Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 624/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 09.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 624
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr. 308/7.03.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamanților intimați, în 3 exemplare.
Se constată că prin cererea de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul tribunalului CSs ub nr- la data de 21.11.2007,reclamanții, și au solicitat instanței: obligarea pârâtului Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița la acordarea indemnizației de dispozitiv, reglementată de Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, în cuantum de 25% din salariul de bază, sume care să fie actualizate cu indicii de inflație la data plății efective, indici raportați la fiecare lună când trebuia acordat acest spor, potrivit Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003, pentru fiecare dintre reclamanți astfel:pentru, pentru perioada 01.01.2004 - 31.10.2006, pentru pentru perioada 01.01.2004 - 01.02.2005,pentru, pentru perioada 01.01.2004 - 28.02.2005; obligarea Primarului Municipiului Reșița la plata drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță, actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la data executării efective a hotărârii pentru reclamanții:, pentru perioada 01.03.2002-31.12.2002; pentru perioada 01.01.2001-31.12.2002; obligarea pârâtului Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița la plata drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță, actualizate în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la data executării efective a hotărârii, pentru reclamanții:, pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2006; pentru perioada 01.01.2003 - 01.02.2005 și 18.12.2006 - 31.12.2006; obligarea pârâților la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de puterea prezentului litigiu.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că urmare a modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice, generate de reorganizarea Guvernului în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003, se uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii - cel al internelor cu cel al administrației publice. Față de reglementările anterioare aplicabile materiei salarizării funcționarilor din administrația publică, ordinul menționat mai sus, aduce elemente de noutate, reașezând salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, după normele care anterior reorganizării Ministerului Administrației și Internelor, erau aplicabile doar salariaților din domeniul internelor. Astfel, personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază.
Referitor la capătul de cerere privind plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță, reclamanții au arată că prin art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, s-a legiferat că,funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de conducere, la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". Începând cu anul 2001 acest drept a fost suspendat succesiv, inclusiv pentru anul 2006, prin legile anuale ale bugetului de stat.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, Codul Muncii, Codul d e procedură civilă și Ordinul nr. 496/2003.
Pârâtul Consiliul Local Reșița prin Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamanți, motivând că,indemnizația de dispozitiv" este un spor pentru care nu există temei legal bine stabilit cu privire la funcționarii publici din cadrul administrației publice, astfel consideră că nu există nici un articol de lege în conformitate cu dispozițiile căruia să se poată acorda un astfel de spor. A precizat faptul că, în cadrul instituției, indemnizația de dispozitiv s-a acordat începând cu data de 01.11.2006, în baza unui act adițional la Contractul colectiv de muncă nr. 3423/25.10.2006. În consecință, înainte de această dată, acordarea indemnizației nu are un temei legal.
Făcând referire la petitul prin care reclamantele și au solicitat obligarea serviciului la plata primelor de vacanță pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2003 și respectiv, pentru perioadele 01.01.2003 - 01.02.2005 și 18.12.2006 - 31.12.2006, pârâtul precizează că suspendarea primelor ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost continuă și nu a fost întreruptă prin nici un act normativ până la data de 21.12.2006.
Prin sentința civilă nr. 308/07.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ca admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea sporului de dispozitiv pentru perioada 01.01.2004 - 30.09.2004, excepție invocată din oficiu; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Reșița, excepție invocată din oficiu; a admis în parte acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Reșița și Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția Pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița"; a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița" să acorde reclamanților, indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează:, pentru perioada 01.10.2004 - 31.10.2006;, pentru perioada 01.10.2004 - 01.02.2005;, pentru perioada 01.10.2004 - 28.02.2005; a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița" să plătească primele de concediu, actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective cuvenite reclamantei pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2006 și pentru reclamanta pentru perioada 01.01.2003 - 01.02.2005 și 18.12.2006 - 31.12.2006 și a respins cererea formulată de către reclamantele și împotriva pârâtului Primarul Municipiului Reșița, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 31.09.2004 privind drepturile salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv, întrucât reclamanții sunt funcționari publici, cărora li se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999, iar potrivit dispozițiilor art. 117 din legea privind statutul funcționarilor publici, prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu temeiurile de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În conformitate cu prevederile art. 283 al. 1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă se pot formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata drepturilor salariale neacordate, iar, potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/159, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
Ca atare, față de data formulării acțiunii privind acordarea indemnizației de dispozitiv, respectiv 16.11.2007 și data de la care se solicită aceste drepturi, respectiv 01.01.2004, instanța de fond a constatat că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada 01.01.2004 - 31.09.2004.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Reșița, deoarece conform înscrierilor efectuate în cărțile de muncă ale reclamantelor și, a rezultat că în perioada 01.03.2002 - 31.12.2002 reclamanta a avut raporturi de serviciu cu Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Municipal pentru Investiții (01.03.2002 - 01.06.2002) și cu Primăria Reșița(01.06.2002 - 31.12.2002).
Reclamanta a avut raporturi de serviciu, în perioada 01.01.2001 - 31.12.2002 cu Primăria Municipiului Reșița (01.01.2001 - 01.05.2001); ulterior cu Serviciul Public Finanțe Publice Municipale Reșița (01.05.2001 - 01.1.2001) și iarăși cu Primăria Municipiului Reșița (01.10.2001 - 31.12.2002).
Rezultă că, pentru perioada solicitată calitatea de angajator a avut -o Primăria Municipiului Reșița, Consiliul Local al Municipiului Reșița și nu pârâtul Primarul Municipiului Reșița.
Cererea reclamantelor și privind obligarea Primarului Municipiului Reșița să acorde primele de vacanță aferente perioadei 01.03.2002 - 31.12.2002 pentru reclamanta și, respectiv, pentru perioada 01.01.2001 - 31.12.2002, pentru reclamanta, a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Reșița.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în susținerea cererii lor, reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești sub forma indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, în temeiul pct. 9.2 și 31.1 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003, conform căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale.
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadre militare angajați pe bază de contract și salariații civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului d e Justiție.
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2007, emis de Ministerul Administrației și Internelor la pct. 9.2 s-a prevăzut că,indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct. 31.1 se arată că,prin personal civil în sensul prezentului Ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege (Legea nr. 138/1999) cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege.
Art. 13 din Legea nr. 138/1999, prevede ca indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Instanța de fond a reținut că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii angajați beneficiază pe bază de contract, în plus, față de salariații civili și de alte sporuri și drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 138/1999, fiind evident faptul că, prin Ordinul nr. 496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discrepanțele în ceea ce privește drepturile de natură salarială personalului aflat în subordinea și/sau coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Instanța de fond a admis cererea reclamantelor privind acordarea primelor de concediu pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2006 pentru reclamanta și, respectiv, pentru perioada 01.01.2003 - 01.02.2005 și 18.12.2006 - 31.12.2006 pentru reclamanta, reținând că reclamantele au calitatea de funcționari publici, având raporturi de serviciu desfășurate în cadrul Consiliului Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița", iar potrivit dispozițiilor art. 35 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin legile anuale ale bugetului de stat, precum și prin actele normative de salarizare ale funcționarilor publici, până la data de 31.12.2006, prevederile referitoare la acordarea primelor de concediu au fost suspendate succesiv.
Prin OUG nr. 146/2007 se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.
Din expunerea de motive a OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate, a rezultat că acest act normativ a fost adoptat în vederea reducerii cheltuielilor bugetare, a înlăturării inechităților dintre persoanele care au obținut deja drepturile respective și persoanele care nu au primit respectivele prime, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație excepțională, precum și necesitatea cuprinderii în bugetul pe anul 2008 sumelor necesare acordării primelor de concediu pentru anii în care acestea au fost suspendate, iar potrivit prevederilor art. 1 al. 2, în categoria personalului care beneficiază de prevederile nr.OUG 146/2007 intră și funcționarii publici.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița- Serviciul Public,Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița" solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii cu privire la acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum, de 25% din salariul de bază, față de reclamanții intimați.
În motivarea recursului, pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public,Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița" arată că soluția primei instanțe a fost dată ci aplicarea greșită a legii, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul recurent arată că "indemnizația de dispozitiv", este un spor pentru care nu există temei legal bine stabilit cu privire la funcționarii publici din cadrul administrației publice, astfel încât consideră că nu există nici un articol de lege în conformitate cu dispozițiile căruia să se poată acorda un astfel de spor. În cadrul instituției recurente s-a acordat "indemnizația de dispozitiv" începând cu data de 01.1.2006, în baza unui act adițional la Contractul colectiv de muncă nr. 3423/25.10.2006, astfel încât anterior de această dată acordarea acestei indemnizații nu are temei legal.
Reclamanții intimați, și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării, reclamanții intimați, și arată că plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță s-a legiferat prin art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, acest lucru fiind reglementa și prin OUG nr. 146/19.12.2007, pentru aprobare plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
În ceea ce privește acordarea sporului de dispozitiv reclamanții intimați arată că această măsură este menită să asigure egalitatea de tratament economic salarial în cadrul aceleași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului nr. 496/2003, care se aplică și în cazul administrației publice locale.
De asemenea reclamanții intimați arată că au primit drepturile bănești cuvenite, reprezentând prime de vacanță, și astfel înțeleg să renunțe parțial la acțiune, în sensul că nu mai solicită acordarea acestor drepturi, ramând pe rol obținerea drepturilor bănești, reprezentând indemnizația de dispozitiv.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Consiliul Local Reșița prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Consiliului Local Reșița. lor au solicitat obligarea Consiliului Local Reșița la plata indemnizației de dispozitiv.
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, potrivit căruia "cadrele militare în activitateșimilitarii angajați pe bază de contractau dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv".
De asemenea, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contractși salariații civilibeneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Din aceste dispoziții legale rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract, precum și salariaților civili ai Ministerului Apărării.
Așadar, această indemnizație nu este acordată funcționarilor publici. Or, situația funcționarilor publici nu poate fi asimilată aceleia a personalului angajat în baza unui contract de muncă, existând diferențe evidente în privința regimului juridic aplicabil celor două categorii de personal.
Astfel, personalul contractual își desfășoară activitatea în temeiul contractului de muncă încheiat cu Ministerul Apărării, fiind, așadar, în derularea unor raporturi de muncă, în timp de funcționarii publici își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, raporturi care, potrivit art. 4 alin. 1 din Statutul funcționarilor publici, "seși se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii".
Or, administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor (respectiv a Ministerului Internelor și Reformei Administrative), iar primăria - ca și consiliul județean sau consiliul local - este o structură care funcționează în cadrul autorității publice locale.
În acest caz, refuzul organelor locale de a acorda indemnizația de dispozitiv nu reprezintă o discriminare față de personalul contractual căruia nu-i sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003.
Prevederile Legii nr.138/1999 se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii, respectiv în anul 1999, privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerul Apărării Naționale, și Ministerul Justiției.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, în sensul că a devenit Ministerul Internelor și al Administrației Locale, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context se emite Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.
În privința efectelor Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, se impune constatarea că acest ordin nu poate produce efecte juridice, câtă vreme nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
În acest sens, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că"în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome,precum și ordinele, instrucțiunileși alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitatese publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Singurele excepții de la regula publicării în Monitorul Oficial sunt prevăzute de art. 10 alin. 11din Legea nr. 24/2000, text conform căruia"nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate".
Întrucât Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003 nu este un act normativ clasificat, se impunea publicarea sa în Monitorul Oficial, în caz contrar acest ordin neproducând efect juridice.
Pe de altă parte, stabilirea unor drepturi salariale ale funcționarilor publici printr-un ordin al ministrului este ilegală.
În acest sens, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prevede că "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale,în condițiile legii", iar alineatul al treilea din art. 31 stabilește, de asemenea, "salarizarea funcționarilor publici se faceîn conformitate cu prevederile legiiprivind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Date fiind aceste reglementări, este evident că stabilirea drepturilor salariale prin acte normative inferioare legii este nelegală, chiar și în ipoteza în care aceste acte normative extinde aplicarea unor drepturi salariale altor categorii de personal decât celor expres enumerate în textul legii.
Pentru aceste motive, nu se poate reține legalitatea acordării indemnizației de dispozitiv altor categorii de personal în afara celor menționate în cuprinsul Legii nr.138/1999 sau al unor acte normative de forță juridică egală acesteia.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a indemnizației de dispozitiv către reclamanți - funcționari publici în cadrul Consiliului Local Reșița, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr. 308/7.03.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtului Consiliul Local Reșița la plata indemnizației de dispozitiv.
Totodată, Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr. 308/7.03.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 308/7.03.2008 a Tribunalului C S în sensul că respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtului Consiliul Local Reșița la plata indemnizației de dispozitiv.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 16.06.2008
Tehnored. /26.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica