Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 651/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 651/2008
Ședința publică din data de 12 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 335/CA/07.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B N, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999 - anulare decizie de imputare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ.
urtea de Apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 335/CA din 07.12.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița -N, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN B- și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând spor de fidelitate pe perioada 1.01.2005 - 31.12.2005, actualizate în raport cu rata inflației începând cu data plății.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, fiind obligat chematul în garanție să vireze pârâtului de rând 1 sumele ce fac obiectul litigiului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul este angajat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B-, n calitate de funcționar public cu statut special, iar potrivit art. 6 din nr.OG 38/2003, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază.
Acordarea acestui drept a fost suspendată pentru anul 2005 prin disp. art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004, însă la expirarea duratei de suspendare, dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, astfel cum arată art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze sumele cuvenite reclamantului către Ministerul Internelor, în baza art. 3 alin. 1 lit. A pct. din nr.HG 386/2007 și a art. 4 din Legea nr. 500/2002.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin B-N apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.
În recursul declarat se solicită modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în garanție îndreptate împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât acesta nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar instituția juridică a chemării în garanție nu este aplicabilă în cazul litigiilor de muncă, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nu a corectat periodic drepturile reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefundat întrucât prima instanță a aplicat în mod corect disp. art. 60 - 63.pr.civ. deoarece nici un text legal nu interzice în mod expres această procedură în cadrul litigiilor având ca obiect acordarea drepturilor ce derivă din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.
Pe de altă parte, dispozițiile invocate în cuprinsul recursului, respectiv nr.HG 386/2007, Legea nr. 500/2002 vin în sprijinul susținerilor reclamantului din cererea de chemare în garanție, întrucât rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a coordona acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, răspunzând de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete(art. 4 alin. 1 și 2 art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002).
Întrucât sentința pronunțată este opozabilă atât Ministerului Internelor și Reformei Administrative cât și Ministerului Economiei și Finanțelor, fiecare dintre cele două instituții va aduce la îndeplinire, în limita competențelor proprii, prevederile invocate în susținerea recursului pentru a da posibilitatea reclamantului să încaseze efectiv sumele acordate prin sentința atacată.
În consecință, aplicând prev. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin B-N urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 335/CA din 7 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./11.04.2008.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu