Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 650/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 650/2008
Ședința publică din data de 12 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE împotriva sentinței civile nr. 301/CA/09.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B N, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999 - anulare decizie de imputare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile formulate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ.
urtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 301 din data de 09.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE; admisă acțiunea introductivă formulată de reclamantul - împotriva pârâților AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B-N, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE; obligați pârâții să plătească reclamantului sumele ce reprezintă drepturi bănești - prime de concediu pentru perioada 2002 - 2005 actualizate în raport cu rata inflației până la data efectivă a plății.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că excepția netimbrării invocate de pârâții MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI prin prisma prev. art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997 respectiv art. 17 din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată întrucât reclamantul a achitat taxă judiciară de timbru ( 64 - 65) și a aplicat pe cererea introductivă timbru judiciar.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, se reține că este nefondat întrucât AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI este un organ de specialitate al administrației publice centrale aflată în subordinea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, iar potrivit art. 21 din nr.HG 459/2005, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale pârâtului de ordin 1 se asigură prin alocații de la bugetul de stat, prin autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, care este pârâtul de rând 2 și care, în calitatea de ordonator principal de credite are obligația de a aloca fondurile necesare funcționării instituțiilor subordonate, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - 2003, de asemenea se reține că este neîntemeiată. Astfel, se relevă că este adevărat că prescripția dreptului la acțiune, în situațiile în care conflictul individual de muncă constă în acordarea unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, se împlinește termenul de 3 ani, așa cum prevăd disp. Decretului nr. 1657/1958 cât și prev. art. 283 alin. 1 din Codul muncii. iar în speță curgerea termenului de prescripție a început să curgă din momentul în care a încetat aplicarea dispozițiilor legale de suspendare a dreptului material.
În fine, referitor la pretențiile deduse judecății se reține că în raport cu disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, acestea se justifică a fi acordate.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE susținând, în esență că, hotărârea este nelegală din perspectiva aplicării greșite a legii, a respingerii greșite a excepției invocate și a nereținerii dispozițiilor vizând suspendarea și a celor statuate prin deciziile Curții Constituționale.
Astfel, în dezvoltarea argumentelor aduse, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI arată că dreptul la prima de vacanță a fost suspendat prin acte normative succesive din anul 2001 până în prezent și atâta vreme cât o dispoziție este suspendată, aceasta nu mai face parte din ordinea de drept, este ca și cum, nu ar exista. De aceea, arată recurenta, acordarea pe cale judecătorească a unui drept la care se referă o dispoziție legală a cărei aplicare este suspendată, nu poate fi privită decât ca fiind făcută în absența oricărui temei legal și chiar prin înfrângerea voinței legiuitorului, în acest sens fiind și prev. deciziei nr. XIII/2005 a și deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice sau să înceteze acordarea lor precum și să stabilească perioada pentru care se acordă.
Legat de excepția prescripției dreptului la acțiune, arată recurenta că termenul de prescripție curge de la data când se naște dreptul la acțiune, or, acest drept s-a născut la data încetării cauzei de suspendare a actului normativ, iar împrejurarea că prin acte normative a fost suspendată acordarea acestor prime, nu poate conduce la concluzia că a fost întrerupt cursul prescripției câtă vreme, pe de o parte, efectul suspensiv este limitat în timp, iar pe de altă parte, cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute, reclamantul nefăcând dovada că au intervenit acte de întrerupere a prescripției.
Prin demersul său, MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE relevă că soluția instanței referitoare la taxe este neîntemeiată întrucât taxa judiciară de timbru ce trebuia achitată în condițiile art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997 este în cuantum de 4 lei, trebuind achitată anticipat și nici o dispoziție în afară de art. 15 nu prevede scutiri, astfel că argumentația în sensul excepției nu poate fi primită.
Mai arată recurentul că și excepția lipsei calității procesuale a fost greșit respinsă, deoarece raporturile de serviciu se încheie între reclamant(funcționar public) și Agenția pentru Protecția Mediului B-N și aceasta are statut de servicii descentralizate finanțate de la buget și nu în subordinea ministerului.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se arată că, în raport cu disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantului pe anii 2001, 2002 și 2003 este prescris.
Pe fondul cauzei, arată recurentul, că dreptul la prima de vacanță a fost suspendat, iar această măsură nu poate fi ignorată întrucât, atâta vreme cât o dispoziție este suspendată, aceasta nu face parte din ordinea de drept, ceea ce echivalează cu inexistența acestuia în perioada respectiv.
În plus, mai arată recurentul că susținerile reclamantului prin cererea introductivă nu pot fi primite deoarece legiuitorul prin disp. art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 a menționat expres că salarizarea funcționarilor se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, iar cu privire la dispozițiile vizând cenzurarea legalității, aceasta revine Curții Constituționale și nu instanței de fond.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a actelor dosarului și a normelor juridice incidente, Curtea reține că acestea sunt nefondate.
Astfel, se reține că actul normativ invocat prin demersul inițiat de intimați, Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform disp. Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanții fiind funcționari publici sunt pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurenților conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se susține că dreptul fiind suspendat, ar fi ca și cum nu ar exista. Această susținere nu poate fi reținută întrucât se omite a se avea în vedere că dreptul nu a fost înlăturat ci doar s-a suspendat exercițiul său. Or, în condițiile date, de vreme ce dreptul exista în substanță, este necesar a asigura și mijloacele legale pentru ca acest drept să nu devină iluzoriu, iar titularii săi să se poată bucura efectiv de cele recunoscute prin lege.
Evident, se susține că prin decizia Curții Constituționale a fost consacrat dreptul legiuitorului de a acorda anumite drepturi suplimentare, de a le modifica ori de a le înceta acordarea, însă se scapă din vedere că litigiul nu se poartă asupra posibilității sau imposibilității de suspendare, ci asupra existenței însăși a dreptului și asupra încetării suspendării, asupra substanței dreptului.
Ca atare, câtă vreme în discuție nu se pune posibilitatea sau imposibilitatea arătată, susținerile evocate nu pot fi reținute ca motiv al admiterii recursurilor declarate.
Nici susținerile vizând prescripția nu pot fi primite, deoarece prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca măsură de sancționare a creditorului care nu este diligent și nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. Or, în speță, intimaților nu li se poate imputa starea de pasivitate, prevederile legale arătate privind suspendarea exercițiului dreptului la primele de concediu au vizat implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia. Argumentul recurenților ar fi valabil în măsura în care nu ar fi intervenit suspendări succesive, ori, până la încetarea acestor suspendări, dreptul la acțiune a fost la rândul său suspendat, intimații fiind astfel în imposibilitatea de a acționa, urmare a suspendării exercițiului dreptului la acțiune, context în care se reține implicit existența suspendării instituite de art. 13 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
În plus, nici susținerile referitoare la calitatea procesuală nu pot fi primite întrucât se omite a se avea în vedere că finanțarea cheltuielilor se asigură din alocații de la buget, prin intermediul autorităților ce au atribuții de alocare de fonduri instituțiilor din subordine. Or, în condițiile abilităților statuate în sarcina instituțiilor ce au o anumită subordonare, susținerile recurentului referitoare la calitate sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și susținerile referitoare la netimbrarea acțiunii întrucât nu se are în vedere că la dosar au fost depuse două chitanțe ce atestă plata taxei judiciară de timbru, respectiv îndeplinirea obligației statuate în sarcina intimaților, în contextul disp. Legii nr. 146/1997. Ca atare, față de cele rezultate din acte, susținerile referitoare la neîndeplinirea obligației sunt nefondate și vor fi respinse.
Nici susținerile referitoare la neobservarea disp. art. 31 din Legea nr. 188/1999 nu pot fi primite ca motiv de admitere a recursului întrucât situația vizată de norma evocată nu elimină acordarea drepturilor suplimentare instituite prin art. 34 al aceluiași act normativ.
Așadar, constatând, constatând că nu sunt motive întemeiate, că în raport cu disp. art. 34 din Legea nr. 188/1999 hotărârea atacată este temeinică și legală, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE împotriva sentinței civile nr. 301/CA din 9 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./09.04.2008.
Juid.fond:,.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
