Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 721/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 721
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul recurent Ministerul Justiției și intervenienta recurentă Liliala împotriva sentinței civile nr. 807 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, intervenientele intimate, (fostă ) și pârâții intimați Tribunalul Timiș și Curtea de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că nu au mai fost formulate alte cereri, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în baza dispozițiilor art. 242 aliniatul 2.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea ei.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.807 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții, și (fostă ).
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și au fost obligați pârâții la plata către reclamantul și interveniente a drepturilor bănești, respectiv a primelor de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 inclusiv, actualizată cu rata inflației calculată de la data plecării în concediu și până la data efectuării plății precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a arătat că în perioada 2001 - 2004 fost angajat în calitate de funcționar public la Curtea de APEL TIMIȘOARA, astfel că îi erau aplicabile dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată privind statutul funcționarilor publici.
Aceste drept a fost suspendat începând cu anul 2001 prin art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001, art.32 din Legea nr.744/2001, Legea nr.507/2003 și Legea nr.519/2003.
Reclamantul a arătat că acest drept prevăzut de lege nu i-a fost acordat la efectuarea concediilor de odihnă din anul 2005 și 2006, întrucât, prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispoziției legale susmenționate.
De asemenea și conform art.41 pct.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, măsurile de protecție privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
A admite posibilitatea suspendării aplicabilității prevederilor legale care consacră dreptul la prima de concediu echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului de concediu plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că acest drept nu ar fi existat. Suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru toți acești ani.
A considera altfel, s-ar contraveni art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la prima de concediu, iar ulterior a fost suspendată aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în anii 2004 și 2005 deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în acești ani pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Prin registratura instanței s-a depus la dosar în data de 03.10.2007 o cerere de intervenție în interes propriu formulată de către numiții:, și (fostă ), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 inclusiv, pentru, 2005 și 2006 pentru, 2004, 2005 și 2006 pentru și 2003, 2004, 2005 și 2006 pentru (fostă ), actualizată cu rata inflației calculată de la data plecării în concediu și până la data efectuării plății precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că sunt salariate în baza Legii nr.567/2004.
În ce privește prima de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003 pretinsă de intervenienta aceasta arată că în cauză nu operează cursul prescripției deoarece câtă vreme a fost suspendat dreptul în discuție, cursul prescripției a fost întrerupt, acesta începând să curgă abia cu începere din 2007, când au încetat cauzele de suspendare. În acest sens este și decizia B nr. XXIII/12.12.2005 care reține că, în mod corect au procedat instanțele care au considerat că dreptul la acțiune pentru calculul și plata primelor de concediu s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art.411din Legea nr.50/1996 modificată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Tribunalul Timișa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că acțiunea reclamantului este prescrisă pentru pretențiile bănești aferente anilor 2001 - 2003 conform art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente anilor sus menționați precum și excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului arătând că acordarea acestui drept a fost suspendat, această suspendare fiind prelungită succesiv prin legile bugetului de stat pe anii 2002 - 2006 pentru rațiuni de politică financiară și bugetară a statului, considerate a se constitui într-o urgență a momentului ceea ce, a apreciat Curtea Constituțională, corespunde art.114 alin.4 din Constituție în forma revizuită.
Concluzia ce se desprinde este aceea că dreptul la prima de concediu nu a fost niciodată scadent, ipoteza în care plata lui putea fi făcută numai dacă legea instituia o asemenea obligație, deoarece drepturile salariale care se plătesc de la bugetul de stat sunt supuse principiului legalității și nu consensualismului, fiind prin urmare, exclusă acordarea acestora în lipsa unui text de lege.
Față de argumentele expuse, pârâtul a solicitat respingerea pretențiilor afirmate de reclamant aferente perioadei cât acesta a avut calitatea de funcționar public, pentru restul pretențiilor instanța urmând a face aplicabilitatea Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 a
La data de 24.10.2007, Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenieții, și (fostă ), solicitând respingerea cererii de intervenție ca nefiind admisibilă în principiu.
Pentru a putea hotărî asupra încuviințării în principiu a cererii de intervenție principală, în conformitate cu dispozițiile art.52 din Codul d e procedură civilă, instanța de judecată a trebuit să verifice, printre altele, dacă aceasta este admisibilă ori dacă are legătură cu cererea principală, astfel încât să se justifice judecarea lor împreună.
Pârâtul arată că aceste criterii nu sunt întrunite în speță, deoarece, în materia litigiilor de muncă o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală, caracterul personal al raportului de muncă punând o astfel de soluție.
Având în vedere că instanța de judecată a fost investită cu soluționarea unui litigiu de muncă, pârâtul a solicitat să se observe faptul că practica judiciară și literatura de specialitate s-au pronunțat constant în sensul inadmisibilității intervenției voluntare principale în materia conflictelor individuale de drepturi ori de interese, motiv pentru care acesta consideră că cererea de intervenție în interes propriu nu poate fi admisibilă în principiu.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată următoarele:
Potrivit art.34 din Legea nr.188/1999, " (1) Funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii.
(2) Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Conform Legii bugetului de stat pe anul 2004 nr.507/2003 și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr.519/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2004.
Conform art.44 din nr.OUG92/2004, aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, au fost suspendate, același lucru făcându-se și prin legea bugetului pe anul 2006 și anume Legea nr.379/2005.
În prezent, aceste drepturi de care beneficiază funcționarii publici nu au mai fost suspendate prin legea bugetului, deci au fost repuse în vigoare.
Suspendarea drepturilor reprezentând prima de concediu pentru funcționarii publici nu echivalează cu stingerea drepturilor respective ci a avut doar ca efect imposibilitatea realizării acestora în intervalul de timp în care au fost suspendate.
Suspendarea dreptului la prima de concediu ori prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența dreptului deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic să devină lipsit de orice valoare.
Așa fiind, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pârâții să plătească reclamantului și intervenienților primele de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs intervenienta și pârâtul Ministerul Justiției.
Intervenienta, a solicitat modificarea în parte a sentinței și admiterea în întregime a cererii de intervenție în interes propriu și obligarea intimaților - pârâți la plata și a primei de concediu pentru anii 2001 - 2003 actualizată cu rata inflației, iar, referitor la plata primelor de concediu pentru anii 2004 - 2006, solicită ca pârâții să fie obligați să le plătească actualizate cu rata inflației.
În motivarea recursului se arată că intervenienta are dreptul la primele de concediu și pentru perioada 2001 - 2003, deoarece nu operează prescripția dreptului la acțiune, având în vedere că acordarea acestui drept a fost suspendată succesiv, începând cu anul 2001 și până în anul 2006.
Prin precizarea motivelor de recurs din data de 11 iunie 2008, recurenta a arătat că Tribunalul Timișa efectuat plata primei de concediu pentru anii 2001 și 2002, astfel că își menține cererea doar cu privire la plata primei de concediu aferentă anului 2003, actualizată cu rata inflației. Referitor la cererea de actualizare a sumelor pentru anii 2004 - 2006 recurenta menționează că a rămas fără obiect, întrucât, printr-o sentință de completare a hotărârii s-a admis această cerere (fila 30 dosar).
Ministerul Justiției a criticat sentința sub aspectul competenței materiale, având în vedere că pretențiile reclamantului pentru anii 2001 - 2004, erau de competența instanței de contencios administrativ, având calitatea de funcționari publici, iar, pentru pretențiile formulate pentru anii 2005 - 2006, și cu privire la cererea intervenienților, competența revenea secției civile a Tribunalului Timiș. Recurentul mai critică sentința pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori cuprinde motive străine de natura pricinii.
Recursul declarat de intervenientă este fondat, iar recursul declarat de pârât este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță, în mod legal a soluționat cererile reclamantului și ale intervenienților, ca instanță de contencios administrativ, având în vedere calitatea acestora și pentru o mai bună administrare a justiției fără a fi necesară disjungerea și trimiterea unei părți din dosar la secția civilă a aceleiași instanțe. De altfel, tribunalul a motivat în fapt și în drept, acordarea drepturilor bănești solicitate de reclamant și de interevenienți, conform art. 34 din Legea nr.188/1999, republicată, privind statutul funcționarilor publici.
În schimb, instanța constată că, tribunalul a pronunțat o sentință nelegală, prin aplicarea greșită a legii, privind pe intervenienta, întrucât trebuia să-i admită cererea și acordarea primei de concediu și pentru anul 2003, actualizată cu rata inflației, având în vedere că dreptul la acțiune nu s-a prescris, în condițiile în care acordarea acestui drept, a fost doar suspendat, prin legile succesive de adoptare a bugetului de stat, pentru perioada 2001 - 2006, iar la expirarea acestei perioade, s-a născut dreptul reclamanților de a formula acțiunea în justiție.
Pentru aceste considerente, instanța urmează ca în conformitate cu prevederile art.312 pct.3 din Codul d e procedură civilă să admită recursul intervenientei, modifică sentința, în parte și obligă pârâții să-i plătească acesteia prima de concediu aferentă anului 2003, actualizată cu rata inflației.
Potrivit art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă, pentru aceleași motive, instanța va respinge recursul pârâtului ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenienta împotriva sentinței civile nr. 807 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința în parte și obligă pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției să-i plătească intervenientei prima de concediu aferentă anului 2003, actualizată cu rata inflației, calculată de la data plecării în concediu până la efectuarea plății. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
II. Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
- -
Red./11.07.2008
Tehnodact / 2 ex./11.07.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Pătru Răzvan, Mircea Ionel Chiu
