Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 648/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 648/2008
Ședința publică din data de 12 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 236/CA/24.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și cu reclamanții, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ. La data de 06.03.2008 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice BNa depus întâmpinare, însoțită de adresa nr. 86946/05.07.2007 emisă de către MEF. La data de 11.03.2008 reclamanții au depus întâmpinare, în 5 exemplare.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 236/CA din 24.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița Na fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât; a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, și, împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, iar pe cale de consecință, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, începând cu data de 1.01.2005, drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate, astfel cum este reglementat de art. 18 (3) din Legea nr. 50/1996, să majoreze salariul reclamanților cu 5 % conform art. 19 din același act normativ, să acorde salariul de merit anual în procent de 20 % aplicat la salariul brut actualizat în raport cu rata inflației, decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă, odată pe an, precum și asistență medicală, medicamente și proteze gratuite, conform art. 41 alin. 3 din nr.OG 82/2000, indexate la data plății.
Pârâții au fost obligați și la plata sumelor reprezentând prima de concediu, aferente anului 2006, în baza art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, fiind respinse ca neîntemeiate petitele II, VIII, X și XI.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că susținerile reclamanților cu privire la acordarea drepturilor salariale sunt întemeiate în raport cu prev. art. 40 din nr.OUG 92/2004 și legislația specifică a autorității în care își desfășoară activitatea, legislație ce vizează, printre altele, sporul de fidelitate, majorări, salariu de merit anual și premiu anual.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE ȘI JUSTIȚIE, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii.
În argumentarea celor solicitate, pârâtul a susținut că în mod greșit a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, întrucât prima instanță a schimbat, în esență, sistemul de salarizare al funcționarilor publici reglementat de prev. nr.OUG 92/2004, cu sistemul de salarizare al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, reglementat de prev. Legii nr. 567/2004, iar ulterior de disp. nr.OG 8/2007.
Art. 40 din nr.OUG 92/2004 trebuie coroborat cu disp. art. 41 din același act normativ, conform căruia ordonanța se completează cu prev. Legii nr. 188/1999, precum și cu celelalte acte noramtive care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
De asemenea, nu s-a ținut cont de locul și rolul personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor, de răspunderea și complexistatea fiecărei funcții, sentința fiind nelegală.
Mai mult, cele solicitate de către reclamanți nu sunt drepturi salariale care să implice examinarea aplicabilității sau inaplicabilității art. 40 din nr.OUG 92/2004.
S-a mai învederat că este nelegală și obligarea pârâtului la plata primelor de concediu în favoarea reclamanților, întrucât prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate până la data de 31.12.2006, iar actualizarea prin aplicarea indicelui inflației nu are temei cu atât mai mult cu cât pârâtul, în calitatea sa de instituție publică, nu are la dispoziție ale surse de finanțare decât cele alocate prin lege, neexistând un act normativ care să prevadă obligativitatea actualizării drepturilor cu rata inflației.
Examinând recursul declarat, Curtea reține că acesta nu este întemeiat.
În acest sens, se constată că prin cererea introductivă de instanță, reclamanții-intimați, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat instanței obligarea pârâților ca, începând cu data de 01.01.2005, să le acorde sporul de fidelitate, majorarea salariului de bază cu 5 %, stabilirea și plata salariului de merit potrivit disp. art. 18 alin. 3, art. 19 și art. 31din Legea nr. 50/1996; acordarea asistenței medicale, medicamente, proteze, decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă, obligarea la stabilirea și plata indemnizației pentru concediul de odihnă de 30 de zile lucrătoare conform prev. Legii nr. 567/2004, asimilarea vechimii în specialitate, plata primei de concediu pentru anul 2006, pensie de serviciu în cuantum de 80 % din venitul brut realizat în ultima lună de activitate și indemnizația egală cu 3 salarii de bază de încadrare lunare brute.
În motivare se relevă că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N și, în acest context, le sunt aplicabile disp. art. 40 din nr.OUG 92/2004.
Dispoziția evocată în cuprinsul său prevede că funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Din norma enunțată rezultă că funcționarii publici salarizați potrivit nr.OUG 92/2004 vor beneficia și de alte drepturi de natură salarială (sporuri, etc.) expres prevăzute în legislația specifică a autorității sau instituției unde își desfășoară activitatea.
Cu alte cuvinte, în condițiile în care legea specifică instituției publice instituie și alte drepturi salariale decât cele prevăzute în dispozițiile ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, aceștia vor beneficia și de cele expres prevăzute în domeniul respectiv de activitate.
Din această ultimă perspectivă, se observă că reclamanții-intimați sunt funcționari în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița N; că legislația specifică sistemului în care funcționează aceștia, respectiv Legea nr. 50/1996 - art. 18, 19, 31, modificată prin art. 1 din nr.OUG 83/2000 reglementează sporul de fidelitate, dreptul de majorare, salariul de merit, premiul anual, decontarea valorii transportului, precum și asistență medicală gratuită. Or, în această situație, făcându-se aplicarea dispozițiilor arătate, în mod corect prima instanță a reținut că susținerile reclamanților vizând drepturile menționate sunt întemeiate.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut și faptul că, dacă se compară statutul funcționarului public cu statutul personalului auxiliar de specialitate, se constată că acestea au numeroase elemente comune și asemănătoare.
Natura muncii, respectiv sarcinile de serviciu între cele două categorii de personal diferă, însă regulile de comportament atât ale reclamanților cât și ale personalului auxiliar de specialitate sunt cuprinse în aceeași reglementare: Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.
Articolul 40 din OG. nr. 92/2004 are în vedere tocmai aceste aspecte atunci când stabilește pentru funcționarii publici posibilitatea de a beneficia de drepturile salariale prevăzute în legislația specifică a autorității în care își desfășoară activitate, iar scopul urmărit de reclamanți prin îndeplinirea sarcinilor de serviciu nu este unul străin de acela al personalului auxiliar de specialitate.
Prin urmare, se pot constata asemănări de fond ale reclamanților cu personalul auxiliar de specialitate. Acestea ar putea fi configurate sub forma unor criterii, dar acest aspect nu este cerut de textul legii în temeiul căruia se naște dreptul reclamanților.
în justiție nu poate exclude de la consecințele sale pe nici unul din cei care participă la materializarea ei, așadar nici pe reclamanți.
Pe de altă parte, corelația dintre textele art. 40 și art. 41 din nr.OUG 92/2004 nu este corect reliefată în cuprinsul motivelor de recurs, întrucât ele vizează situații complet diferite care sunt complementare, dispozițiile ordonanței completându-se atât cu cele care reglementează drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarii publici, cât și cu cele ale Legii nr. 188/1999.
De subliniat este și faptul că nu există nici o explicație juridică în susținerea afirmației conform căreia drepturile solicitate de către reclamanți nu au o natură salarială, neexplicându-se care ar fi natura acestor sume și nici temeiul juridic al unei astfel de distincții.
Ca atare, nu poate fi reținută susținerea nelegalității sentinței primei instanțe privind greșita interpretare a prev. art. 40 din nr.OUG 92/2004, întrucât acest text legal este cel care prevede posibilitatea completării dispozițiilor sale cu cele ale Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
În acest context sunt pe deplin întemeiate susținerile primei instanțe conform cărora acest text trebuie a fi interpretat în sensul în care produce efecte juridice, în caz contrar nejustificându-se existența lui.
Pe de altă parte, în situația în care se apreciază că el este interpretabil, nefiind redactat suficient de clar și concis și această împrejurare profită reclamanților, în condițiile în care consideră că sunt beneficiarii unor drepturi ce rezultă din aplicarea textului legal.
Nu pot fi reținute nici criticile referitoare la acordarea primei de concediu aferentă anului 2006, în favoarea reclamanților, întrucât incidente sunt prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar suspendarea aplicării acestui text legal până la data de 31.12.2006, nu poate fi opusă reclamanților, deoarece suspendarea nu poate echivala cu înlăturarea dreptului.
Astfel, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârât, reclamanții fiind funcționari publici și, în consecință, pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Neîntemeiate sunt și susținerile cu privire la reținerea greșită de către instanță a celor cu privire la actualizarea sumelor la care a fost obligat întrucât în contextul drepturilor instituite de lege, acestea nu reprezintă în sine o despăgubire sub forma daunelor interese care să impună aplicarea disp. art. 1.088 Cod civil. Această sumă, ce constituie o creanță, se impune a fi conservată, respectiv menținută la data plății, așa cum corect a reținut și instanța de fond prin raportare la indicele de inflație.
Nu interesează, sub acest aspect, rațiunile de natură bugetară invocate de către pârât, întrucât acestea nu le sunt opozabile.
Așadar, față de cele arătate, reținând că în raport cu starea de fapt și dispozițiile aplicabile, soluția primei instanțe este temeinică și legală, că nu sunt motive de recurs întemeiate, Curtea în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul declarat.
În baza art. 20 alin. 5, art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, reclamanții vor fi dați în debit, în solidar, cu sumele de 4 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, datorate pentru fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 236/CA din 24 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Dă în debit reclamanții, și,în solidar, cu sumele de 4 lei, taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar,datorate pentru fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
