Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 499/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.05.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.499
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul - pârâtul MINISTERUL FRINANȚELOR PUBLICE B prin F-.P T împotriva sentinței civile nr.37/14. ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat,pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și J T, având ca obiect Litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică,se prezintă pentru intimatul reclamant lipsă avocat lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea excepțiilor invocate și a fondului recursului ca fiind neîntemeiate, și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 37/14.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR - prin T, și INSPECTORATULUI JUDETEAN DE POLITIE al Județului T; s-a respins cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulata de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa efectuării procedurii prealabile și a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de T și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de T, începând cu data de 01.10.2005.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, și INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE T, la plata către reclamant a primei de concediu aferenta anilor 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume ce vor fi actualizare in raport cu rata inflației la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
În considerente, tribunalul reține că:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 4109/30/21.05.2007 reclamantul, a solicitat in contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și T, solicitând obligarea pârâților plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005, prev. de art. 6 OG38/2003 actualizate in raport cu rata inflației si obligarea Ministerului Finanțelor Publice sa aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată ca acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003 iar pentru anul 2005 fost suspendat în baza art. 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluata in 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. Legii nr.353/2003 de modificare și aprobare OG nr. 38/2003, Legea nr. 360/2002 și Legea nr. 168/1999.
Prin cerere, reclamantul și-a precizat și completat acțiunea în sensul că a solicitat și obligarea acelorași pârâte la plata primelor de concediu pentru anii 2004,2005 și 206, conform art.37 pct. 2 din OG nr. 38/2003, actualizată cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data plății efective.
In motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea in concediul de odihna la o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării in vigoare a OG nr.38/2003, reclamanta nu a beneficiat de aceasta dispoziție legala, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea in vigoare. Chiar daca a fost suspendat, nu se poate retine ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pe anii 2004-2005. considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. Pe de alta parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care si concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai daca este necesara, iar măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o si fără a aduce atingere existentei dreptului.
De asemenea se mai arată ca potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovita de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit ca polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Împreună cu NOTE DE ȘEDINȚĂ, depuse de reclamantul, prin avocat, a fost depusă și o CERERE DE INTERVENȚIE, formulată de, și, toți în calitate de intervenienți în interes propriu în prezentul dosar.
Față de faptul că o cerere similară, a fost depusă în dosar nr-, care a fost admisă în principiu, dispunându-se prin Încheierea de ședință din data de 19.11.25007, citarea intervenienților în acel dosar, cererea de intervenție din prezentul dosar a fost respinsă, prin încheierea de ședință din 19.11.2007 când prezenta cauză a rămas în pronunțare
Prin întâmpinarea depusa la dosar paratul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, pârâtul Iaf ormulat cerere de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit HG nr. 386/2007, bugetul de stat este gestionat de, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin T, s-a opus la admiterea cererii de chemare în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța retine că, disp.art.91 ind.1 din nr.215/2006, prevăd competenta instanțelor de contencios-administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea nr.554/2004.
Cu toate acestea, prev.art.7 din nr.554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speța, întrucât acestea vizează situația în care o persoana se consideră vătămata intr-un drept al sau, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu in toate situațiile in care se stabilește competenta instanței de contencios-administrativ este necesara si îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar in cazul existentei unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speță, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, aflându-se în fapt în fata unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța a respins excepția invocata de
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța nu contestă faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ, JURIDICE ȘI CONTENCIOS, DIRECȚIA FINANCIARĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul RA și a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabilă și.
Și T prin Întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de faptul că reclamantul nu are raporturi de muncă cu T ci cu Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul a depus la dosar Note de Ședință, din care rezultă că drepturile sale salariale sunt achitate de T, de Combatere a Organizate T este doar o structură subordonată financiar T, situație față de care, tribunalul va respinge excepția invocată de T, privind lipsa calității sale procesuale pasive.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantul, are calitatea de funcționar public civil cu statut special - polițist conform art.1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Raportat la aceasta calitate, îi sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituționala sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibile, respectiv neîntemeiate prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorita unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al. 3 Cod procedură civilă instanța a proceda la admiterea acțiunii reclamantului urmând a obliga pârâții la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anilor 2004-2006 actualizata în raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrala a prejudiciului suferit de reclamanta prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine ca reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist. In acesta calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de baza, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobata prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendata aplicarea acesteia, iar pe de alta parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existenta până la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate instanța a proceda la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferenta anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, formulează în termenul legal recurs împotriva sentinței citate, solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr.37/CA/14.01.2008, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și în principal, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004; tot pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârâtsau ca și chemat în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B; în subsidiar, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Bf ormulată de pârâtul B; de asemenea în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susțin următoarele:
Sentința a fost dată de Tribunalul Timiș cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă).
Consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
Motivul că pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, respectiv T, își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale T (Trezoreria T), nu are absolut nici o relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajat și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speță trezoreriile B - T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii, etc.) ale pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern" iar "Guvernul asigură - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului" precum și că "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Așadar, nu Ministerul Economiei și Finanțelor B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de Guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în această chestiune.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului au în exclusivitate Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin ministrul său (ca ordonator principal de credite), respectiv T, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor B să fie implicat în vreun fel în aceste raporturi de serviciu și ca urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate face propuneri cu privire la cheltuielile de personal ale ordonatorului de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Pe cale de consecință, apreciază că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator, și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă
Pe fondul cauzei, se susține că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis acțiunea formulată, întrucât în ceea ce privește primele de concediu aferente perioadei 2004 - 2006, aplicarea prevederilor art.37 alin. 2 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, referitoare la primele de concediu, și implicit plata acestor prime de concediu, a fost suspendată, printr-o serie de acte normative ulterioare
Referitor la sporul de fidelitate aferent anului 2005, învederează că aplicarea prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 a fost suspendată prin art. 2 alin.1 din nr.OUG118/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1138/02.12.2004.
Curtea, analizând recursul de față, constată că este nefondat și va fi respins, în aplicarea prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și în conformitate cu considerentele de mai jos:
Instanța de fond a motivat judicios respingerea excepției de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile statuată prin art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, motivare ce conține interpretarea corectă a acestor norme legale, din moment ce obiectul acțiunii constă în plata unor drepturi salariale neacordate și nu în anularea unui act administrativ. De altfel, competența instanței de contencios, în astfel de cauze, a fost stabilită prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în art.911(actualmente art.109), reglementare cu caracter special care nu face trimitere expresă la condițiile și termenele din Legea nr.554/2004 așa cum dispune art.106 din aceeași lege, când reglementează asupra atacării actului prin care încetează raportul de serviciu al funcționarului public.
Dar, chiar în situația aplicării condițiilor și termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, se impune a se reține că procedura prealabilă este posibilă numai atunci când este vorba de manifestarea expresă de voință într-un caz concret, nu și de refuz nejustificat sau de tăcere a autorității administrative, cum s-a exprimat jurisprudența și doctrina în materie.
De asemenea, motivația recurentului în justificarea admisibilității excepției lipsei sale de calitate procesuală ca pârât sau chemat în garanție nu poate fi primită față de obligația stabilită de instanță în sarcina sa, aceea a alocării fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești acordate în speță, care nu se identifică cu obligația instituită în sarcina pârâților ca ordonatori principal și secundar de credite.
Temeiul juridic îl găsim în actul normativ indicat de recurent, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care conferă Ministrului Finanțelor un rol major în procesul bugetar, în sensul că proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern, prin Ministerul Finanțelor (art.28 din lege); Ministerul Finanțelor Publice propune, atunci când intervine schimbarea cadrului macro - economic, modificarea limitelor de cheltuieli bugetare (art.33); Ministrul Finanțelor își exprimă acordul, pe baza justificărilor corespunzătoare, să fie efectuate virări de credite între capitolele clasificațiilor bugetare, deși în principiu, acestea nu pot fi efectuate (art.47); La propunerea ordonatorilor principali de credite, Ministrul Finanțelor aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în buget (art.48); Tot Ministrul Finanțelor monitorizează execuția bugetară, sens în care, solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice (art.55).
Toate aceste competențe date în favoarea ministerului în cauză îi conferă calitatea procesuală, independent de raporturile de muncă existente între intimații pârâții și reclamant, punând la adăpost și contribuind la executarea obligațiilor, care urmează să fie luate în considerare în procesul de elaborare și aprobare a bugetului, a legilor bugetare.
Tribunalul a dat o soluționare corectă și fondului cauzei, constatând că drepturile pretinse de reclamantul intimat au fost legal stabilite și că suspendarea dispusă prin legile bugetare anuale, din rațiuni economice, nu echivalează cu înlăturarea dreptului, care a devenit actual la încetarea suspendării. Au fost citate reglementări incidente cu valoare de principiu, prevederi constituționale și de dreptul muncii, inclusiv norme comunitare precum și jurisprudență în soluționarea unor cereri de același gen.
Așa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor,chemat în garanție,împotriva sentinței civile nr. 37/CA/14.01.2008,pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
Prima instanță- Tribunalul Timiș -Judecător.,
Red. CV -16.06.2008
Tehnored LM 17.06.2008
-2 expl/SM
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
