Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 541/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--08.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.541
Ședința publică din 08.05.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr.107/25.01.2008, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului C S, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâtul intimat Primarul Municipiului Reșița, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantele intimate și personal, iar în reprezentarea pârâtului recurent se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantele intimate au depus întâmpinare la care au anexat practică judiciară.
Reprezentanta pârâtului recurent depune împuternicire iar instanța comunică acesteia întâmpinarea de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reclamanta recurentă solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, pentru motivele arătate în întâmpinare. Depune cu titlu de practică judiciară o copie a unei sentințe pronunțată într-o cauză având același obiect.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.107/25.01.2008, pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul CSa dmite în parte acțiunea formulată de către reclamantele, și, împotriva pârâților PRIMARUL MUNICIPIULUI REȘIȚA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI REȘIȚA - SERVICIUL PUBLIC,DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE".
Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe", la plata față de reclamante a sumelor reprezentând indemnizația de dispozitiv pentru perioada 22.10.2004 - 31.10.2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, indici raportați la fiecare lună de la data acordării indemnizației.
Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe", față de reclamante, la plata sumelor reprezentând primele de vacanță, pe perioada 2002-2006 pentru reclamantele și și pe perioada 2003-2006 pentru reclamanta, sume actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la executarea hotărârii.
În considerentele sentinței, tribunalul constată și reține:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului CSs ub nr. - reclamantele, și au solicitat instanței să oblige pârâții Primarul Municipiului Reșița și Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe", la acordarea și plata drepturilor bănești, reprezentând indemnizația de dispozitiv, pentru perioada 01.02.2004 - 31.10.2006 și a primelor de vacanță pentru anii 2002,2003,2004,2005,2006, actualizate în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței fiecărei prime.
În motivarea cererii, reclamanții arată că urmare a modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice generate de reorganizarea Guvernului în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 476/28.07.2003, se uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor 2 domenii - cel al internelor și cel al administrației publice.
Față de reglementările anterioare aplicabile materiei salarizării funcționarilor din administrația publică, ordinul menționat mai sus, aduce elemente de noutate, reașezând salarizarea funcționarilor publici și a personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, după normele care anterior reorganizării Ministerului Internelor și Reformei Administrative erau aplicabile doar salariaților din domeniul internelor.
Astfel, personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază.
Deoarece prin sintagma de,administrație publică" se înțelege atât administrația publică centrală, cât și administrația publică locală consideră că prevederile legale invocate le sunt aplicabile în realitate. Arată că, începând cu anul 2003, conform prevederilor legale în materie de salarizare, personalul civil - funcționarii publici și personalul contractual care funcționează în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, beneficiază de o serie de sporuri și indemnizații.
În ceea ce privește plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță s-a legiferat prin art. 33(2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor, că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Începând cu anul 2001 acest drept a fost suspendat succesiv, inclusiv pentru anul 2006 prin: OUG nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005.
Reclamantele consideră că, prin suspendarea acestui drept, constituit și exercitat efectiv în anul 2000 se încalcă art. 41 alin. 1 din Constituție privind munca și protecția socială a muncii ce precizează că,salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite, precum și late situații specifice, stabilite prin lege".
Prima de vacanță, prevăzută de Legea nr. 188/1999 se încadrează în sintagma,alte situații specifice, stabilite prin lege", prevăzută de art. 41 alin. (2) din Constituție având în vedere că aceasta este distinctă de concediul de odihnă plătit, însă este specifică categoriei profesionale a funcționarilor publici și este prevăzută prin lege specială.
În consecință, reclamantele consideră că, suspendarea primei de vacanță, chiar dacă ar fi considerată o retragere temporară, nu este justificată prin prisma prevederilor art. 53 din Constituție, deoarece nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute limitativ de norma constituțională invocată, nu este necesară într-o societate democratică și are ca efect atingerea dreptului în substanța sa.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe", a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantelor.
În motivarea întâmpinării se arată că, referitor la acordarea primei de vacanță pentru perioada 2002 - 2006, drept prevăzut de Legea nr. 188/1999 care s-ar acorda cu ocazia plecării în concediu de odihnă, a fost suspendat succesiv pentru toți acești ani, prin legile bugetare anuale.
Cu privire la acordarea indemnizației de dispozitiv, pârâtul consideră că aceasta nu poate fi acordată în baza prevederilor Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003 și a Legii nr. 138/1999 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, deoarece se aplică exclusiv personalului încadrat în instituții de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea arată faptul că, sporul de dispozitiv s-a acordat salariaților Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe" începând cu data de 01.11.2006 conform prevederilor art. 19 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă nr. 101/19.12.2004 modificat prin Actul Adițional nr. 3423/25.10.2006.
Pârâtul arată faptul că, reclamanta a fost salariata instituției numai în perioada 01.02.2003 - 01.03.2007.
De asemenea, mai precizează că, toate cele trei reclamante, în acest moment, nu mai sunt angajatele instituției, dar au beneficiat de sporul de dispozitiv începând cu data de 01.11.2006 (la fel cu toți salariații instituției) și până la încetarea raportului de serviciu.
Pe fondul cauzei, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul reține că:
Reclamantele și, conform adresei nr. 24469/29.11.2007 emisă de Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe" (fila 22 dosar) au avut calitatea de funcționari publici începând cu data de 01.05.2001, iar reclamanta, începând cu data de 01.02.2003.
În susținerea cererii lor, reclamanții arată că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești sub forma indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, în temeiul pct. 9.2 și 31.1 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003, conform căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale.
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadre militare angajați pe bază de contract și salariații civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului d e Justiție.
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2007, emis de Ministerul Administrației și Internelor la pct. 9.2 s-a prevăzut că,indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct. 31.1 se arată că,prin personal civil în sensul prezentului Ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege (Legea nr. 138/1999) cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege.
Art. 13 din Legea nr. 138/1999, prevede ca indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Rezultă, așadar, din analiza textelor de lege precizate, că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii angajați beneficiază pe bază de contract, în plus, față de salariații civili și de alte sporuri și drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 138/1999, fiind evident faptul că, prin Ordinul nr. 496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discrepanțele, în ceea ce privește drepturile de natură salarială, personalului aflat în subordinea și/sau coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Potrivit dispozițiilor art. 35 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin legile anuale ale bugetului de stat, precum și prin actele normative de salarizare ale funcționarilor publici, până la data de 31.12.2006, prevederile referitoare la acordarea primelor de concediu au fost suspendate succesiv.
Prin OUG nr. 146/2007 se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.
Din expunerea de motive a OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate, rezultă că acest act normativ a fost adoptat în vederea reducerii cheltuielilor bugetare, a înlăturării inechităților dintre persoanele care au obținut deja drepturile respective și persoanele care nu au primit respectivele prime, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație excepțională, precum și necesitatea cuprinderii în bugetul pe anul 2008 sumelor necesare acordării primelor de concediu pentru anii în care acestea au fost suspendate.
Potrivit prevederilor art. 1 al. 2, în categoria personalului care beneficiază de prevederile OUG nr. 146/2007 intră și funcționarii publici.
Având în vedere că drepturile salariale solicitate de reclamant vizează perioada 2002 - 2006, perioadă în care reclamantele au avut raporturi de serviciu doar cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe", tribunalul conchide că acțiunea formulată de către acestea împotriva pârâtului Primarul municipiului Reșița, este neîntemeiată.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul admite în parte acțiunea formulată de către reclamante împotriva pârâților Primarul municipiului Reșița și Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe" și obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe", la plata față de reclamante a sumelor reprezentând indemnizația de dispozitiv pentru perioada 22.10.2004 - 31.10.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, indici raportați la fiecare lună de la data acordării indemnizației; mai obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe", față de reclamante, la plata sumelor reprezentând primele de vacanță, pe perioada 2002-2006 pentru reclamantele și și pe perioada 2003-2006 pentru reclamanta, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la executarea prezentei hotărâri.
Consiliul Local Reșița - Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe" formulează recurs împotriva sentinței civile nr.107/25.01.2008 pronunțată de Tribunalului C S în dosarul nr.- și solicită admiterea lui, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii petitelor 1 și 2 ale acțiunii formulate de către reclamantele, și și admiterea în parte a petitului 3 al acțiunii pentru următoarele motive:
Instituția a fost obligată în mod greșit la plata sumelor reprezentând primele de vacanță pentru întreaga perioada 2003-2006 pentru reclamanta, conform petitului 3 al acțiunii, deși aceasta a fost angajata instituției începând cu data de 01.02.2003 așa cum reiese din adresa nr.24469/29.11.2007 (emisă de Serviciul Public,Direcția Impozite și Taxe") și carnetul de muncă seria - nr.-.
Cu privire la acordarea indemnizației de dispozitiv, consideră că nu poate fi acordată în baza prevederilor Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003 și a Legii nr.138/1999 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, deoarece aceste acte normative se aplică exclusiv personalului încadrat în instituții de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, arată că sporul de dispozitiv s-a acordat salariaților Serviciului Public,Direcția Impozite și Taxe" începând cu data de 01.11.2006 conform prevederilor art.19 al.3 din Contractul Colectiv de muncă nr.101/19.12.2004 modificat prin actul adițional nr.3423/25.10.2006, iar până la această dată nici un angajat al instituției nu a beneficiat de acest spor.
Curtea, analizând recursul de față, prin prisma motivelor învederate și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, constată că este nefondat și-l va respinge ca atare, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
Aspectul sesizat de recurent cu privire la plata către reclamanta a primei de vacanță în întregime pe anul 2003 deși a început activitatea din 01.02.2003, este nerelevant față de modalitatea de acordare a acestuia, prin care nu se indică un cuantum al dreptului în cauză, urmând ca în faza de executare să fie concret stabilit, iar în ce privește fondul dreptului, acordarea primelor de vacanță s-a întemeiat corect pe prevederile legale care le-au instituit, cu precizarea că suspendarea succesivă a dreptului prin legile bugetare nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept. Sunt considerente care preiau dispozițiile deciziilor Curții Constituționale și deciziei în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind ulterior reglementată, prin nr.OUG146/19.12.2007, modalitatea de plată a primelor de concediu acordate în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006. Așa fiind, motivul redat este neîntemeiat.
Critica admiterii petitului referitor la acordarea indemnizației de dispozitiv se găsește de asemenea neîntemeiată, având în vedere prevederile legale pe care instanța de fond și-a bazat soluția, incidente acțiunii reclamantelor, dată fiind calitatea lor de personal civil în administrația publică, în dezvoltarea considerentelor hotărârii fiind de menționat următoarele:
Ordinului nr.296/2003 relevă reglementările pe care se fundamentează, respectiv prevederile Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, Legii nr.53/2003 - Codul muncii, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.228/2003, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor și Hotărârii Guvernului nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare și se emite în temeiul art.9 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor.
Punctul 9 din Ordin, a fost completat cu prevederea introdusă sub nr.9.2, conform cu care indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Apoi, se modifică pct.31, dându-i-se următorul conținut:
31. Art.47 din lege:
1.1. Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor; personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților din sectorul bugetar.
Textul art.47 din Legea nr.138/1999, în vechea reglementare, făcea referire la personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1, respectiv la personalul militar și civil din cadrul Ap., și
Prin nr.OUG63/2003 a fost înființat Ministerul Administrației și Internelor (reorganizat actualmente în Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin nr.OUG30/2007), posturile acestui minister fiind compuse din cele ale fostului Minister al Administrației Publice, ale fostului Minister de Interne, precum și din cele ale Ministerului d ezvoltării și; - personalul acestor ministere a fost transferat în interesul serviciului și numit pe funcție la noul Minister al Administrației și Internelor, prevăzându-se totodată că acesta beneficiază de drepturile dobândite anterior precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
În contextul prevederilor actelor normative citate, acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu promovate de personalul autorităților administrativ teritoriale din cauză apar pe deplin justificate, fiind în litera și spiritul acestor texte legale acordarea indemnizației de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de bază și către aceștia ca personal civil, corespunzător definirii personalului civil din Ordinul nr.296/2003 pct.31, cu trimitere la art.47 din Legea nr.138/1999 și întemeiată pe pct.9.1 din Ordin.
Rațiunea noilor prevederi rezidă, potrivit succesiunii în timp a normelor legale menționate, în faptul reorganizării Ministerului Administrației și a Ministerului d e Interne în Ministerul Administrației și Internelor, personalului fostului Minister al Administrației, fiindu-i recunoscute aceleași drepturi cu ale personalului fostului Minister de Interne, anterior consacrate acestuia din urmă, prin art.13 al Legii nr.138/1999.
Beneficiul pct.9.2 din ordinul nr.496/2003 este acordat "personalului civil din domeniul administrației", fără ca dispoziția citată să distingă între administrația publică centrală și cea locală, aducându-i pe angajații din administrația publică, sub aspectul analizat, la nivelul celorlalți angajați din ministerul nou înființat, în realizarea principiului nediscriminării statuat de nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, al normei constituționale din art. 20 și Declarației Universale a Drepturilor Omului, în art.2 pct.1, pentru garantarea dreptului tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Așadar, dreptul la indemnizația de dispozitiv a fost consacrat legal, acțiunea fiind admisă cu aplicarea corectă a prevederilor legale la situația concretă a speței, ceea ce determină respingerea recursului și menținerea soluției recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr.107/25.01.2008, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului C
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 8.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./03.07.2008
Tehnored. /03.07.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecători,
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Mircea Ionel Chiu, Cristian