIRA.
Au fost obligați pârâtii Ministerul Internelor și Reformei Administrative și J la plata primei de concediu din anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005 sume ce vor fi actualizate in raport cu rata inflației la data plații efective.
A obligat Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plați către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În considerente, tribunalul reține:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 14.09.2007 sub nr. - reclamantul a chemat in judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios,Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004-2006 conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003 precum și plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005 prev de art. 6 OG 38/2003, actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
In motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihna la o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioară plecării in concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea in vigoare. Reclamantul menționează că deșii a fost suspendat, nu se poate reține ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2004-2005. Se arată că a considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. In cerere se menționează că pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existentei dreptului.
De asemenea se mai arata ca potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovită de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit că polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003 iar pentru anul 2005 fost suspendată în baza art. 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluată în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, art.28 lit. e din Legea nr. 360/2002, art.41 al.2 Constituția României.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru in temeiul art. 15 din Legea nr. 146/1997.
In dovedirea cererii au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri și anume: Sentința Civilă nr. 774/20.06.2006 pronunțată în dosar nr. 1932/2006 de Tribunalul Mehedinți, Sentința Civilă nr. 530/2006 pronunțată în dosar nr. 7044/2005 de Tribunalul Hunedoara, minuta Deciziei Civile nr. 785/12.06.2006 pronunțată în dosar nr. 2784/2006 de Curtea de Apel Alba Iulia, Sentința Civilă nr. 581/2006 pronunțată în dosar nr. 6240/2005 de Tribunalul Hunedoara
Legal citat, pârâtul MIRA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulate.
In considerentele întâmpinării depusa la dosar pârâtul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/ 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată ca bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar prepune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze in cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Totodată, pârâtul Iaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de MFP, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul IPJ Tas olicitat pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, arătând că disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai precizează ca bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăti.
Pârâtul învederează că atâta vreme cât dispozițiile legale de suspendare au fost date cu respectarea Constituției României, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar MFP prin DGFP T, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul. Pârâtul a solicitat totodată și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către
Pârâtul menționează ca acțiunea reclamantului este inadmisibilă, nefiind îndeplinită procedura prealabila conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.Pârâtul învederează ca cererea de chemare în garanție este inadmisibilă în cadrul acțiunilor personale nepatrimoniale și litigiilor de muncă, pe considerentul că raporturile de munca există între instituția angajatoare, alta decât MFP și angajatul, care este reclamant în litigiul de față.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate de către pârâți, susținând acțiunea astfel cum a fost inițial formulata, cu motivarea din cererea introductiva.
Tribunalul a unit excepțiile invocate de către pârâți prin întâmpinările formulate cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut următoarele:
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța nu contestă faptul ca neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MI.RA și a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și MFP. Ca atare MFP este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.Prin urmare instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.Astfel fiind, se impune, in temeiul art. 60 Cod procedură civilă admiterea cererii de chemare in garanție formulată de către MIRA a Ministerului Finanțelor Publice.
Instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prev art. 7 din Legea nr. - reprezintă dreptul comun în materie care nu se aplica în situația specială a reclamantului, căruia i se aplică dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
Față de actele existente la dosar, instanța retine ca reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat.
Reclamantul este angajat al IPJ T, astfel cum rezultă din adeverința nr. -/20 din 13.11.2007 depusa de reclamant la termenul de judecata din 04.12.2007 (fila 33 ), desfășurându-și activitatea in cadrul IPJ T în perioada 01.07.2003-15.04.2007 (fila 34 dosar).
Raportat la calitatea reclamantului, îi sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata până la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituționala sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare și in prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioadă în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
In acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse în OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3 Cod procedură civilă. instanța va proceda la admiterea acțiunii reclamantului urmând a obliga pârâții la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004-2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plătii efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanta prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine ca reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special-polițist. In acesta calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de baza, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt in vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Dispozițiile art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existenta până la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate instanța a procedat la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plătii efective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, formulează în termenul legal recurs împotriva sentinței citate, solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr.20/08.01.2008, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și în principal, pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive a ministerului, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Bf ormulată de pârâtul B; de asemenea în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator, și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
Consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nicio relație de serviciu sau de muncă.
Motivul că pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, respectiv T, își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale T (Trezoreria T), nu are absolut nicio relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajat și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speță trezoreriile B - T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii, etc.) ale pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern" iar "Guvernul asigură - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului" precum și că "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Așadar, nu Ministerul Economiei și Finanțelor B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de Guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în această chestiune.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului au în exclusivitate Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin ministrul său (ca ordonator principal de credite), respectiv T, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor B să fie implicat în vreun fel în aceste raporturi de serviciu și ca urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate face propuneri cu privire la cheltuielile de personal ale ordonatorului de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Pe cale de consecință, apreciază că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Curtea, analizând recursul de față, constată că este nefondat și va fi respins, în aplicarea prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și în conformitate cu considerentele de mai jos:
Instanța de fond a motivat judicios respingerea excepției de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile statuată prin art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, motivare ce conține interpretarea corectă a acestor norme legale, din moment ce obiectul acțiunii constă în plata unor drepturi salariale neacordate și nu în anularea unui act administrativ. De altfel, competența instanței de contencios, în astfel de cauze, a fost stabilită prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în art.911(actualmente art.109), reglementare cu caracter special care nu face trimitere expresă la condițiile și termenele din Legea nr.554/2004 așa cum dispune art.106 din aceeași lege, când reglementează asupra atacării actului prin care încetează raportul de serviciu al funcționarului public.
Dar, chiar în situația aplicării condițiilor și termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, se impune a se reține că procedura prealabilă este posibilă numai atunci când este vorba de manifestarea expresă de voință într-un caz concret, nu și de refuz nejustificat sau de tăcere a autorității administrative, cum s-a exprimat jurisprudența și doctrina în materie.
De asemenea, motivația recurentului în justificarea admisibilității excepției lipsei sale de calitate procesuală, de chemat în garanție, nu poate fi primită față de obligația stabilită de instanță în sarcina sa, aceea a alocării fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești acordate în speță, care nu se identifică cu obligația instituită în sarcina pârâților ca ordonatori principal și secundar de credite.
Temeiul juridic îl găsim în actul normativ indicat de recurent, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care conferă Ministrului Finanțelor un rol major în procesul bugetar, în sensul că proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern, prin Ministerul Finanțelor (art.28 din lege); Ministerul Finanțelor Publice propune, atunci când intervine schimbarea cadrului macro - economic, modificarea limitelor de cheltuieli bugetare (art.33); Ministrul Finanțelor își exprimă acordul, pe baza justificărilor corespunzătoare, să fie efectuate virări de credite între capitolele clasificațiilor bugetare, deși în principiu, acestea nu pot fi efectuate (art.47); La propunerea ordonatorilor principali de credite, Ministrul Finanțelor aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în buget (art.48); Tot Ministrul Finanțelor monitorizează execuția bugetară, sens în care, solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice (art.55).
Toate aceste competențe date în favoarea ministerului în cauză îi conferă calitate procesuală, independent de raporturile de muncă existente între intimații pârâții și reclamant, punând la adăpost și contribuind la executarea obligațiilor care urmează să fie luate în considerare în procesul de elaborare și aprobare a bugetului, a legilor bugetare.
Tribunalul a dat o soluționare corectă și fondului cauzei, constatând că drepturile pretinse de reclamantul intimat au fost legal stabilite și că suspendarea dispusă prin legile bugetare anuale, din rațiuni economice, nu echivalează cu înlăturarea dreptului, care a devenit actual la încetarea suspendării. Au fost citate reglementări incidente cu valoare de principiu, prevederi constituționale și de dreptul muncii, inclusiv norme comunitare precum și jurisprudență în soluționarea unor cereri de același gen.
Așa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.20/08.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
Prima instanță- Tribunalul Timiș -Judecător.,
Red. CV- 17.06.2008
Tehnored LM -18.06.2008 - 2 expl/SM
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
