Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 540/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 540/ Dosar Nr-
Sedința publică din 11 septembrie2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Georgeta Beijnaru Mihoc
- - - -președinte secție - - JUDECĂTOR 3: Maria
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pârâtul -chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin B împotriva sentinței civile nr. 251/CA din 02.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de09 septembrie 2008, apoi pentru 11 septembrie 2008.
CURTEA:
Curtea, asupra recursului de față constată că:
La data de 8.11.2007, reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor, au solicitat:
Să se constate că prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit existența unei discriminări în ce privește salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată față de funcționarii publici din departamentul economico-administrativ al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Să oblige pârâtul Ministerul Public să vireze Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, iar aceștia din urmă să plătească reclamantelor corespunzător perioadei în care acestea au avut raporturi de serviciu cu pârâții, drepturile salariale reprezentând sumele ce li se cuvin cu titlu de diferență de salariu pe perioada 1 noiembrie 2004 - 1 noiembrie 2007 și în continuare, calculate conform anexei nr. 1 OUG nr. 82/2004, anexei nr. 1 OUG nr. 92/2004, anexei nr. 1 din nr.OG 2/2006 și anexei nr. 1 OG nr. 6/2007, corespondent raportului de muncă avut de către fiecare reclamantă.
Să oblige acordarea în continuare a acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute în lege, respectiv a salariilor prevăzute în anexa nr. 1 nr.OUG 82/2004, anexa nr.1 a nr.OUG 92/2004, anexa. 1 din nr.OG 2/2006 și anexei nr. 1 OG nr. 6/2007.
S-a solicitat plata drepturilor bănești cuvenite și neachitate să fie actualizate cu indicii de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective a acestora, conform art. 1084-1086 Cod Civil.
Să oblige pârâții să includă în bugetul de stat sumele datorate reclamanților.
De asemenea au solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă corespunzător drepturilor salariale mai sus acordate.
Acțiunea reclamanților a formulat obiectul dosarului nr. - a Tribunalului Brașov.
În acest dosar instanța de fond a soluționat cauza față de actele de la dosar și față de prevederile legale, prin sentința nr. 251/CA din 2.04.2008, prin care a dispus următoarele:
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantelor, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A obligat pârâtul Ministerul Public să vireze Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, iar aceștia din urmă să plătească reclamantelor corespunzător perioadei în care acestea au avut raporturi de serviciu cu pârâții, drepturile salariale reprezentând sumele ce li se cuvin cu titlu de diferență de salariu pe perioada 1 noiembrie 2004 - 1 noiembrie 2007 și în continuare, calculate conform anexei nr. 1 OUG nr. 82/2004, anexei nr. 1 OUG nr. 92/2004, anexei nr. 1 din nr.OG 2/2006 și anexei nr. 1 OG nr. 6/2007, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâții să acorde în continuare reclamantelor drepturile mai sus stipulate.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în bugetul de stat, respectiv cu ocazia rectificării bugetare, sumele datorate reclamantelor.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă corespunzător drepturilor salariale mai sus acordate.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamantele au calitatea de funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Curții de Apel Brașov.
Salarizarea funcționarilor din departamentele menționate se face conform dispozițiilor nr.OUG 82/2004.
Deși potrivit art. 125-128 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești, este uniformă pentru tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizarea funcționarilor din respectivele departamente este diferită.
Funcționarii publici din cadrul departamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salarizați conform anexei 1 nr.OUG 82/2004 în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor aparținând tribunalelor și curților de apel sunt salarizați la un nivel inferior, potrivit anexei 3 la actul normativ menționat.
Această situație s-a perpetuat prin nr.OUG 92/2004 pentru anul 2005, nr.OG 2/2006 și nr.OG 6/2007.
Instanța reține că diferențierea privind salarizarea funcționarilor publici din departamentele în cauză este inechitabilă și discriminatorie.
Prin acest mod de salarizare se încalcă dispozițiile art. 6, alin. 2 din Codul Muncii, care stipulează că pentru toți salariații se garantează retribuție egală pentru muncă și pregătire profesională egală.
Sistemul respectiv de salarizare diferențiată, este în contradicție și cu normele comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturile salariale consacrate prin Declarația Universală a Dreptului Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, practica în materie a Curții Europene a Dreptului Omului, norme care potrivit art. 20 din Constituția României, trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Dreptului Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
În sensul considerentelor exprimate mai sus, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007 ( fila 5 dosar).
Așa fiind, instanța urmează să admită în parte acțiunea reclamantelor potrivit dispozitivului.
Sumele reprezentând diferențele de salariu, vor fi indexate în raport cu rata inflației la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 161, alin. 4 din Codul Muncii, coroborate cu cele ale art. 1082 și 1084, Cod Civil.
Acțiunea va fi admisă și împotriva intimatului Ministerul Economiei și Finanțelor care având atribuția de a elabora bugetul de stat și rectificările bugetului de stat, va fi obligat să asigure Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate mai sus, pentru trecut și viitor până la elaborarea unui sistem de salarizare nediscriminator al funcționarilor publici.
Instanța va respinge petitul 1 privind constatarea că prin Hotărârea nr. 262/2007 a stabilit existența discriminării în ce privește salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare administrative din cadrul instanțelor de judecată față de funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-administrativ ale Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție pe considerent că aceste hotărâri nu sunt obligatorii pentru instanțele de judecată care analizează situația discriminatorie în fiecare caz în parte iar ca recomandare această hotărâre a fost reținută în considerentele hotărârii mai sus expuse.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, recurs formulat pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta pentru Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii atacate:
În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În apărarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat în cauză excepția privind lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este Ministrul Public. Ministrul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata drepturilor de natură salarială pentru angajații altor instituții de stat.
În mod nelegal instanța de fond a admis în parte acțiunea astfel cum a fost formulată.
Sporurile, adaosurile la salariul de bază, aplicabile oricărei persoane care desfășoară o activitate remunerată se stabilesc și se acordă exclusiv prin lege.
În concluzie, recurentul a solicitat instanței de judecată admiterea recursului ca fiind fondat și modificarea în parte a sentinței recurentului în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și pe fond respingerea în totalitate a acțiunii reclamanților astfel cum a fost formulată.
II. La rândul său, pârâtul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție a criticat sentința Tribunalului Brașov, susținând următoarele:
Hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, în sensul că în cauză era competent să soluționeze cauza pe fond Judecătoria Brașov și trebuia timbrată acțiunea reclamanților la valoare.
În mod greșit instanța de fond a trecut peste excepția lipsei plângerii prealabile, respingând excepția inadmisibilității acțiuni reclamanților.
Or, în speță reclamantele nu au realizat această procedură prealabilă.
Astfel, potrivit art. 92 din Legea nr. 188/1999 cauzele având ca obiect litigii de muncă în care una dintre părți are calitatea de funcționar public, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a statutului funcționarilor publici, au continuat să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.
În aceste contexte, se consideră că reclamantele au dat dovadă de rea-credință adresându-se instanței înainte de a solicita angajatorului să le rezolve cererea.
Față de aceste considerente se solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pentru acest motiv recurentul - pârât a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților și respingerea acțiunii acestora ca inadmisibilă.
Hotărârea atacată este nelegală pentru că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a majorărilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a funcționarilor publici și că acest capăt de cerere este inadmisibil.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și pentru faptul că instanța prin admiterea acțiunii reclamanților și obligarea pârâtului - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor salariale, a depășit atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare.
Având în vedere că reclamantele și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a apreciat că instanța a procedat în mod nelegal la schimbarea cadrului procesual fixat de aceștia și anume cercetarea cererii lor prin prisma dispozițiilor actului normativ indicat.
În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit Dreptului Comun.
Prin cererea formulată acestea au solicitat drepturile prevăzute, ignorând faptul că sunt funcționari publici și că astfel de litigii sunt guvernate de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Recurenta a susținut că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a majorărilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, deoarece numai legiuitorul deci puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative, respectiv Parlamentul său, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive, reprezentate de Guvern.
În consecință, capătul de cerere privind acordarea majorărilor salariale solicitate și în continuare este inadmisibil.
S-a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte Parchete, aceasta însemnând că instanța a depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare al funcționarilor publici atribut exclusiv al legiuitorului, acțiunea reclamantelor fiind inadmisibilă.
În ciuda aspectelor reținute de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a apreciat că este nelegal și împotriva oricăror norme de drept inclusiv a celor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului a se considera discriminatorie orice diferență ce poate exista în ceea ce privește salarizarea dintre diferitele niveluri la care își desfășoară activitatea funcționarii publici.
Recurenta a invocat în susținerea recursului și jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului arătând că aceasta este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin sentința pronunțată în cauză, instanța de fond a ignorat criteriul nivelului local sau central la care se prestează activitatea stabilit de legiuitor pentru salarizarea funcționarilor publici.
Acest lucru nu este posibil, deoarece instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge la lege.
Acordarea unei salarizări unitare, nediferențiate pentru toți funcționarii publici și indiferent de nivelul la care prestează activitatea este de competența exclusivă a puterii legislative.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
De asemenea instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamantelor.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată privind organizarea juridică, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Față de considerentele expuse, pârâtul a solicitat instanței admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art. 304 Cod procedură civilă, casarea sentinței civile nr. 251/CA din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Nici-un recurent nu a solicitat și nu a depus înscrisuri în recurs, recursurile fiind scutite de la plata taxelor de timbru și depuse în mod legal.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr. 251/CA/2.04.2008 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor formulate de recurentele Ministerul și Finanțelor prin B și Ministerul Public - Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la prevederile legale aplicabile constată recursurile declarate în cauză ca fiind nefondate.
În ce privește criticile formulate de recurenta B, instanța de recurs constată următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă deoarece virarea sumelor necesare asigurării fondurilor celorlalte ministere pentru plata salariilor se face de către Ministerul Finanțelor publice în calitate de gestionar general al fondurilor bugetului de stat.
Faptul invocat de recurentă că acest minister nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru angajații altor instituții de stat nu poate fi reținut de instanță față de argumentul mai sus expus.
Ca atare, prima critică formulată în recurs cu privire la lipsa calități procesuale pasive a este neîntemeiată urmând a fi înlăturată.
Referitor la cea de-a doua critică pe fondul cauzei, în sensul că cererea reclamantei este nefondată și nelegală privind acordarea sporurilor, adaosurilor la salariul de bază, instanța constată că față de actele dosarului față de dispozițiile legale invocate de reclamanți și atribuțiile lor de serviciu, cererea lor este întemeiată pe fond.
Față de acest considerent urmează a respinge și ce-a de-a doua critică formulată de recurentă ca fiind neîntemeiată și nelegală.
II. Referitor la criticile formulate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție instanța de recurs reține următoarele:
Referitor la prima critică adusă sentinței atacate cu privire la încălcarea competenței de către instanța care a soluționat cauza se constată că instanța de fond a soluționat cauza fiind competentă material și teritorial astfel încât nu se pune problema în cauză a incidenței prevederilor art. 304 pct. 3 Cod proc.civ.
Litigiul de față este un litigiu cu funcționari publici având ca obiect plata drepturilor salariale, sporuri, iar instanța competentă să soluționeze cererea pe fond, este Tribunalul Brașov secția Contencios Administrativ.
Pentru acest motiv se va înlătura prima critică de recurs ca neîntemeiată și nelegală.
Referitor la cea de-a doua critică formulată în recurs cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamanților pentru lipsa plângerii prealabile se rețin următoarele:
Acțiunea reclamanților are ca obiect plata unor drepturi salariale sau diferențe salariale, sporuri și nu anularea unui act administrativ unilateral emis de pârâte, astfel încât nu este obligatorie efectuarea plângerii prealabile de către reclamanți.
Pentru acest motiv se va înlătura prima critică din recurs. ca neîntemeiată și nelegală.
Referitor la cea de-a treia critică, adusă sentinței atacate în sensul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a majorărilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a funcționarilor publici instanța apreciază că:
Atâta timp cât s-a constatat față de dispozițiile legale că sporurile solicitate de reclamanți sunt legale și justificate pentru perioada 2004-2007, evident că de aceste sporuri reclamanții trebuie să beneficieze și în continuare, ele reprezentând drepturi câștigate.
Ca atare, nu se poate reține că hotărârea instanței sub acest aspect este nelegală și că s-ar adăuga la lege prin aceasta.
Față de argumentul expus urmează a înlătura a doua critică a recurentei ca neîntemeiată.
În ce privește critica 4 din recurs în sensul că instanța de fond este nelegală întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare a funcționarilor publici, față de actele dosarului și față de prevederile legale văzând considerentele sentinței atacate instanța de recurs constată că raportat la atribuțiile de servici ale reclamanților și la prevederile nr.OUG 92/2004, nr.OG 2/2006 și nr.OG 6/2007 în mod corect a reținut instanța de fond diferențierea privind salarizarea funcționarilor publici din departamentele unde lucrează aceștia în cauză este inechitabilă și discriminatorie, ținând cont de prevederile Codului muncii art. 6 alin 2 de prevederile art. 20 din Constituția României și art. 14 din Declarația Dreptului Omului.
Ca atare, critica de la punctul 4 este neîntemeiată urmând a fi înlăturată, reținând că instanța de fond a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept dedusă judecății raportat la probele de la dosar și la prevederile legale incidente în cauză.
Cât privește critica adusă de recurentă sentinței atacate pe motivul că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâților la plata sumelor solicitate de reclamanți la valoarea actualizată cu indicile de inflație, instanța de recurs constată că:
Întru-cât diferențele salariale nu au fost încasate la momentul potrivit, prin aceasta producându-se un prejudiciu pentru acoperirea prejudiciului integral suferit se impune și acordarea indicelui de inflație până la data plății efective ținând cont de prevederile art. 161 alin. 4 Codul Muncii raportat la prevederile art. 1082 și 1084 Cod civil.
Față de cele reținute mai sus urmează a înlătura critica de la pct 5 din recurs ca neîntemeiată și nelegală.
Referitor la critica pct 6 din recurs privind respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, de către instanța de fond instanța de recurs constată că de fapt reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerului Public să vireze către pârâtul Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brașov să vireze sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale solicitate.
Prin urmare, reclamanții au chemat în calitate de pârât pe acest recurent iar cererea de chemare în garanție formulată de recurent nu conducea la o altă finalitate în cauză deoarece nu există o obligație de garanție față de Parchet, iar câtă vreme cererea a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință iar în cauză acest pârât va fi obligat la virarea sumelor de bani necesare în contul Ministerului Public instanța apreciază că nu se impune admiterea cererii de chemare în garanție și că pentru acest motiv hotărârea de fond nu poate fi considerată ca nelegală.
Față de acest considerent urmează a se înlătura și critica de la pct 6 ca fiind neîntemeiată.
În esență, față de toate criticile formulate în recurs se constată că acestea sunt neîntemeiate urmând a fi înlăturate constatând recursul formulat de pârâtul 2 ca nefondat.
Se constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 3, 304 pct 4 și 304 pct 9 Cod. proc civ. și nici prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, constatând că cele două recursuri sunt nefondate urmând a fi respinse, conform art. 312 alin 1 Cod proc. civ. iar sentința atacată nr. 251/2.04.2008 a Tribunalului Brașov va fi reținută ca temeinică și legală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin B în calitate de reprezentantă în teritoriu și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, împotriva sentinței civile nr. 251/CA/2.04.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrative pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 septembrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
Red. 17.10.2008
Dact. 24.10.2008 / 4 ex.
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Georgeta Beijnaru Mihoc, Maria
