Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 714/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 714/2008
Ședința publică din data de 19 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 3690/27.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamantul G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ. La data de 18.03.2008 pârâta Arhivele Naționale - Direcția Județeană Sac omunicat prin poștă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea constată că recurenta a fost citată din eroare cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, recursul formulat fiind scutit de plata taxelor judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
urtea de Apel apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3.690 din data de 27.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost espinsă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Maramureș și a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Totodată, a fost admisă acțiunea reclamantului G, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului prima de vacanță pentru perioada 01.01.2001-01.11.2002, sumă ce urmează a fi reactualizată în raport cu rata inflației, de la data scadenței fiecăreia și până la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata drepturilor de natură salarială constând în prima de vacanță, calculate în conformitate cu prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, actualizată cu rata inflației de la notarea dreptului și până la achitarea sumei cuvenite, pentru perioada 01.01.2001 - 01.11.2002.
A reținut instanța de fond că în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 au stabilit prima de concediu pentru funcționarii publici, dar acordarea acesteia a fost succesiv suspendată până la 31.12.2006, iar după această dată suspendarea acordării primei de concediu nu a mai fost prevăzută, ceea ce înseamnă că are dreptul să ceară sumele care le-au fost acordate pentru perioada cât a durat suspendarea.
Pârâta prin întâmpinare a invocat două excepții, respectiv excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Maramureș și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă a fost respinsă de instanța de fond în temeiul disp. art. 91 din Legea 188/1999, care stipulează că în cauzele care au ca obiect raporturi de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, iar art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004 al contenciosului administrativ, prevede că, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său, în speță reclamantul adresându-se Tribunalului Maramureș, competent să soluționeze cauza.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost, de asemenea, respinsă de instanța de fond pe considerentul că, exercitarea dreptului la acțiune este strâns legată de dreptul material, iar în speță, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, astfel că implicit și dreptul la acțiune, instanța apreciind că acțiunea nu poate fi prescrisă, pentru anii 2001 și 2002.
Conform art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, reclamantul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Această lege a fost suspendată succesiv prin nr.OUG 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004.
Cenzurarea legalității acestei suspendări succesive, revine potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de fond, nu Curții Constituționale deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare.
Instanța de fond a apreciat că dreptul la primele de vacanță face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, ca atare acest drept nu poate fi restrâns discriminatoriu, ci contrar echității impuse de o societate democratică potrivit art. 53 din Constitutie.
In consecință, instanța de fond a considerat că a fost suspendată aplicarea art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003 dar aceasta nu înseamnă anularea dreptului recunoscut de lege pentru perioada cât a operat suspendarea. Pe perioada de suspendare a dreptului la prima de vacanță a fost suspendat și dreptul la acțiune care renaște la expirarea suspendării apreciindu-se ca întemeiată cererea reclamantului pentru perioada 1.01.2001-1.11.2002, acțiunea acestuia fiind admisă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta AGENTIA DOMENIILOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii, în principal a acțiunii intimatului, privind obligarea pârâtei la plata primelor de vacanță, pentru perioada 01.01.2001 - 01.11.2002, reactualizate cu rata inflatiei, de la data scadentei fiecăreia și până la data efectuării plății, ca prescrisă si, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a criticat hotărârea recurată întrucât aceasta s-a pronunțat cu încălcarea prevederilor legale si prin ignorarea aspectelor si probatoriului arătat de pârâtă, instanța de fond în mod neîntemeiat respingând excepția prescripției reptului la acțiune invocată prin întâmpinare, pe motiv că întrucât aplicarea art. 34, alin 2 din Legea nr. 188/1999, a fost suspendată succesiv prin nr.OUG 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 si Legea nr. 511/2004, a fost suspendat și dreptul la acțiune, termenul de prescripție nefiind împlinit.
Pârâta apreciază că această interpretare nu poate fi retinută, întrucât, aplicând întocmai raționamentul instanței, conform căruia, dreptul la prima de vacanță, făcând parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, nu putea fi restrâns discriminatoriu, rezultă că, persoanele care se consideră vătămate, au posibilitatea atacării în contencios administrativ a acelor norme legale, prin care s-a suspendat succesiv dreptul la prime de vacante. Astfel, datorită posibilității contestării în fața instanțelor judecătorești a actelor normative prin care s-au restrâns dreptul funcționarilor publici la prime de vacante, pârâta a apreciat ca neîntemeiată, susținerea conform căreia s-a suspendat dreptul la acțiune al intimatului.
Pârâta a mai menționat și faptul că, deși a demonstrat că, calitatea de functionar public a reclamantului si dreptul acestuia la prima de vacanta, au încetat la data de 20.06.2001, urmare a reorganizării agenției ca instituție publică cu caracter financiar si comercial, finanțată din surse extrabugetare, conform disp. art. 4 din Legea nr. 268/2001, instanța de fond a admis în totalitate pretențiile reclamantului neținând seama de faptul că acesta nu a mai beneficiat de facilitățile acordate prin Legea nr. 188/1999, deoarece a fost salariat angajat pe bază de contract individual de muncă si prin urmare, obligarea la acordarea primelor de vacanță după data 20.06.2001, până la momentul încetării contractului de munca, este apreciată de pârâta ca fiind neîntemeiată.
Totodată, pârâta a mai arătat că instanta de fond a ignorat probatoriul depus prin care a arătat că, ulterior reorganizării prin Legea nr. 268/2001, personalul angajat din cadrul Agentiei, a desfășurat activități menite să asigure îndeplinirea atribuțiilor si competentelor specifice caracterului financiar si comercial al instituției si nu activități de natura functiei publice, așa cum sunt prevăzute de art. 9, alin 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, instanța nemotivând în nici un fel rațiunea pentru care a înlăturat susținerile pârâtei si a admis în întregime solicitările reclamantului, obligând-o la plata primelor de vacanta si pentru perioada în care acesta nu a mai deținut calitatea de functionar public.
Astfel, pârâta precizează că reclamantul a fost salariatul Agentiei Domeniilor Statului în perioada 20.03.2000 - 01.11.2002, potrivit înscrisurilor din carnetul de muncă si actelor din dosarul personal, iar la data de 18.12.2000 a fost numit funcționar public, conform Legii nr. 188/1999, iar urmare a adresei nr. 590/14.06.2001 emisă de Agentia Natională a Functionarilor Publici, personalul nu mai desfășoară activități de natura funcției publice.
În final, pârâta menționează și faptul că prin decizia asupra capacității de munca nr. 6.062/07.10.2002, reclamantul a solicitat pensie de invaliditate, solicitare acceptată la data de 01.11.2002, când este propus la pensie pentru invaliditate de gradul II. La data propunerii la pensie, și-a îndeplinit toate obligațiile de natură salarială față de reclamant, prin plata concediului de odihna ( 15 zile ), neefectuat în anul 2002, pârâta menționând că, nici un salariat al nu a beneficiat de prima de vacanta, pentru perioada în care a îndeplinit calitatea de functionar public.
In drept, pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299, 3041si urm. C proc civ.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Așa cum se arată prin recursul declarat, reclamantul a fost salariatul în perioada 20.03.2000 - 01.11.2002, când a fost pensionat.
Se apreciază de către pârâtă că reclamantul a avut calitatea de funcționar public doar în intervalul 20.03.2000 - 20.06.2001, când s-a reorganizat Agenția Domeniilor Statului în instituție cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare.
În susținerea acestui punct de vedere pârâta se prevalează de înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului, învederând faptul că, după data de 20.06.2001, acesta ar fi fost angajat în baza unui contract individual de muncă.
Curtea apreciază că aceste aspecte nu pot fi reținute întrucât la dosarul cauzei nu a fost depus contractul de muncă al reclamantului, cu privire la care se menționează că ar fi fost încheiat la data de 20.06.2001, iar mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului, depus la dosarul de fond la filele 7-24 nu sunt neechivoce în sensul celor arătate de către pârâtă.
Astfel, încadrarea reclamantului la.S s-a realizat la 20.03.2000, prin transfer în interes de serviciu, în funcția de inspector de specialitate în grad profesional IA, fiind emisă decizia nr.114 din 10.03.2000.
La data de 18.12.2000 este menționată numirea reclamantului în funcția publică de execuție conform Legii nr.188/1999, respectiv de consilier categoria A clasa I gradul 1, prin decizia nr.260 din 18.12.2000.
Următoarea mențiune este cea de majorare a salariului, la data de 01.04.2001, prin decizia nr.160/26.04.2001.
Ulterior, la data de 20.06.2001, se menționează reîncadrarea reclamantului, conform reorganizării S în baza Legii nr.268/2001 și a art.70 alin.2 Codul muncii, în funcția de inspector de specialitate, grad profesional IA, conform deciziei nr.363/2001.
Fără ca apoi să fie înregistrate mențiuni cu privire la schimbarea acestei din urmă încadrări, existând doar referiri la majorarea salariului de bază, la 01.03.2002 și acordarea sporului de confidențialitate, la 01.04.2002 și fără să fie depusă la dosar vreo decizie a conducerii S prin intermediul căreia să se fi dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului și reîncadrarea lui ca inginer, această din urmă calitate apare ca fiind menționată începând cu data de 01.03.2002.
Or, raportat la modul în care pârâta a înțeles să conducă evidența înregistrărilor din carnetul de muncă al reclamantului, fără a fi menționată o mutație intervenită în privința funcției acestuia și văzând și împrejurarea că nu au fost depuse la dosar, în sensul celor mai sus expuse, alte acte care să fie pertinente în susținerea recursului, Curtea apreciază că nu poate fi primită alegația conform căreia reclamantul a fost încadrat cu contract de muncă, începând cu data de 20.06.2001.
Pentru a dispune astfel, au fost luate în considerare și dispozițiile și dispozițiile art.9, art.11 și art.14, coroborate cu cele ale anexei 1 din Legea nr.188/1999, conform cărora funcția de inspector de specialitate, grad profesional IA reprezintă o funcție publică, ea fiind menționată în carnetul de muncă al reclamantului începând cu data de 20.06.2001.
În acest context, referirile din recurs la dispozițiile art.4 din Legea nr.268/2001 și la adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr.590 din 14.06.2001 vor fi socotite ca neavenite.
Un alt motiv al recursului se întemeiază greșita aplicare de către prima instanță a prev.art.3 din Decretul-Lege nr.167/1958, respectiv pe faptul că, în mod greșit, ar fi fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Nici acest motiv nu poate fi reținut, întrucât prescripția extinctivă a fost instituită având în vedere necesitatea sancționării creditorului care nu este suficient de diligent pentru a-și realiza dreptul său pe cale judiciară, în interiorul termenului defipt de lege, respectiv a pasivității acestuia.
Curtea apreciază că aceste rațiuni nu sunt prezente în speță, întrucât dreptul material la acțiunea reclamantului s-a născut, prin prisma suspendărilor succesive din cursul anilor 2001-2006, abia la momentul la care a încetat orice cauză de suspendare sau neaplicare, fiind pus de către legiuitor în imposibilitate de a acționa în interiorul termenului de suspendare.
Fiind suspendat exercițiul dreptului la prima de vacanță, au fost implicit suspendate și mijloacele lui de realizare, o altă opinie fiind de natură să golească de conținut prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, dreptul fiind doar suspendat, iar nu înlăturat.
În acest context, susținerile din recurs referitoare la posibilitatea reclamantului de a ataca pe calea contenciosului administrativ actele de suspendare a acordării primei de concediu pentru funcționarii publici sunt nejuridice și neavenite.
Pentru toate aceste considerente, văzând și aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.312 alin.1 teza a II-a pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat, fiind menținută hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AGENTIA DOMENIILOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 3.690 din 27 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./ 2 ex./18.04.2008.
Jud.fond:,
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
