Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 684/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 684/R/CA/2009

Ședința publică de la 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Marieta

Grefier:

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI H împotriva sentinței civile nr. 588/CA/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în contradictoriu cu intimații și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, recurenții solicită judecarea cauzei în lipsă și s-au depus dovezile de comunicare ale motivelor de recurs.

Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, având în vedere și cererea de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față,

Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție H obligarea acestora la plata primei de concediu aferenta anilor 2002 - 2003, actualizata cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii se arată că reclamantul are statutul de funcționar public cu statut special în cadrul, iar potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999 are dreptul la prima de vacanță neacordată pe perioada solicitată.

Tribunalul Hunedoara - secția de contencios administrativ prin sentința nr. 588/CA/2009 a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva Inspectoratul General al Poliției Române ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție H obligându-i pe aceștia la plata către reclamant a sumei reprezentând primele de concediu aferente anilor 2002 - 2003, actualizate în raport de rata inflației. Instanța a reținut prin considerentele expuse că reclamantului i-a fost recunoscut acest drept prin art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, drept ce ulterior a fost prevăzut și de art. 37 din OG38/2003, acest drept fiind, însă suspendat, fără a fi afectat în substanțialitate sa, ceea ce impune ca după încetarea suspendării să fie executat de debitorii săi.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție H solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.

Prin motivele de recurs se arată că în mod nelegal instanța a acordat drepturile solicitate, deoarece aceste drepturi se cuvin numai de la data intrării în vigoare a prevederilor OG nr. 38/2003, respectiv, 01.01.2004.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Curtea apreciază recursurile pârâtelor ca fondate pentru următoarele considerente:

Reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special. Această categorie de personal își exercită funcția publică în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului începând cu 27.08.2002. Este adevărat că de la data la care polițiștii au devenit funcționari publici statutul lor este reglementat cu titlu de lege specială, Legea nr.360/2002, iar potrivit art. 78 alin. 1 "Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile <LLNK 11999 188 10 201 0 18>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare", însă este de remarcat că în cazul salarizării polițiștilor pe perioada 2002-2003 sunt aplicabile prevederile alineatului 2 al art. 78, care stabilesc că " până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională."

Legea a mai prevăzut că "Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne." Cadrele militare nu au beneficiat în perioada 2002-2003 de prime de concediu. Prevederile art. 78 alin. 2 au fost aplicabile până în momentul adoptării unei reglementări proprii de salarizare a polițiștilor - respectiv până la intrarea în vigoare a OG38/2003. Abia prin art. 37 din OG38/2003 este reglementat dreptul polițiștilor la prime de concediu, stipulându-se că" La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată." Aplicarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2006 respectiv pentru anul 2004 prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 și pentru anul 2005 prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005.

În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială polițiștilor numai începând cu anul 2004 și nu pot fi acordate prime de concediu acestei categorii de funcționari cu statut special anterior OG38/2003.

Instanța supremă prin decizia nr. XII, pronunțată în data de 5.02.2007 ca urmare a recursului declarat in interesul legii, a arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată.

Instanța, față de cele de mai sus, consideră că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041.civ.Cod Penal așa încât recursurile pârâtelor vor fi admise în temeiul art. 312 al 2.civ.Cod Penal, în sensul că se va modifica în parte hotărârea atacată și se va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată privind plata primelor de concediu pe perioada 2002 - 2003.

Hotărârea atacată se va păstra în ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune precum și cu privirea la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române.

Recurentele nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,

(continuare decizia 684/R/CA/2009 din dosar nr-)


ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul pârâtelor Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție H împotriva sentinței 588/CA/9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Contencios Administrativ în dosar - și în consecință:

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor și

Menține în rest hotărârea atacată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.05.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/03.06.2009

Jud. fond:

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu, Ștefan Făt, Marieta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 684/2009. Curtea de Apel Alba Iulia