Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 626
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 155/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin recursul formulat chematul în garanție recurent Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 05.07.2007, reclamanta a chemat in judecata pârâții Ministerul Administrației și Internelor si Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T solicitând instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce o va pronunța sa oblige pârâții la plata către reclamantă a primelor de concediu in cuantum de un salariu de baza din luna anterioara plecării in concediu, anul 2006, actualizate in raport de rata inflației, de la data nașterii dreptului si pana la data efectuării plății.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca are calitatea de funcționar public, cu statut special in conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului.
In fapt, prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut ca la plecarea polițiștilor in concediul de odihna, aceștia primesc o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a depus la dosar întimpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata întrucât art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor prevede ca "la plecarea in concediul de odihna polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Potrivit dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2004".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2005."
In ambele legi bugetare menționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, in anexele la legile bugetare. In aceasta situație, in bugetele aprobate in anii 2004,2005si 2006 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu. Art.57 din OG nr.38/2003 prevede ca " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanța se face in limita fondurilor bugetare aprobate anual".
Din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul ca posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementata de prevederile art.64 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, care prevede ca:" in cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendata printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. In aceasta situație se vor prevedea, in mod expres, data la care se produce suspendarea, precum si durata ei determinata". Alineatul 2 prevede ca:" la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectata de suspendare reintra de drept in vigoare".
In conformitate cu prev.art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 republicata:" prelungirea suspendării . Actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării". Prin urmare, pentru perioada invocata de reclamanți, disp.art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003, cu modificările si completările ulterioare, nu puteau si nu pot produce efecte juridice.
Paratul mai menționează ca, perioada de suspendare succesiva a aplicării disp.art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005 deoarece conform art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 " prevederile din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006 ".
In aceste condiții, nici in bugetul aprobat pentru MAI pe anul 2006 nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
De asemenea, s-a mai precizat că potrivit art.37 alin.1 din OG nr.38/2003, polițiștii, pe timpul cat se afla in concediul de odihna, primesc salariile de baza si celelalte drepturi bănești cuvenite.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de chemare in garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, arătând ca disp.art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor prevede ca:" la plecarea in concediul de odihna polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu ".
Potrivit dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004" aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2004 ".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2005."
Este necesar, se arata ca bugetul A pe anul 2006 fost aprobat prin Legea nr.379/2005, act normativ edictat de Parlamentul României care, potrivit prevederilor art.5 alin.5 menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni.
Cu privire la netemeinicia pretențiilor reclamanților parata arata ca si-a precizat punctul de vedere in cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei.
Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Taf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata deoarece potrivit art.37 pct.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut ca la plecarea polițiștilor in concediul de odihna, aceștia primesc o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu.
Chematul in garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia si excepția prematurității introducerii cererii, respingerea cererii de chemare in garanție, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, deoarece potrivit art.109 alin.2 Cod procedură civilă,nu s- efectuat procedura prealabila obligatorie, formularea in contencios a unei asemenea cereri fiind inadmisibila, procedura administrativa nefiind parcursa si finalizata, rezultând ca formularea acestei cereri direct la instanța de judecata este prematura raportat la prev.art.1 alin.1, art.7 alin.1, art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Tot pe cale de excepție s-a solicitat instanței sa constate lipsa calității procesuale pasive a deoarece intre reclamanta si nu exista absolut nici o relație de serviciu sau de munca.
In subsidiar s-a solicitat ca pe cale de consecința sa se respingă cererea de chemare in garanție ca inadmisibila si neîntemeiata, precum si respingerea cererii formulata de reclamant ca neîntemeiata.
Prin sentința civilă nr. 155/11.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamanta împotriva paraților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, T, a obligat pârâții la plata primei de concediu către reclamanta pentru anul 2006, actualizata cu rata inflației de la data nașterii dreptului si pana la data plății, a admis cererea de chemare in garanție formulata de paratul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a Ministerului Economiei și Finanțelor B, a obligat chematul in garanție Ministerul Economiei și Finanțelor sa vireze in contul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele reprezentând primele de concediu cuvenite reclamantului, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive si excepția prematurității cererii prin neîndeplinirea procedurii prealabile formulate de chemata in garanție B, fără cheltuieli de judecata.
Instanța de fond respins excepția prematurității introducerii cererii, invocată de către chematul in garanție, cu motivarea că litigiile in care una din părți are calitatea de funcționar public si care privesc raporturi de serviciu sunt date in competenta instanțelor de contencios administrativ. In cuprinsul 188/1999 privind statutul funcționarului public nu se face referire in nici un articol ca s-ar aplica prevederile 554/2004 privind contenciosul administrativ, doar competenta fiind a secțiilor de contencios administrativ.
Prezentele litigii se judeca potrivit dispozițiilor 188/1999, lege care nu obliga funcționarul public in cazul in care acesta este nemulțumit de drepturile salariale acordate, sa efectueze procedura prealabila prevăzuta de contenciosul administrativ.
Mai mult, acordarea sau neacordarea unor drepturi salariale ce decurg din raportul de serviciu nu este un act administrativ in înțelesul 554/2004
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pentru MFP, întrucât bugetul de stat este gestionat de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind cel care a aprobat sumele reprezentând cheltuieli pentru pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative si cel care va trebui sa aloce fonduri pentru plata drepturilor bănești restante.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public, cu statut special in conformitate cu art. 1 din 360/2002 privind Statutul polițistului, actualmente pensionar MAI, iar în conformitate cu art.37 pct. 2 din OG 38/2003: "(1) Polițiștii, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate și alte concedii plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute. În cazul în care detașarea se face pe un post cu un nivel de salarizare superior, polițiștii beneficiază de salariul funcției respective și de celelalte drepturi bănești legal cuvenite. (2) La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată."Potrivit art. 34 din 188/1999: " (1) Funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii. (2) Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat**)"
Conform Legii bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2004, iar potrivit art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, au fost suspendate.
Suspendarea drepturilor reprezentând prima de concediu pentru funcționarii publici nu echivalează cu stingerea drepturilor respective ci a avut doar ca efect imposibilitatea realizării acestora in intervalul de timp in care au fost suspendate.
Suspendarea dreptului la prima de concediu ori prelungirea termenului de punere in aplicare, nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta dreptului deoarece s-ar încalcă principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept sa nu devina doar o obligație lipsita de conținut, redusa la "nudum jus " ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitima a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat in perioada in care a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanța sa și practic sa devina lipsit de orice valoare.
Având in vedere ca potrivit art. 4 din 500/2002 privind finanțele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat MAI se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, ca bugetul de stat este gestionat de către Ministerul Economiei și Finanțelor B, precum si prevederile art. 60 si următoarele Cod procedură civilă a admis cererea de chemare in garanție și a obligat chematul in garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B sa vireze in conturile Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele reprezentând primele de concediu cuvenite reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive ca pârât sau ca și chemat în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 al.1 din Legea nr. 554/2004 și a respingerii acțiuni ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor invocă excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție, deoarece pe de o parte între reclamanta intimată și Ministerul Economiei și Finanțelor nu a existat nici o relație de serviciu sau de muncă, iar pe de altă parte Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român.
Rolul Ministerul Economiei și Finanțelor estre de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum, și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată potrivit prevederilor art. 16-30 din Legea nr. 500/2002, modificată.
Astfel, art.18 alin.2 lit. b și art.28 lit. e din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "- 2) Guvernul asigură: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;", respectiv că: "Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -".
Ministrul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministrul Finanțelor Publice, și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Prin urmare, consideră ca în mod eronat și nelegal instanța de fond a respins excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor ca neîntemeiată, deși se impunea admiterea acesteia.
În mod eronat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție, având în vedere faptul că în speță nu au fost întrunite cerințele prevăzute de art.60 - 63 Cod procedură civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu le regăsim în cauza de față.
Recurentul învederează instanței că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat reclamantului sumele solicitate nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un raport de serviciu sau contract de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite bugetare, iar conform prevederilor art.47 alin.3 și 4 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice:" (3) Alocațiile pentru cheltuieli de personal, aprobate de ordonatori principali de credite și, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. (4) Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol."
Ca urmare, raportat și la dispozițiile art.18 alin.2 lit. b și art.28 lit. e din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, și astfel, se putea vorbi doar de admisibilitatea unei eventuale cereri de chemare în garanție a Guvernului României formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative (ordonator principal de credite bugetare), și nicidecum despre admisibilitatea unei cereri directe de chemare în judecată sau în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor B formulată de către reclamantă sau de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care nu are absolut nici o bază legală referitoare la elaborarea și execuția bugetului anual de stat.
Mai mult, învederează instanței că doctrina juridică a statuat că cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personale nepatrimoniale și nici în litigiile de muncă, pe același considerent că raporturile de muncă există între instituția angajatoare, alta decât Ministerul Economiei și Finanțelor, și angajatul - reclamant în litigiu.
De asemenea pârâtul recurent solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 al. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială, câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cererii prealabile, având acest obiect la angajator și finalizată prin emiterea unui răspuns al cererea prealabilă.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamantă în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public, respectiv de polițist în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantei.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În privința cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații "în garanție sau în despăgubire" a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de alți ordonatori principali de credite bugetare, așadar nu se poate reține nici existența unei obligații a Ministerului Economiei și Finanțelor de a garanta efectuarea plăților care incumbă Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau de a despăgubi acest din urmă minister, în cazul în care ar fi obligat la plata unor sume în prezentul litigiu.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamantului de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamantului, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 155/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În consecință, Curtea va respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamantă.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 155/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 155/11.02.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 18.06.2008
Tehnored. /25.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
