Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 615/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ
Dosar nr-
DECIZIA NR. 615
Ședința publică din 2 mai 2008
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- -
Grefier - - -
_______
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtaDirecția de Muncă și Protecție Socială B,cu sediul în B str. -. 11 D-E județul B, împotriva sentinței nr. 204 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, și,domiciliați în B str. - nr. 2 -. 4. 17 județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-pârâtă Direcția de Muncă și protecție Socială B și intimații-reclamanți, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurentul-pârât a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, în temeiul disp.art. 242 alin. 2 proc. civ.
Curtea, luând act că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și constatând cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la ribunalul Buzău sub nr- reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtei la acordarea și plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță astfel: pentru și pe perioada 2001-2003,iar pentru pentru perioada 2001-2005, sume de bani ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflație, la data efectuării plății.
În motivarea cererii reclamantii au arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 3 din legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune ca funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la prime de
vacanță, egală cu un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Se mai arată că această primă nu le-a fost acordată deoarece prin legile bugetului de stat pe anii 2001-2005 ( OUG 33/2001 și legile nr. 743/2001, 631/2002, 507/2003, 511/2004) s-a dispus suspendarea, în mod succesiv, până la data de 31.12.2005.
Măsura supendării, mai susțin reclamantii, este în contradicție cu dispozițiile art. 41, 53 din Constituția României și art. 64 din Legea 24/2000 privind Normele de Tehnică Legislativă.
Pârâta a formula în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiată, arătând că acordarea primelor de concediu a fost suspendată atât prin legi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, cât și prin legile bugetului de stat.
Prin sentința nr. 204 din 25 februarie 2008 Tribunalul Buzăua admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând primele de vacanță aferente anilor 2001-2003, și respectiv 2001-2005 (pentru ) actualizate în raport de indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Buzăua reținut că reclamanții în calitate de funcționari publici au dreptul, în conformitate cu dispoziția art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 să primească o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Suspendarea acordării drepturilor salariale, în speță a primei de vacanță pe 2006, a reținut instanța de fond, nu a afectat existenta dreptului, concluzie care este în deplin acord cu principiile constituționale ale garantării realizării depline drepturilor acordate și al încrederii în statul de drept, precum și al art. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond declarat recurs pârâta B criticând soluția pentru nelegalitate, solicitând în esență modificarea în tot a acesteia și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In sustinerea recursului parata arata ca in conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/200cordarea primelor de vacanta au fost suspendate până la data de 01.01.2002, iar începând cu anul 2002 măsura suspendării a fost menținută prin legile bugetului de stat.
Curtea, analizând recursul declarat de către pârâtă, în raport cu motivele invocate și dispozitiile legale în materie, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Deoarece potrivit art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999, republicată, functionarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Este adevărat că până la data de 31.12.2006 prevederile referitoare la acordarea primelor cu ocazia plecării in concediu de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, precum și prin acte normative anuale de salarizare a funcționarilor publici.
In speță, reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar acordarea primelor de vacanță aferente anilor 2001-2003 și respectiv 2001-2005 (pentru
reclamanta ) ce constituie obiectul actiunii, a fost suspendată prin Legea 379/2005 privind bugetul de stat aferent anului 2006.
Aceste dispoziții au fost suspendate prin art. III alin. 2 din OUG nr. 33/2001, art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 63/2002 a bugetului de stat pe anul 2003, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, a bugetului de stat pe anul 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, în perioada 2001-2006.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 prevăd că funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat și nici o dispoziție legală nu a înlăturat existența dreptului la primele de concediu de odihnă în perioada 2001-2006. A interpreta altfel, ar însemna să se încalce principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, consacrat în dispozițiile art. 53 alin. 1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Dar, așa cum a reținut și instanța de fond, suspendarea aplicării unor dispoziții legale dispusă de legiuitor din diferite considerente, este o măsură cu caracter temporar, iar după epuzizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat.
In consecință, acordarea primelor de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială și, chiar dacă acordarea dispozițiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării acordarea acestora este un drept legal, motiv pentru care instanța de fond a pronunțat o soluție legală atunci când a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale constând în primele de vacanță aferente anului 2006.
Față de aceste considerente, Curtea în raport cu art. 312 alin 1 proc. civ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, cu sediul în B str. -. 11 D-E județul B, împotriva sentinței nr. 204 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, și,domiciliați în B str. - nr. 2 -. 4. 17 județul
. //.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. AU
Dact. MC
2 ex./ 21.05.2008
f- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu