Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 506/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - legea 188/1999 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 506

Ședința publică din data de 19 martie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, cu sediul în B,-, județul B împotriva sentinței nr.25 din 7 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani, reclamantă fiind .

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru pârâta recurentă Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B, lipsă fiind reclamanta - intimată.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru pârâta recurentă Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate ca netemeinică și nelegală. Plata sporurilor solicitare de intimată a fost suspendată prin OUG nr.92/2004 prin care s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.

Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani la data de 09.12.2008 sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 25.01.2007 - 27.06.2008 și 30.06.2008 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei și a solicitat acesteia acordarea acestor drepturi, dar pârâta i-a comunicat că sporurile solicitate nu pot fi acordate întrucât nu există un act normativ care să reglementeze cuantumul și criteriile în funcție de care se acordă.

A arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin nr.OG 92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004 - 2006,însă nu au fost abrogate.

Pârâta legal citată a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 25 din 07 ianuarie 2009 Tribunalul Botoșania admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B să acorde acesteia suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 25.01.2007-27.06.2008 și 30.06.2008 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost respinsă cererea referitoare la plata acestor drepturi salariale solicitate pentru viitor după data pronunțării hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie dispozițiile art. 29 din Legea nr.188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Ori, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 01.01.2004.

Prin urmare, având în vedere că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat acordarea acestor sporuri pentru perioada 25.01.2007 - 27.06.2008 și 30.06.2008 și în continuare, prima instanță a obligat pârâta la plata acestor sporuri prevăzute de lege începând cu această dată și până la data pronunțării hotărârii, în raport de perioada efectiv lucrată, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.

În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006, instanța a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 aliniat 2 din Legea nr. 24/2004 privind tehnica legislativă.

Referitor la solicitarea privind obligarea pârâtei la acordarea acestor drepturi și pentru viitor, instanța a respins acest capăt de cerere reținând că acțiunea de față are ca obiect recunoașterea unor drepturi prevăzute de lege.

Punerea în executare a acestei dispoziții presupune emiterea unei decizii prin care să se acorde aceste sporuri, neputându-se prezuma că pârâta nu va respecta aceste drepturi câștigate și pentru viitor - întrucât dispozițiile legale respective trebuie aplicate atât timp cât se află în vigoare, până la data

abrogării sau modificării lor. Totodată, stabilirea unor drepturi bănești pentru viitor nu poate constitui obiectul unei acțiuni admisibile, deoarece drepturile salariale reprezintă un drept de creanță, iar creanța pretinsă nu are un caracter cert, lichid și exigibil.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că instituția s-a achitat de toate obligațiile în termen legal, privind achitarea drepturilor salariale, însă pentru aceste suplimente solicitate în acțiune (suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare) nu există nici un act normativ care să prevadă că funcționarii publici sunt îndreptățiți să le primească, fiind suspendate de drept, iar în buget nu s-au aprobat sume cu această destinație.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată nefondat recursul.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâta, în condițiile art. 1082 Cod civil, corect a fost obligată la plata sumelor solicitate prin cerere.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că măsura suspendării s-a dispus temporar, ceea ce nu duce la stingerea drepturilor.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, împotriva sentinței nr.25 din 7 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani, reclamantă fiind .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. - -

Jud.fond:

Tehnoredact.

30.03.2009/2 EX.

Președinte:Mitrea Muntean Dana
Judecători:Mitrea Muntean Dana, Artene Doina, Galan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 506/2009. Curtea de Apel Suceava