Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 699/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE Nr. 699/CA/2009

Ședința publică de la 20 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție împotriva sentinței civile nr. 405/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recurentul solicită judecarea în lipsă, recursul este scutit de taxa de timbru conform art. 15 lit.a din Legea 146/1997.

Față de înscrisurile de la dosar și solicitarea recurentului de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin cererea înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului H, IGPR B și MIRA să fie obligați pârâții prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe perioada 2002 - 2003, raportat la perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflație de la data la care este datorată și până la data plății efective.

În motivarea cererii se arată că reclamanții în calitate de funcționari publici cu statut special beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispozițiilor art. 34 pct.2 din Legea 188/1999 și OUG 146/2007,iar suspendarea plății este nelegală și contrară Codului muncii și Constituției.

Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara prin sentința nr.405/CA/2009 a respins excepția prescripției acțiunii reclamanților, a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâtului IPJ H care a fost obligat să le plătească prima de concediu aferentă anilor 2002 și 2003 raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, actualizată cu indicele de inflație de la scadență și până la plata efectivă.S-a respins acțiunea reclamanților împotriva celorlalți doi pârâți apreciindu-se că aceștia nu au calitatea de angajator.

Prin considerentele expuse, instanța a reținut că reclamanții au aceste drepturi, deoarece prin OUG 146/2007 se dispune plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2006 iar în cazul polițiștilor ca funcționari cu statut special dreptul la prime de vacanță este prevăzut de art.34 din OG 38/2003. Instanța a apreciat că în ce privește dreptul funcționarilor publici - polițiști la prime de vacanță, Legea 360/2000 se completează cu prevederile Legii 188/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul IPJ solicitând modificarea hotărârii și respingerea acțiunii.

Prin motivele de recurs se critică soluția instanței sub aspectul că a aplicat și interpretat greșit legea, deoarece prin OUG 146/2007 se dispune plata primelor de vacanță în măsura în care aceste drepturi sunt prevăzute prin lege,însă în cazul polițiștilor ca funcționari cu statut special dreptul la prime de vacanță este prevăzut doar din 2004 prin OG 38/2003. În ce privește dreptul funcționarilor publici - polițiști la prime de vacanță, Legea 360/2000 nu se completează cu prevederile Legii 188/1999,ci conform art. 78 al.2 cu legea de salarizare a cadrelor militare,care nu prevede dreptul la prime de vacanță pentru perioada în litigiu.

În drept s-au invocat prevederile art. 299, 304 pct.9, 304^1 Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 15 lit.a din 146/1997.

Reclamanții intimați nu au depus întâmpinare.

Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:

Reclamanții au calitatea de funcționari publici cu statut special. Această categorie de personal își exercită funcția publică în conformitate cu dispozițiile Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului. Este adevărat că de la data la care polițiștii au devenit funcționari publici Statutul lor este reglementat cu titlu de lege specială de /2002,iar potrivit art.78 al.1 (1) "Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile <LLNK 11999 188 10 201 0 18>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare",însă este de remarcat că în cazul salarizării polițiștilor pe perioada 2002-2003 sunt aplicabile prevederile alineatului 2 al art.78,care stabilesc că până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Ori cadrele militare nu beneficiază de prime de vacanță în temeiul legii 138/1999,pentru anii 2002-2003.

Legea a mai prevăzut că " Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne."Aceste prevederi au fost aplicabile până în momentul adoptării unei reglementări proprii de salarizare a polițiștilor-respectiv până la intrarea în vigoare a OG 38/2003. Abia prin art.37 (2) din OG38/2003 este reglementat dreptul polițiștilor la prime de concediu, " La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată."Aplicarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2006 respectiv pentru anul 2004 prin art.5 alin. 5 din Nr. 379/2005 și pentru anul 2005 prin art.5 alin. 1 din Nr. 380/2005. Reclamanții au și beneficiat de plata primelor de concediu pentru perioada 2004-2006.

În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială polițiștilor numai începând cu anul 2004 și nu pot fi acordate prime de concediu acestei categorii de funcționari cu statut special anterior intrării în vigoare OG 38/2003.

Instanța supremă prin decizia nr. XII, pronunțată în data de 5 02 2007 ca urmare a recursului în interesul legii, a arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine polițiștilor pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată.

Față de toate aceste considerente legale, Curtea consideră că în cauză sunt motive de modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute la art. 304 pct.9, 304 /1.pr. civ. astfel că în temeiul art. 312al.2 Cod procedură civilă recursul pârâtului IPJ H va fi admis,se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamanților împotriva pârâtului IPJ H ca nefondată și se va păstra respinsă acțiunea reclamanților împotriva pârâților IGPR B și MIRA

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată

Pentru aceste motive,


În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului H împotriva sentinței civile nr. 405/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr- și în consecință:

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților, și împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție al județului

Menține hotărârea în ce privește respingerea excepției prescripției și respingerea acțiunii împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.IC

Dact./ex.2/25.05.2009

Jud.fond.

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 699/2009. Curtea de Apel Alba Iulia