Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 70/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 70/2009
Ședința publică de la data de 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 357 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic cu delegație de reprezentare din partea recurentului-pârât, lipsă fiind intimații-reclamanți:, intimații-intervenienți, și intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, după care:
Instanța constată că în cauză s-a formulat recurs de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs declarat și motivat în termen și legal scutit de plata taxei de timbru conformart.15 lit. a din Legea 146/1997. Totodată, mai constată că s-au depus la dosar întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și hotărâri judecătorești în xerocopie, pronunțate de alte instanțe în cauze asemănătoare.
Se comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar reprezentantei recurentului, care arată că nu are cereri de formulat în cauză și dorește a fi soluționată cauza.
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile, instanța constată dosarul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentului având cuvântul, critică sentința recurată în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere excepțiile invocate de recurentul-pârât privind inadmisibilitatea acțiunii - întemeiată pe dispozițiile nr.OG 137/2007, dispoziții ce au fost constatate neconstituționale prin Decizia nr. 821 din 03 iulie 2008 Curții Constituționale - și prematuritatea introducerii acțiunii, având în vedere că reclamanții nu au parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, arată că acțiunea nu este întemeiată motivat de faptul că funcționarii publici din cadrul parchetelor de pe lângă instanțe sunt plătiți diferit de cei din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ datorită nivelului la care fiecare își desfășoară activitatea. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 357 din 18.06.2008 Tribunalul Bacăua hotărât următoarele:
- a respins excepțiile necompetenței materiale a instanței, prematurității acțiunii și netimbrării acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins ca atare acțiunea;
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;
- a admis formulată de reclamanții, Și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale conform anexei 1 din G nr. 82/2004, a anexei 1 din G nr. 92/2004, a anexei 1 din G nr. 2/2006 și a anexei 1 din G nr. 6/2007, pentru perioada 01.11.2004 - 01. 11.2007, conform perioadei lucrate de către fiecare reclamant, și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație din momentul efectuării plății;
- a obligat pârâții să refacă deciziile de încadrare ale fiecărui reclamant și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă;
- admis pe fond cererile de intervenție în nume propriu formulate de și în contradictoriu cu aceeași pârâți, obligându-i să plătească intervenienților, drepturile salariale conform anexei 1 din nr.OG 6/2007 modificată prin G nr. 9/2008, începând cu data de 28.01.2008 ( ) și începând cu data de 14.02.2008 pentru și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație din momentul efectuării plății;
- a obligat pârâții să refacă ordinele de încadrare ale intervenienților și să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă;
- a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a instanței este nefondată având în vedere dispozițiile art. 91(1) din Legea nr. 188/1999 modificată prin Legea nr. 251/2006 conform cărora litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Excepția netimbrării este, de asemenea, nefondată întrucât acțiunea introdusă de către reclamanți se întemeiază pe prevederile G nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care în art. 27 precizează că cererea este scutită de plată taxei de timbru.
Excepția inadmisibilitatea acțiunii raportate la dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută întrucât pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuia să invoce excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și nu excepția inadmisibilității acțiunii. Ca urmare, se impune a fi analizată excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepție care este nefondată deoarece în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu a fost emis un act administrativ individual de către pârâți raportat la care reclamanții să fie obligați a solicita revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată având în vedere că între acest pârât și reclamanți nu există nici un raport juridic legal sau convențional, de natură să creeze în sarcina acestuia obligația de a plăti drepturile salariale solicitate.
Este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu de către instanță. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât deoarece, potrivit prevederilor art. 16 și art. 20 din G nr. 137/2000 republicată, este instituție abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de discriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de G nr. 137/2000, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate. Potrivit art. 27 din aceeași Ordonanță posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării.
Reclamanții și intervenienții în nume propriu au calitatea de funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Potrivit prevederilor art. 125 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Parchetul de pe lângă Curțile de Apel.Parchetul de pe lângă Tribunale, au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ-condus de un manager economic". Recrutarea și atribuțiile managerului economic indiferent dacă funcționează la Parchetul de pe lângă J, ori la celelalte instanțe, sunt reglementate unitar în art. 126,128 din Legea nr.304/2004. De asemenea, ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrative sunt recrutați și au aceleași atribuții indiferent dacă funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori Parchetele de pe lângă Curțile de Apel sau Parchetele de pe lângă Tribunale (art. 126 alin. 4, art. alin. 2).
Deși desfășoară activitate în cadrul unor departamente cu atribuții similare, indiferent de gradul de jurisdicție a Parchetului, activitatea departamentului economico-administrativ are același conținut, reclamanții și intervenienții beneficiind de o salarizare diferită, discriminatorie, față de cea prevăzută pentru aceeași categorie de personal, dar care funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit G nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, începând cu data de 01.11.2004 salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentul economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă J, s-a făcut conform Anexei 1, iar pentru funcționarii publici din cadrul departamentului celorlalte instanțe, salarizarea s-a făcut în conformitate cu prevederile Anexei 3. Ulterior, aceeași situație discriminatorie, prin înscrierea unei categorii în Anexa 1 și a celeilalte în Anexa 3, s-a perpetuat conform G nr. 92/2004, G nr. 2/2006 și G nr.6/2007.
Toate departamentele economico-financiare și administrative, îndeplinind aceleași atribuții prevăzute ulterior în art. 127, 130 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, au aceeași activitate, indiferent de structura în care-și desfășoară activitatea, situație în care nu există justificare să li se aplice un salariu mai scăzut având în vedere că au fost recrutați și au aceleași atribuții ca și personalul analog din Parchetul de pe lângă
Sunt de reținut dispozițiile art. 191, art. 194și art. 21 alin. 1 din G nr.137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea competentă să constate existența faptelor de discriminare, hotărârea acestei autorități fiind opozabilă "erga omnes".
În acest sens, dispozițiile imperative cuprinse în art.1 alin.2 și art. 295 alin.1 din Codul Muncii, precum și cele prevăzute în art. 5 din Codul Muncii interzic discriminările în raporturile de muncă, precum și dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.
Luând în considerare și prevederile art. 5 din Legea nr. 53/2003 care precizează că în cadrul relațiilor de muncă trebuie să funcționeze principiul egalității de tratament față de toți salariații, ce presupune acordarea unui salariu egal pentru muncă egală, în mod nejustificat pârâții, procedează la aplicarea unui sistem diferențiat de salarizare.
Reclamanții invocă în susținerea cererii dispozițiile art. 20 din Constituția României, art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și o serie de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale.
În contextul art. 20 alin.2 din Constituție, în condițiile în care există o neconcordanță între legislația națională și Convenția pentru aplicarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, are prioritate reglementarea internațională în speță art.14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr.1 adițional, care poate fi invocat direct în fața instanței.
Art. 14 face referire expresă la interzicerea discriminării în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute prin convenție implicit prin art.1 din Protocolul adițional nr.1 cu privire la respectarea bunurilor persoanelor. În jurisprudența O care a asimilat noțiunii de bun și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este precizat în legislația în vigoare, s-a apreciat constat că încălcarea dispozițiilor normative, menționate anterior, reprezintă discriminare orice diferență de tratament săvârșită de către stat între indivizii aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtei Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J cu privire la precizările art. 4 din G nr. 6/2007 deoarece reclamanții nu contestă salarizarea diferențiată în categorie, clasă, grad, treaptă, ci anexa în funcția în care sunt salarizați.
Discriminarea este creată prin legea de salarizare deoarece funcționarii publici din cadrul tuturor instanțelor judecătorești sunt salarizați diferit, deși condițiile de recrutare sunt aceleași, cerințele postului nu diferă, atribuțiile pentru posturile similare sunt identice, situație recunoscută și de către pârât,prin urmare exercitarea funcției publice la nivelul centra sau local nu are relevanță în speță.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007 a constatat existența unei discriminări directe privind salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată recomandând Agenției Naționale a Funcționarilor Publici să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale ce presupun condiții de recrutare și activitate asemănătoare.
Sunt de reținut dispozițiile art. 90 (2) din Legea nr. 97/15.04.2008,și cele ale art. 63 alin. 4 din Legea nr. 317/2004.
Pentru evidențierea corectă a evoluției profesionale și a veniturilor cu titlul de drepturi salariale realizate, având în vedere dispozițiile cuprinse în Legea nr. 130/1999 și în Decretul nr. 92/1976 se constată a fi întemeiată cererea reclamanților, privind refacerea deciziilor de încadrare pe perioada 01.11.2004-01.11.2007 și a intervenienților începând cu data de 28.01.2008 și respectiv 14.02.2008 și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În baza art. 1084 cod civil se va dispune ca plata drepturilor salariale solicitate să se actualizeze cu indicele de inflație din momentul plății efective, având în vedere " beneficiul nerealizat și prejudiciul suferit", pârâta fiind în culpă pentru neplata sumelor solicitate, fiind nedrept ca însuși creditorul obligației, să suporte deprecierea monetară, cu atât mai mult cu cât debitorul s-a prelevat de neexistența vreunei obligații.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat prezentulrecursîn motivarea căruia a arătat următoarele:
La data de 20.06.2008 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/11.06.2008 motiv pentru care se impune a se proceda în consecință.
II. Față de faptul că reclamanții si-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, iar instanța a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, este de reținut decizia nr. 821 din 3.07.2008 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 și art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Prin urmare, se impune a se face aplicarea art. 31 din Legea nr. 47/1992.
III. A fost soluționată greșit excepția lipsei plângerii prealabile. Sub acest aspect trebuie avute în vedere dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și cele ale art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, precum și faptul că reclamanții nu au realizat procedura prealabilă.
Instanța a reținut greșit că nu s-a solicita revocarea unui act administrativ; în cuprinsul acțiunii reclamanții au solicitat expres refacerea ordinelor și deciziilor de încadrare, ceea ce presupune anularea celor existente.
IV. Instanța a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a funcționarilor publici; numai legiuitorul poate stabili acordarea unor drepturi. Instanțele de judecată nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente.
Acordarea acestor drepturi reprezintă o gravă ingerință a instanțe de judecată în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
În consecință, capătul de cerere privind plata drepturilor salariale este inadmisibil.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost în mod greșit obligat la plată, aceasta însemnând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare al funcționarilor publici - atribut exclusiv al legiuitorului, acțiunea fiind inadmisibilă.
Reclamanții au calitatea de funcționari public în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ la Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, iar acțiunea lor a fost admisă în disprețul normelor conținute în art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007. este relevantă precizarea legiuitorului referitoare la menționarea printre criteriile care se au în vedere la salarizarea funcționarilor publici și pe acela al nivelului la care se prestează activitatea deoarece exact acesta este criteriul pe care reclamanții îl incriminează ca discriminatoriu.
Diferențierea făcută de legiuitor este mai mult decât firească având în vedere că la nivel central activitatea desfășurată presupune atât atribuțiile specifice instituției - respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - cât și supravegherea și coordonarea activității tuturor celorlalte parchete, în timp ce activitatea funcționarilor publici din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale și curți de apel presupune doar supravegherea operațiunilor care privesc activitatea unităților de parchet din cadrul circumscripției curții de apel respective.
În ciuda aspectelor reținute de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nelegal și împotriva oricăror norme de drept a se considera discriminatorie orice diferență în ceea ce privește salarizarea dintre diferitele niveluri la care își desfășoară activitatea funcționarii publici.
Raportat la art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. Astfel, s-a statuat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât la situații juridice diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin hotărârea recurată instanța a ignorat criteriul nivelului local sau central la care se prestează activitatea stabilit de legiuitor pentru salarizarea funcționarilor publici.
VI. Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației. Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal prin Legea nr. 388/2007 nu includ un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor salariale acordate de către instanțe. Neaplicarea indicelui de inflație este și urmarea aplicării art. 14 alin. 2, art. 29 alin. 3 și art. 47 din Legea nr. 500/2002, dispoziții din care reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
VII. Se impune respingerea ca nefondată și a cererii privind operarea mențiunilor în carnetul de muncă avându-se în vedere dispozițiile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 82/1976, dispoziții din care rezultă că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
VIII. Instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă se completează cu cele din Codul d e procedură civilă, fiind aplicabile prevederile art. 60-63 din cod. În cauză, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004. Mai mult, se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate,curtea de apelconstată următoarele:
▫ Recurentul-pârât a solicitat instanței de recurs,să procedeze în consecință" ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, dar fără a arăta care din dispozițiile acestei ordonanțe ar fi aplicabile în cauză. O astfel de precizare se impunea a fi făcută având în vedere faptul că acest act normativ reglementează, în principal - astfel cum rezultă din însăși denumirea ordonanței - aspecte financiare în sistemul justiției, aplicându-se personalului salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007, iar nu funcționarilor publici salarizați prin legi distincte de salarizare.
Totodată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 conține modificări ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 - în sensul completării art. 19 cu alin. 3, text potrivit căruia sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - și ale art. 26 și art. 27 din Legea nr. 146/1997, cu referire la destinația și nivelul taxelor judiciare de timbru. Aceste din urmă dispoziții nu au legătură cu cauza, nici măcar în ceea ce privește completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 întrucât art. 19 alin. 3 se referă la sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - iar nu a instanțelor de judecată - și este aplicabil doar pentru viitor, conform principiul constituțional al neretroactivității legii.
▫ Excepția lipsei plângerii prealabile - analizată de tribunal ca inadmisibilitate - a fost în mod corect respinsă. Obligativitatea procedurii administrative prealabile este prevăzută numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației ori pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii și cu atât mai puțin în cazul acțiunilor care cad în competența instanței de contencios administrativ în temeiul unei dispoziții dintr-o lege specială (în a cărei lipsă cauza ar fi fost de competența unei alte instanțe, cum este cazul litigiilor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului - art. 109 din Legea nr. 188/1999).
▫ Reclamanții și intervenienții desfășoară activitate financiar contabilă în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și, în conformitate cu art. 128 din Legea nr. 304/2004, au calitatea de funcționari publici, având drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În calitate de funcționari publici salarizarea lor se face, potrivit art. 29 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Potrivit alin. 1 al textului, salariul este compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului și suplimentul gradului.
În anul 2004 salarizarea funcționarilor public s-a făcut în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr. 228/2003. Potrivit art. 5 alin. 1 din această ordonanțăsalariile de bază se stabilesc în mod diferențiat, avându-se în vedere realizarea unei ierarhii juste și motivate în sistem de carieră, în raport cu natura competențelor, cu activitatea desfășurată și cu importanța ei, corespunzător cerințelor categoriei, clasei și gradului funcției publice, iar potrivit alin. 5 al aceluiași textsalariile de bază se diferențiază și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau la nivel local.
Începând cu data de 1.11.2004, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, au fost înlocuite doar anexele nr. I - IV la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2002; prin urmare, a fost menținută diferențierea salariilor de bază în raport cu nivelul la care se prestează activitatea.
În anul 2005, reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a realizat în temeiul Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004. Potrivit art. 4 din acest act normativsalariul de bază se stabileșteîn funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și în raport cu categoria și, după caz, cu gradul profesional al funcției publice, precum șiîn raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central și local, potrivit anexelor nr. I - IV.
Dispoziții similare art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 se regăsesc și în art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, precum și în art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, ordonanță aplicabilă, conform art. 50, începând cu luna ianuarie 2007.
Așadar, de lege, salarizarea funcționarilor publici se realizează în mod diferențiat în funcție de mai multe criterii, între care și nivelul la care se prestează activitatea, respectiv central sau local.
Diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii - altele decât cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice) ori art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 și 8, completată prin Protocolul nr. 2 și modificată prin Protocolul nr. 11 (pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație) - nu este specifică doar sistemului de salarizare a funcționarilor publici, iar multitudinea litigiilor născute din acest motiv a creat premisele invocării și admiterii excepției de neconstituționalitate a unora dintre dispozițiile cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, act normativ care a constituit unul dintre temeiurile de drept a soluției pronunțate de tribunal. Astfel, prin decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României 537/16.07.2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a reținut că doar Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. 1 din Constituție -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se desprinde concluzia că scopul urmărit la formularea acțiunii și a cererilor de intervenție - acela de a elimina deosebirile existente între nivelurile de salarizare ale funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiare și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție raportat la funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte parchete - nu poate fi atins pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabile anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile și altor subiecte de drept care se consideră discriminate. O asemenea conduită a judecătorului ar fi contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat (art. 1) și dispozițiilor art. 61 din Constituție potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Prin urmare, eliminând criteriul legal de diferențiere al salariului în funcție de nivelul la care se prestează activitatea și acordând drepturi prevăzute exclusiv în favoarea altor categorii de funcționari publici decât părțile în cauză, tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținut de tribunal se referă la interzicerea discriminării în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție. Ori, astfel cum s-a reținut anterior, salarizarea diferitelor categorii de personal este atributul exclusiv al legiuitorului național și nu face obiectul convenției. Pe de altă parte, discriminarea se constată în raport de anumite criterii - definite atât de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, cât și prin art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/1999 - criterii a căror incidență în cauză nu poate fi reținută. Nu se poate vorbi de discriminare în materia salarizării decât în măsura în care se constată existența unor condiții de egalitate, astfel cu se prevede expres prin art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/1999; ori, în cauză, asemenea condiții de egalitate nu subzistă dat fiind nivelul de desfășurare a activității, din care decurge o diferențiere îndatoririlor de serviciu și a răspunderilor. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979; s-a considerat că o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit".
Dispozițiile art. 902alin. 1 din Legea nr. 567/2004, introdus prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției - reținute, de asemenea de tribunal ca temei al hotărârii pronunțate și potrivit cărora funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, al Ministerului Justiției, Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii - constituie un argument care contrazice dispozitivul hotărârii în ceea ce privește drepturile acordate după intrarea în vigoare Legii nr. 97/2008 și pentru viitor.
În concluzie, soluția dată capătului principal de cerere este aceea de respingere; pe cale de consecință se impun a fi respinse toate celelalte capete de cerere aflate în raport de accesorialitate cu capătul principal.
Având în vedere faptul că recurentul-reclamant a fost obligat în solidar cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și ținând seama de dispozițiile art. 48 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, acțiunea va fi respinsă față de toți pârâții. Va fi menținută hotărârea în ceea ce privește soluționarea excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 357 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimații-intervenienți, și intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la soluționarea excepțiilor. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.sent.
Red. și tehnored. dec.rec-
04.02.2009- 3 ex.
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela
