Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 693/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 693
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamanții, A, G, HG, N, -, -, împotriva Deciziei civile nr. 2719 pronunțată în data de 20 noiembrie 2008, în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj în contradictoriu cu intimații AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI M, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în cauză la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Calea de atac formulată este legal timbrată cu suma de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 11.02.2009, prin fax și la data de 12.02.2009, intimata Agenția pentru Protecția Mediului Maî nregistrat întâmpinare.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr.2719 pronunțată la data de 20.11.2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Cluja fost admis recursul declarat de reclamanții, A, G, HG, N, -, -, împotriva sentinței civile nr.1158 pronunțată la data de 2 iulie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș modificată hotărârea și rejudecând a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată și în consecință admisă excepția prescripției dreptului la acțiune; constate prescrise drepturile salariale solicitate pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 22 noiembrie 2004; admisă în parte cererea de chemare în judecată; obligate pârâtele AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI M și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi prevăzute de art. 31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, pentru intervalul 23 noiembrie 2004 și până la data pronunțării prezentei decizii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; obligate pârâtele să achite reclamanților drepturile salariale prevăzute de art. 31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 începând cu data de 20 noiembrie 2008 și pentru viitor; respinsă acțiunea reclamanților de obligare a pârâților la plata drepturilor salariale în cuantum de 25% din salariul de bază.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Drepturile salariale solicitate de reclamanți au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea coruptiei, act normativ prin care au fost modificate și dispzițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.
Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999 în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44).
În considerarea disp. art. 53 din Constituția României, suspendarea drepturilor salariale menționate anterior nu poate opera în privința efectelor pe care dispozițiile legale ce le conțin le pot produce. "art. 53: Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Suspendare nejustificată a dreptului determină o restrângere nejustificată a exercițiului dreptului și implicit privarea nejustificată a titularului dreptului de posibilitatea exercitării acestuia.
În speță, suspendarea realizată prin nr.OUG 92/2004 nu își poate produce efectele.
Suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgentă, act normativ inferior legii, conf. art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Prin acte normative ulterioare Guvernul a perpetuat starea de inactivitate a acelor dispoziții legale, fapt ce a impiedicat nejustificat acordarea acelor drepturi salariale persoanelor indreptățite, până în prezent.
Sub acest aspect actiunea introductivă este admisibilă în cauză.
Față de cele statuate la data de 23.12.2008 recurenții, A, G, HG, N, -, -, întemeiat pe art.322 pct.1 pr.civ. au înregistrat sub nr- cerere de revizuire solicitând schimbarea în parte a hotărârii nr.2719/1008 și pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligate pârâtele la plata către revizuienți a suplimentelor solicitate începând cu 22.11.2004 până la data de 21.11.2008 și pe viitor în cuantumul de 25% din salariu.
În susținerea celor solicitate revizuienți au arătat că dispozitivul deciziei a cărei revizuire o solicită cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi la îndeplinire. Astfel instanța de recurs a obligat pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare. A respins însă capătul de cerere prin care se solicită cuantumul acestor suplimente. Aceste dispoziții contrare lipsesc de eficacitate hotărârea pronunțată și fac ca ea să nu poată fi dusă la îndeplinire. Pârâtele sunt obligate să plătească aceste suplimente, dar atâta vreme cât instanța respinge cererea cu privire la cuantumul de 25% al acestora, va putea fi invocat caracterul necert al acestei creanțe și ca atare hotărârea și implicit dreptul la aceste suplimente stabilit în cadrul ei, să nu poată fi valorificată. Prin modalitatea de admitere a acțiunii sunt golite de conținut drepturile salariale solicitate.
Prin acțiunea formulată au investit instanța cu o cerere de a obliga pârâtele să le plătească anumite drepturi salariale. Apreciază că nu pot fi analizate distinct ca două capete de cerere solicitarea de a fi obligată pârâta la plata suplimentelor și obligarea la plata acestor suplimente în cuantum de 25%. Este vorba de un singur capăt de cerere pe care instanța este chemată să îl soluționeze, acela de obligare la plata unor sume determinabile prin raportare la salariul de bază, astfel încât instanța trebuia să stabilească și cuantumul acestor suplimente. Situația este similară acelei în care se solicită plata unei sume de bani determinate sau determinabile. Instanța nu se poate rezuma să constate existența unei creanțe și să dea hotărârea ca atare. Instanța se pronunță și asupra cuantumului sumei solicitate, admițând în tot sau dacă nu în parte cererea.
În măsura în care se apreciază că în mod corect instanța de recurs a analizat acțiunea ca incorporând două capete de cerere care pot fi tratate distinct, se poate pune în discuție dacă nu sunt incidente în speță dispozițiile art.322 pct.2 pr.civ. respectiv instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Într-adevăr doctrina se pronunță în sensul că acest motiv de revizuire vizează situația în care instanța nu s-a pronunțat deloc asupra unui capăt de cerere și nu situația în care cererea a fost respinsă. Însă în speța de față obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale solicitate implică și stabilirea cuantumului acestor drepturi salariale. Instanța motivează respingerea cuantumului solicitat de revizuienți, însă nu stabilește un alt cuantum, lăsând astfel nesoluționată cererea sub acest aspect.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procentului solicitat de revizuienți, apreciază că se impune acordarea acestuia la nivelul de 25% din salariul de bază. În acest sens arată recurenții că acordarea suplimentelor este obligatorie aspect rezultând din formularea imperativă textului legal; funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare", Aliniatul doi confirmă această interpretare formularea sa fiind în sensul că funcționarii publici beneficiază de prime și de alte drepturi salariale în condițiile legii. Admițând că nu există o dispoziție care să stabilească cuantumul acestor drepturi salariale, revine instanței sarcina de a stabili cuantumul acestor sporuri prin aplicarea altor principii de drept și cuantumului general prevăzut.
Cuantumul acestor suplimente este de 25%. Atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles să prevadă un alt cuantum al acestor suplimente în mod corect instanța de judecată sesizată cu acțiuni similare au acordat cuantumul general de 25%. Acordarea sporurilor în cuantum de 25% se impune și la principiile egalității în fața legii autorităților publice precum și la principiul nediscriminării.
Analizând cererea de revizuire, Curtea reține că nu este întemeiată.
În acest sens se reține că prin argumentele aduse în sprijinul incidenței art.322 pct.1 și 2.pr.civ. revizuienții relevă că dispozițiile instanței lipsesc de eficacitate hotărârea câtă vreme nu se cuantifică cuantumul drepturilor constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare și în condițiile în care acestea potrivit textului imperativ al legii sunt obligatorii iar în situații similare s-a acordat cuantumul general de 25%. Aceste susțineri nu pot fi primite deoarece nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamanți, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Curtea nu poate ignora deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională prin care se statua că dispozițiile din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor să creeze drept, să legifereze pentru a înlătura consecințele unei discriminări rezultând din activitatea legislativă.
Câtă vreme legea în discuție este întunecată, instanța nu putea săvârși o denegare de dreptate refuzând în tot recunoașterea dreptului invocat de reclamanți.
Față însă de considerentele de fapt și de drept anterior expuse se găsește însă în imposibilitatea de a cuantifica valoarea acestor drepturi întrucât nu există o lege prescrisă în acest sens.
Revizuienții au solicitat acordarea procentului de 25% și pe viitor însă această solicităre apare ca fiind nejustificată, motivată în principal de faptul că stabilește drepturi și pentru viitor, fără a avea în vedere că există posibilitatea unor modificări legislative în privința salarizării funcționarilor publici și care altfel nu și-ar mai putea găsi aplicarea dacă instanța ar dispune acordarea suplimentelor în procent de 25% și pe viitor.
Ca atare față de cele arătate în contextul în care instanța de recurs a respins cererea vizând cuantumul de 25% nu se poate vorbi de dispoziții contradictorii respectiv de lipsa de eficacitate.
Nici de o nepronunțare asupra unui lucru cert nu se poate vorbi câtă vreme cererea introductivă vizează două cereri recunoașterea unui drept recunoscut de lege dar necuantificat și în cuantum distinct de 25% care se justifică pe existența unei practici. Ori, practica nu poate așa cum s-a arătat mai sus a crea drept o legifera.
Prin urmare față de cele arătate, Curtea urmează a da o soluție de respingere a cererii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuienții, A, G, HG, N, -, -, toți cu domiciliul ales în- jud. M împotriva Deciziei civile nr.2719 din 20 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
47 ex./23.02.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
