Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 53/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.53
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr.1395/26.09.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.1395/26.09.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-S și a obligat-o să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data numirii în funcția publică până la data de 26.09.2008 și a respins, în rest, pretențiile reclamantei.
În motivare s-a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C - S, după cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 47 dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Reclamanta, fiind încadrată ca funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat. Reclamanta, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși s-a adresat cu cerere în acest sens conducerii instituției pârâte (filele 9-11 dosar). Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG 192/2002, nr.OUG 92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG 6/2007, nr.OG 9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și prin prevederile nr.OG 2/2006.
În aceste condiții, suspendându-se exercițiul dreptului la a cere suplimentele, a fost suspendat, pe aceeași perioadă, și cursul prescripției, întrucât dreptul la acțiune nu era născut, conform dispozițiilor art. 7 din Decretul Lege nr. 167/1958. Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Totuși, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituție.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care o îndrituiește pe reclamantă la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța respins cererea întrucât creanța nu este născută și poate fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
În consecință, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C - S să îi acorde suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data numirii în funcția publică până la data de 26.09.2008, respingând, în rest, pretențiile reclamantei.
În cauză a de clarat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C- solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare recurenta critică prima instanță pentru că a admis acțiunea deși drepturile acordate nu sunt prevăzute în actele normative ce reglementează acordarea drepturilor salariale. În dovedirea acestui aspect învedereat invocă dispozițiile OG nr.6/2007, OG nr.2/2006, Legea nr.-76/2005 și OUG nr.92/2004. Consideră că instituția în lipsa unei dispoziții legale nu avea posibilitatea legală să acorde aceste drepturi salariale. Este adevărat că art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 stabilește acordarea unor dreptruri salariale funcționarilor publici, dar fără stabilirarea procentului, în acest sens consideră că actul normativ ce trebuie aplicat în astfel de situații este cel ce reglementează drepturile salariale.
Un alt aspect, se referă la faptul că instituția este în subordinea Ministerului Sănătății Publice organ ierarhic superior ce aprobă și bugetulinstituției pe capitolul cheltuieli de personal, iar acesta nu are prevăzute sume pentru acordarea drepturilor salariale solicitate.
Instanța de fond a greșit reținând faptul că instituția avea imperativ obligația acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare deoarece salarizarea funcționarilor publici și stabilirea drepturilor salariale se face atât în baza Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici cât și în baza actelor normative ce stabilesc salarizarea.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este fondat și se admite, se modifică sentința și respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Autoritatea de sănătate publică C-S, pentru că:
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamant ca fiind art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Curtea observă că drepturile solicitate de reclamant sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Curtea observă, totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea reține că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art.29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea observă însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Curtea reține, în același sens, că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Curtea constată, în acest sens, că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Curtea reține că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea apreciază că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, Curtea apreciază că nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. 2 - devenit ulterior art. 35 alin. 2 - din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prevăzând că " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus.
În privința jurisprudenței invocată de reclamant, Curtea subliniază că referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe în alte cauze nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art. 4 cod civil - conform cărora "este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse" - jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii și a hotărârilor Curții Constituționale.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamant - funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C S, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Trebuie remarcat de asemenea că cererea vizează un drept de creanță care însă nu îndeplinește cerința certitudinii, astfel că nu poate forma legal obiectul unui judecăți.
În consecință, pentru motivele expuse recursului pârâtei se admite așa cum s-a menționate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de sănătate publică C-S împotriva sentinței civile nr.1395/26.IX.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalul C-
Modifică sentința și respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Autoritatea de sănătate publică C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 21.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red. -26.2009
Tehnored. C- 30.01.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
