Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 724/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 724
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Pătrru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul recurent Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 180/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, pârâții intimați Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție Județean A și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242.pr.civ. instanța trece la soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la 27 decembrie 2007, reclamantul Gac hemat în judecată pe calea contenciosului administrativ, pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean A și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor trei pârâți să-i plătească despăgubiri, reprezentând drepturi salariale neacordate, constând în sporul de 30 % din salariul de bază, pe perioada a 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, reactualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective a sumei, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să-i vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare achitării despăgubirilor solicitate. De asemenea a solicitat pârâților IGPR și IPJ A să anuleze situația creată prin discriminare și să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea sa.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost polițist în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție al Județului A desemnat ca organ de poliție judiciară, prin Ordin al MIRA, cu avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 201 aliniatul 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 aliniatul 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției judiciare.
În conformitate cu prevederile art. 28 din OUG nr. 43/2002, lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar. Acest spor a fost prevăzut de lege și pentru procurorii DNA și judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție. În cazul lucrătorilor de poliție judiciară detașați la DNA, sporul a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004.
Reclamantul a arătat că în perioada cât a activat ca lucrător de poliție judiciară nu a beneficiat de acest spor, deoarece nu a fost printre cei detașați la DNA.
Actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % anumitor categorii de lucrători din poliția judiciară conțin prevederi discriminatorii cu privire la salarizare, care contravin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare. Prin Hot. 185/22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat, într-un caz asemănător, existența unei discriminări directe, în sensul art. 2 aliniatul 1 din această ordonanță, în ce privește acordarea acestor sporuri salariale, de 30 - 40 %, numai anumitor categorii de magistrați. Acordarea sporului de 30 % pentru lucrătorii de poliție judiciară detașați la DNA a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestora.
Reclamantul a considerat că fiind ofițer de poliție judiciară, cu atribuții asemănătoare celor detașați la DNA, neacordarea sporului de 30 % constituie o discriminare ce contravine dispozițiilor nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce îl neîndreptățește ca în conformitate cu prevederile art. 21 din această ordonanță să solicite acordarea despăgubirilor și restabilirea situației anterioară discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Prin întâmpinări pârâții au invocat, în conformitate cu prevederile art. 1 și 3 aliniatul 1 din decretul 167/1958 și art. 166 aliniatul 1 din Codul muncii excepția pr4escripției extinctive, pentru perioada care depășește 3 ani de la data introducerii acțiunii, respectiv 1 septembrie 2002 - 31 martie 2004. De asemenea, pârâții IGPR și Ministerul Economiei și Finanțelor au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive. IGPR și-a motivat excepția pe prevederile art. 12 aliniatul 2 din Legea nr. 218/2002, potrivit cărora inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă iar conducătorul acestora este ordonator terțiar de credite, iar Ministerul Economiei și Finanțelor pe faptul că nu poate aloca astfel de sume pentru că nu sunt legate de activitatea sa. Conform art. 17 din Legea nr. 500/2002, astfel de sume pot fi repartizate numai de către Guvern care este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat.
Pârâții au solicitat respingerea și pe fond a acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că pentru acordarea acestui drept reclamantul trebuia să îndeplinească condiția prevăzută de lege, în sensul să fi fost detașat în cadrul DNA. desfășurându-și activitatea în cadrul A, chiar ca ofițer de poliție judiciară, salarizarea lui nu se putea realiza în această perioadă decât în conformitate cu dispozițiile nr.OG 38/2003, act normativ care însă nu prevedea acordarea dreptului solicitat. Reclamantul nu se află în prezența unei discriminări, deoarece criteriul de selecție pentru acordarea sporului în cauză numai unora dintre ofițerii de poliție judiciară este clar stipulat că aceasta se acordă numai celor detașați la DNA.
Reclamantul a solicitat respingerea excepției prescripției cu motivarea că termenul curge de la data de 22 iulie 2005, când a fost adoptată Hotărârea nr. 185 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat situație de discriminare arătată și a excepțiilor lipsei calității procesuale a celorlalți pârâți.
În conformitate cu prevederile art. 137 aliniatul 2 Cod procedură civilă, excepțiile au fost unite cu fondul cauzei, având în vedere strânsa legătură dintre ele.
Prin sentința civilă nr. 180 din 5.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.
A admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul G, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean
A obligat pârâții să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale constând în sporul de 30 % din salariul de bază, lunar, pe perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective a sumei.
A obligat pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean A să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidență cu privire la acest spor.
A respins acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale invocată de acesta, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțată, prima instanță a reținut următoarele:
Din adeverința nr. 62064/16 ianuarie 2008 eliberată de pârâtul A rezultă că reclamantul, în calitate de agent a fost parte din structurile poliției judiciare, conform prevederilor Legii nr. 364/2004, avizului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1030/C/2005 și a dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române nr. 4140/11.04.2005, desfășurând astfel de activități în perioada 17 august 1975 - 13 mai 2006.
Din dispozițiile art. 28 din nr.OUG 43/2002 cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară, detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar, spor care a fost prevăzut de lege și pentru procurorii DNA și judecătorii din componența completelor care judecă infracțiuni de corupție. Pentru procurori și judecători sporul a fost majorat la 40 % prin nr.OUG24/2004, iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați a fost menținut la 30 %.
Dispozițiile art. 6 din Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plată egală pentru muncă egală. Acest principiu se regăsește și în art. 23 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, în art. 1 aliniatul 2 litera i arată că printre valorile supreme stabilite de lege se situează și principiul egalității dintre cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminărilor sunt garantate, în special în exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Reclamantul în calitate de lucrător de poliție cu atribuții de poliție judiciară, în cadrul IJP A nu a beneficiat de sporuri prevăzute de lege pentru soluționarea infracțiunilor de corupție conform art. 23 din nr.OUG 43/2002, deși prin funcția pe care a exercitat-o în această calitate a desfășurat o muncă egală cu ceilalți lucrători de poliție judiciară, din cadrul Inspectoratului care și-au desfășurat activitatea în cadrul DNA.
Prin neacordarea acestui spor reclamantul a suferit o discriminare din pucnt de vedere al salarizării, prin încălcarea dispozițiilor legale în materie, arătate în cele de preced.
Apărările invocate de pârâți în sensul că în cazul reclamantului nu a existat o discriminare sunt neîntemeiate, pentru că prin instituirea unor asemenea sporuri în favoarea unor categorii de lucrători de poliție judiciară, s-a creat o inegalitate prin aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale.
Astfel de fapte de discriminare au fost constatate și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârile nr. 185/22 iulie 2005 și 219/1 august 2007.
Instanța a respins excepția prescripției acțiunii reclamantului, invocată de pârâți prin raportarea la Hotărârea nr. 185/22 iulie 2005 CNCD și a art. 21 aliniatul 2 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data de la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei; respectiv 22 iulie 2005.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR, având în vedere că potrivit art. 12 aliniatul 2 din Legea nr. 218/2002 inspectoratele județene de poliție sunt unități teritoriale în subordinea sa.
Datorită acestei subordonări, conduce, îndrumă și coordonează activitatea unităților teritoriale, iar inspectorii șefi ai inspectoratelor, au calitatea de ordonatori terțiari de credite.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a admis-o, și a constatat lipsa calității lui procesuale având în vedere că între reclamant și acesta nu există raporturi salariale și că pârâtul nu are atribuții de dispoziție în ceea ce privește realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii de credite a sumelor de la bugetul de stat, iar atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice legate de coordonarea sistemului bugetar, sunt expres stipulate în reglementările prevăzute de Legea nr. 500/2002, prevederi legal obligatorii pentru Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Pentru ca reclamantul să poată beneficia în perioada din litigiu, de dreptul solicitat trebuia să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și anume să fie detașați în cadrul
Condiția detașării la. face diferența sub aspectul temeiului legal în baza căruia se face remunerarea, astfel că polițiștilor care nu o îndeplinesc li se aplică prevederile nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.
Argumentele reclamantului, privind identitatea de calitate (organe de cercetare penală a poliției judiciare - polițiști) și identitatea activităților desfășurate (de urmărire penală prin delegare), nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea de către reclamant a sporului de 30 % din salariul lunar de bază.
Mai mult, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art. 1 aliniatul 2 litera e punctul I, din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc.
Solicită să se observe că instanța de fond a ignorat dispozițiile legale în vigoare și s-a substituit Curții Constituționale, singura autoritate în măsură a se pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea unui act normativ și în același timp Parlamentului României, singurul abilitat în sensul emiterii unor reglementări legale. Tribunalul Arad, deși în cuprinsul sentinței civile atacate menționează că cei îndreptățiți a primi sporul de 30 % din salariul prevăzut de art. 28 aliniatul 5 din nr.OUG 43/2002 sunt doar polițiști detașați în cadrul condiție pe care intimatul reclamant nu a îndeplinit-o niciodată, admite totuși acțiunea și constatând că a fost creată o situație discriminatorie prin lacunele actului normativ invocat, adaugă la lege o altă categorie de personal care să beneficieze de acordarea dreptului menționat.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și de drept, constând în aceea că reclamantul nu a beneficiat de sporul prevăzut d art. 23 din nr.OUG 43/2002 acordat pentru soluționarea infracțiunii de corupție, ofițerilor de poliție judiciară, detașați la. deși prin funcția exercitată în calitate de lucrător de poliție cu atribuții de poliție judiciară, a desfășurat o muncă similară cu cea prestată de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul
În mod corect prima instanță față de această împrejurare și având în vedere și definiția discriminării astfel cum este reglementată prin art. 2 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a constatat existența cumulativă a elementelor constitutive ale acestui text de lege și implicit existența unei situații de diferențiere din perspectiva principiului egalității și al nediscriminării, prin conținutul dispozițiilor art. 23 din nr.OUG 43/2002.
Dat fiind comparabilitatea existentă între cele două activități desfășurate atît de ofițerii de poliție judiciară detașați la. cât și de cei care nu au fost detașați instituirea unui regim juridic diferențiat, în privința acordării unor sporuri acestor ofițeri, apare ca fiind nejustificat.
Curtea mai reține că astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, diferența de tratament devine discriminatorie, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (vezi 18 februarie 1991, Fredin c/, parag. 60, 23 iunie 1993, Hoffman c/, parag. 31, 28 septembrie 1995, Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 autres c/ -, parag. 75).
Prin constatarea existenței situației discriminatorii în discuție, instanța de judecată nu s-a substituit nici Curții Constituționale și nici Parlamentului României, după cum susține recurenta, ci a procedat în spiritul și în aplicarea dispozițiilor art. 27 din nr.OG 137/2008 republicată, care îi conferă astfel de atribuții.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 2.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul - B împotriva sentinței civile nr. 180/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE, PT. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - -
aflat în
semnează,
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
- -
Red./16.07.2008
Tehnodact /2 ex./21.07.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad - Judecători, G
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Pătrru Răzvan, Mircea Ionel Chiu
