Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 554/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 08.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 554
Ședința publică din 14 mai 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CSî mpotriva sentinței civile nr. 441/16.XI.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C S, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente.
Se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantului intimat, în 2 exemplare, un exemplar se înmânează reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiuni reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.441/16.XI.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a admis acțiunea reclamantului și a anulat decizia de imputare nr.106/24.IV.2007 emisă de pârâta C-S și s-a dispus restituirea sumei încasate.
În motivare, instanța a reținut că decizia de imputare nr.106/24.04.2007, s-a imputat în sarcina contestatorului suma de 431 lei.
Pârâta a avut în vedere procesul-verbal de constatare nr.3865/30.03.2007 întocmit de Curtea de Conturi a României - Direcția de Control Fiscal Ulterior-județul C-S și adresa nr.250/13.04.2007 a aceleiași unități, din cuprinsul cărora rezultă faptul că la Administrația Finanțelor Publice a municipiului C s-a produs o pagubă în sumă de 1.359,27 lei reprezentând prejudiciu la bugetul general.
Astfel referitor la încasarea creanțelor bugetare prin executarea sumelor încasate de debitori din contul 5069 "Disponibil al agenților economici" s-a constatat că în cazul SC SA C nu au fost respectate dispozițiile art.6 din OG nr.146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului și pct.10 alin.2 și 3 din Normele de aplicare a acestei ordonanțe, în sensul că s-au efectuat transferuri în conturi bancare deși unitățile înregistrau obligații restante, sumele transferate neavând ca destinație plata salariilor.
Răspunderea pentru încălcarea prevederilor menționate revine d-nului -șef administrație, d-nei, care nu au dispus măsuri care să împiedice efectuarea acestor plăți, d-nei, d-nei și d-nei, inspectori și referenți, care au confirmat că societatea nu are datorii la bugetul general.
Conform art.6 alin.2 și 3 din OUG nr.146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.
Agenții economicii sau alte persoane juridice împuternicite de aceștia vor utiliza sumele încasate în conturile deschise la unitățile trezoreriei statului, prevăzute la alin.1, în următoarea ordine: pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la bănci, cu excepția impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, pentru achitarea obligațiilor către bugetul de stat și celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la bănci.
Urmare a verificării modului de respectare a acestor prevederi a rezultat că în cazul SC SA C acestea nu au fost respectate, în sensul că s-au efectuat transferuri în conturi bancare deși unitățile înregistrau obligații restante, sumele transferate neavând ca destinație plata salariilor.
Conform datelor înscrise în anexa nr.26 plățile efectuate cu încălcarea prevederilor legale redate textual mai sus totalizează 105.346, dobânzi aferente calculate până la data achitării tuturor obligațiilor restante, respectiv 21 decembrie 2006, fiind de 1.359.27 lei sumă ce se constituie în prejudiciu adus bugetului de stat.
Deși suma considerată ca pagubă adusă bugetului de stat reprezintă dobânzi la o sumă derulată prin trezorerie și s-a imputat la 5 persoane cu funcții diferite, din cadrul instituției financiare teritoriale.
Reclamanta a îndeplinit funcția de șef administrație financiară și nu de execuție. Ultimele două persoane la care s-a imputat suma inspectori și referenți, cu atribuții specifice postului, au conformat că unitatea nu are datorii la bugetul de stat.
Nici Camera de Conturi C-S care a efectuat controlul nu a constatat că ar exista datorii la bugetul de stat ci doar unele abateri cu caracter fiscal-bugetar care puteau, dacă erau reale, să fie sancționate disciplinar.
Prin imputarea dobânzilor, ca accesorii ale debitelor fiscale, suma s-ar încasa încă o dată de la persoane fizice din serviciul pârâtei și care ar fi nevoită să le vireze tot la bugetul de stat, fiind o încasare dublă.
Față de aceste considerente, în lipsa unui prejudiciu cert și actual, contestația reclamantului a fost admisă, anulată decizia de imputare și s-a dispus restituirea către reclamant a sumei reținute din salariu în baza deciziei anulate.
În cauză a declarat recurs pârâta C-S solicitând modificarea sentinței și respingerea ca nefondată a acțiunii.
În motivare, recurenta critică prima instanță pentru că soluția de admitere a actului încheiat referitor la încasarea creanțelor bugetare prin executarea sumelor încasate de debitori din contul 5069 "Disponibil al agenților economici" s-a constatat că în cazul SC SA C formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, și pct.10 alin.2 și 3 din Normele de aplicare a acestei ordonanțe, în sensul că s-au efectuat transferuri în conturi bancare deși unitățile înregistrau obligații restante, sumele transferate neavând ca destinație plata salariilor.
De asemenea, se arată că reclamantul nu a respectat prevederile art.7 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, privitor la rolul activ al organului fiscal.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu, prevederile art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge, pentru că:
Potrivit sentinței, acțiunea reclamantului s-a admis constatându-se că prejudiciul material, ca element al răspunderii materiale nu există, astfel că decizia de imputare atacată este nelegală.
prejudiciului imputat reclamantului a fost reținută și în conținutul actului constatator încheiat de Curtea de Conturi, cu referire la achitarea obligațiilor fiscale de către debitoarea SC SA C, sens în care s-au depus dovezile de la fila 11-15 din dosarul de fond.
Cum recursul pârâtului nu aduce nicio critică legată de constatarea inexistenței pagubei, ca element al răspunderii materiale, este nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CSî mpotriva sentinței civile nr. 441/16.XI.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 14.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./16.05.2008
Tehnored. /04.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,.
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Barbă Ionel