Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 672/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.672/CA/2009 -
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- -- JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- -- JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - -judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul SINDICATUL FINANȚE B - în nume propriu și pentru membrii de sindicat - funcționari publici în cadrul DGFP B cu sediul în O, str. -, nr.2, jud. B și intervenienta din B,-,.3, jud. B în contradictoriu cu intimații pârâți:DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în O, str. -, nr.2, jud. B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței nr.379/CA din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.181/-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999) -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul reclamant SINDICATUL FINANȚE B - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.131/2009 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentanta recurentului reclamant depune la dosar adresa emisă Ministerului Finanțelor Publice, adresă prin care s-a solicitat calculul drepturilor solicitate de reclamanți și la care nu s-a primit nici un răspuns. Apreciază astfel că se impune amânarea cauzei pentru a primi răspunsul la adresa emisă.
Instanța apreciază că solicitarea făcută de reprezentanta reclamantului în vederea așteptării unui răspuns privind calculul sporurilor solicitate, nu este util cauzei, astfel că respinge cererea de amânare formulată. Nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, hotărârea atacată este vădit netemeinică și nelegală, întrucât instanța de judecată, pe motiv că Legea nr.188/1999, nu prevede cuantumul drepturilor salariale solicitate de reclamanți, a respins acțiunea formulată. Mai arată că, s-a creat o discriminare în rândul funcționarilor publici, cărora instanța de judecată le-a acordat suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procente de câte 25%, totodată fiind încălcat și art.1 din Protocolul 1 și al art.6 din Convenția Drepturilor Omului, ceea ce în opinia sa este inadmisibil. În consecință, apreciază că, recursul este fondat și drept urmare se impune admiterea lui, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.379/CA din 19 mai /2009 Tribunalul Bihora respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL "FINANȚE" B, cu sediul în O, str. - nr.2, jud.B, în reprezentarea membrilor de sindicat cuprinși în tabelul anexă la acțiune și a intervenientei în interes propriu, cu domiciliul ales în B, B-dul - nr.7, jud.B, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str. - nr.2, jud.B, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 08.01.2006, a constatat că potrivit art.7 al.1 din 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar conform art.13 din același act normativ, cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere. Ori, drepturile solicitate prin acțiune au fost suspendate în temeiul OUG nr.92/2004, suspendare care are efect asupra cursului prescripției extinctive în sensul suspendării acesteia. Prin urmare, dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.01.2007, dată la care a încetat măsura suspendării legale, ipoteză exprimată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție în spețele având ca obiect acordarea primelor de vacanță.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 08.01.2006.
Referitor la fondul cauzei, instanța a constatat că, reclamantul, în reprezentarea membrilor de sindicat cuprinși în tabelul anexă la acțiune, funcționari publici în cadrul DGFP B, calitate necontestată de către pârâți, a solicitat obligarea acestora din urmă de a le acorda drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Conform art.31 al.1 lit.c și d din 188/1999, "pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzator treptei de salarizare".
Prevalându-se de acest text de lege, reclamantul solicită obligarea pârâților să le plătească membrilor de sindicat aceste drepturi, în cuantum de 25 % din salariul de bază.
Din examinarea acestor dispoziții legale, instanța a constatat că sporurile în discuție, deși sunt expres prevăzute în lege, nu sunt cuantificate, astfel încât solicitarea reclamantului de a obliga pârâții la plata acestor drepturi în cuantum de 25 % nu au un temei legal.
Instanța a reținut că pentru a fi posibilă cuantificarea, respectiv calcularea, suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea, respectiv executarea, articolului nr.31 din 188/1999, atribuție care, conform principiului separației puterilor în stat, revine fie puterii legislative prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie puterii executive prin promovarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în 188/1999. Prin acordarea de către instanța de judecată a unui cuantum care nu este prevăzut de lege, s-ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, care stipulează că instanțele judecătorești nu au competența de a înlocui sau de a adăuga la anumite acte normative, precum și s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, conform cărora puterea judecătorească are menirea de a aplica dispozițiile legale, și nu de a elabora și adopta aceste dispoziții, atribuție care revine exclusiv puterii legislative.
Față de aceste considerente și văzând în drept și dispozițiile Legii nr.188/1999, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul Finanțe B, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, instanța de fond a greșit grav atunci când a respins acțiunea reclamantului pe motiv că legea funcționarilor publici nu prevede cuantumul drepturilor salariale solicitate de reclamanți, făcându-se vinovată de denegare de dreptate.
Este de observat că, în mod similar art.31 din Legea nr.188/1999 prevede și dreptul funcționarilor publici la sporul de vechime al cărui cuantum de asemenea nu este prevăzut în lege, însă acesta este acordat în prezent fiecărui funcționar public.
Prin urmare, pentru identitate de rațiune, arată recurentul, dacă legea funcționarilor publici prevede dreptul acestora la spor de vechime, iar cuantumul acestuia nu este prevăzut de lege, în mod similar trebuie procedat și cu cele două suplimente prevăzute de aceeași lege.
Mai arată că, judecătorul nu putea să refuze recunoașterea acestor drepturi salariale prin respingerea acțiunii, pe motiv că legea nu prevede cuantumul celor două suplimente.
De asemenea, s-a încălcat art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenția Drepturilor Omului, prin respingerea acțiunii de către prima instanță, ceea ce este inadmisibil în opinia recurentului, întrucât convențiile ratificate de Statul Român, fac parte din legislația internă și au prioritate la aplicare dacă acestea sunt contrare dreptului intern.
În drept au fost invocate prevederile art.304 Cod procedură civilă, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României.
Împotriva aceleași sentințe, a declarat recurs și intervenienta, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, a solicitat obligarea pârâților la plata în favoarea sa a drepturilor salariale solicitate de reclamant prin acțiunea introductivă, prevalându-se în susținerea cererii sale de aceleași motive invocate în acțiunea principală.
Mai arată că, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Apreciază ca fiind eronată motivarea instanței de fond, în sensul că sporurile solicitate, nu au temei legal, întrucât nu sunt cuantificate, în acest sens arătând că, dreptul la plata sporurilor a fost prevăzut în art.3 din Titlul II - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici din Legea nr.161/2003, care a modificat prevederile anterioare din Legea nr.188/1999.
În susținerea apărărilor formulate mai arată că, în urma hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești, în cauze similare, DGFP Bad emarat procedura de punere în executare a acestora, respectiv făcut demersuri spre a acorda drepturile salariale, reprezentând cele două sporuri pe care și reclamanții le-au solicitat, recunoscându-se astfel dreptul la plata acestora, însumând 50% din salariul de bază.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii.
Instanța de recurs analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că sunt nefondate, urmând ca în baza prevederilor art. 312 CPC să dispună respingerea lor ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea acestei instituții și a Ministerului Finanțelor Publice la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Curtea constată că, temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. C) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. C) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează recurenții, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Drept urmare se reține că în mod judicios a reținut prima instanță că sporurile solicitate nu se pot acorda, motivele de recurs invocate sub aceste aspecte fiind nefondate.
Se reține de asemenea ca prin decizia nr. 20 din 21.09.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin recursul în interesul legii dat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 al 1 literă "c și d" din Legea nr.188/1999 că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătoreasca drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință, Curtea consideră că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând să dispună respingerea lor ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca legală și temeinică.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece intimații nu au solicitat acordarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondaterecursurile declarate de recurenții SINDICATUL FINANȚE B și împotriva sentinței nr.379/CA din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
Jud. fond
Tehnoredact.--
18.12.2009/ 6 ex.
4 com._______
1. reclamantul SINDICATUL FINANȚE B - în nume propriu și pentru membrii de sindicat - funcționari publici în cadrul DGFP B - O, str. -, nr.2, jud.
2. intervenienta din B,-,.3, jud.
3. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.2, jud. B,
4.MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu
