Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 568/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.568/ Dosar nr-
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - -- - președinte de secție
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală Juridică și de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 459/ din 02.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 2008, când părțile au lipsit, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 16 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.459/CA/2.06.2008 a tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, in consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții G și in contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative; s-a admis excepția prescripției acțiunii formulate de reclamanți pentru perioada 01.02.2003 - 27.03.2005 și, in consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B pentru perioada 01.02.2003 - 27.03.2005 ca fiind prescrisă; s-a admis in parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul G in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B si, in consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantului G sumele de bani reprezentând valoarea normei de hrană 12B, pentru perioada 28.03.2005 - 31.07.2006, actualizate in raport de indicele de inflație și dobânda legală aferentă până la data de 28.03.2008; s-au respins restul pretențiilor formulate de reclamantul ( perioada 28.03.2005 si in continuare ) in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că este fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis excepția și a respins acțiunea reclamanților in contradictoriu cu acest pârât. La pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere modalitatea in care reclamanții au înțeles să cheme in judecată acest pârât, solicitarea acestora de a-l obliga pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor alături de ceilalți pârâți la plata sumelor reprezentând norma de hrană 12B ( și nu la alocarea unor fonduri către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, necesare in ipoteza admiterii prezentei acțiuni) și faptul că între reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există un raport de serviciu, reclamanții nefiind angajați în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Este nefondată excepția invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, având in vedere calitatea acestui pârât de ordonator principal de credite, conform dispozițiilor. 218/2002.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este fondată față de dispozițiile art. 3 din Decretul 167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), de data introducerii acțiunii (28.03.2008 ) și data de la care se solicită norma de hrană 12B ( 01.02.2003), s- admis excepția si s-a respins acțiunea reclamanților cu privire la norma de hrană 12B, pentru perioada 01.02.2003 - 27.03.2005, ca fiind prescrisă.
Pe fond, acțiunea reclamantului G pentru perioada neprescrisă, așa cum a fost precizată, este parțial fondată. Prima instanța constată că reclamantul a avut calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv agent de poliție iar din cuprinsul adeverinței eliberate de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B, nr. 1844/27.05.2008, rezultă serviciile in cadrul cărora acesta a lucrat începând cu data de 27.03.2005. De asemenea, raportat la susținerile pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului B din întâmpinarea formulată, instanța de fond a constatat că serviciul in cadrul căruia a lucrat reclamantul face parte din categoria celor care pot justifica acordarea normei de hrană 12B (respectiv dispecerat ) întrucât reclamantul și-a desfășurat, până la data pensionării, respectiv, data de 31.07.2006, o activitate in ture.
Pe cale de consecință, a fost admisă in parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul G in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B si, in consecință, au fost obligați pârâții să plătească acestui reclamant sumele de bani reprezentând valoarea normei de hrană 12B, pentru perioada 28.03.2005 - 31.07.2006.
Sumele datorate de pârâți reclamantului G cu titlu de normă de hrană vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data depunerii acțiunii, 28.03.2008 ( așa cum in mod expres a solicitat reclamantul prin acțiunea introductivă), având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
De asemenea, au fost obligați pârâții și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data scadenței și până la data introducerii acțiunii, dată precizată de reclamant prin acțiunea introductivă, conform art. 1084 Cod Civil, dobânda reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a lipsirii reclamantului de sumele reprezentând norma de hrană.
Acțiunea reclamantului pentru perioada neprescrisă este nefondată, s-a respins, având in vedere că, în perioada 27.03.2005 - 31.07.2006 acest reclamant a lucrat in cadrul Biroului de Poliție B - Criminalitate judiciară, serviciu care nu se încadrează între cele care justifică acordarea suplimentului 12B.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, deoarece conform art.12 alin.2 din Legea nr.218/2002, inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora este ordonator terțiar de credite.
Se mai arată că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate iar instanța nu putea să acorde sumele reactualizate cu rata inflației la care să se adauge și dobânda legală.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este nefondat, acesta având calitate procesuală pasivă. Pârâtul este ordonator principal de credite, iar această calitate are sarcina de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților subordonate și de a asigura resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plăților restante către reclamant.
Pe fondul cauzei, se constată că susținerile recurentului sunt de asemenea nefondate și neîntemeiate. Conform art.1 din HG nr.65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplică Statutul polițistului, beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană. Se poate reține în aceste condiții că alocația de hrană nu se acordă numai personalului din structura Inspectoratului general al Poliției Române, ci personalului care aparține tuturor structurilor Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu condiția ca acesta să se afle în activitate și să i se aplice Statutul polițistului. În speță, reclamantul G, în perioada 28.03.2005 - 31.07.2006 s-a aflat în activitate când i s-a aplicat Statutul polițistului.
De asemenea, din probele de la dosarul de fond, rezultă că în perioada mai sus arătată reclamantul și-a desfășurat activitatea ca personal de serviciu lucrând în ture, în program de lucru 24 ore pe zi și 72 de odihnă.
Ca atare, reclamantul pentru perioada menționată era îndreptățit să primească norma de hrană 12"B", condiția mai sus arătată pentru acordarea acestui drept fiind precizată și în adresa Inspectoratului General al Poliției Române, direcția de logistică, cu nr.-/12.01.2007 înaintată către toate inspectoratele de poliție județene.
Astfel, susținerile recurentului referitoare la netemeinicia pretențiilor reclamantului sunt nefondate și nu pot fi reținute de
Se constată, de asemenea, că în mod corect prima instanță a acordat reclamantului suma reactualizată cu rata inflației, precum și dobânda legală deoarece indexarea reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, în vreme ce dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat. Natura și scopurile celor două instituții sunt diferite. Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, în vreme ce dobânda este prețul lipsei de folosință.
Actualizarea permite menținerea valorii reale a creanței având un caracter compensatoriu, astfel că este permis cumulul dobânzii legale moratorii cu actualizarea, care este o formă de intervenție legală asupra creanței și care se produce de drept, iar dobânzile ca daune interese moratorii, reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani.
Față de aceste considerente Curtea va respinge recursul pârâtului nefiind îndeplinite condițiile art.304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al poliției Române, se constată că acesta este netimbrat. Deși pârâtul a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația dispusă de către instanță, condiții în care Curtea în baza art.20 alin.3 din legea nr.146/1997 va anula recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr.459/CA/2.06.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. 16.09.2008/dact.VP 26.09.2008/2 ex
Judecător fond
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta