Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 737/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.737/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
- -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.660/CA din 17.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV - secția civilă și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr 660/CA/17.06.2009, TRIBUNALUL BRAȘOV -Secția comercială și de contencios administrativ a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiție, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV și, în consecință, a obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data de 03.12.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sau noi dispoziții legale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflației la data plății efective.
A obligat pârâții să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor menționate, până la data achitării efective.
A respins cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata suplimentelor menționate în procentul de 25 % fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că prin acțiunea introductivă, reclamanții, -, G, au chemat in judecată pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV, solicitând obligarea pârâților la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei, fiecare in procent de câte 25%, începând cu data de 03.12.2008 și în continuare până la dispariția situației care îi prejudiciază de aceste drepturi, sume actualizate cu indicele inflației și dobânda legală.
Din motivarea acestei acțiuni au fost reținute următoarele:
- reclamanții arată că sunt funcționari publici in cadrul Tribunalului Brașov și, potrivit dispozițiilor art 31 al 1 lit c și d din Legea nr 188/1999, pentru activitatea desfășurată, au dreptul și la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare; acest drept a fost suspendat prin mai multe acte normative, însă de la data de 01.01.2007 trebuia acordat;
- reclamanții susțin că suspendarea dreptului nu a dus la anularea sa, dreptul continuând să existe si in prezent;
- reclamanții au obținut aceste drepturi până la data de 03.12.2008 potrivit sentinței civile nr 785/CA/2008 a Tribunalului Brașov, însă prin neacordarea suplimentelor pe viitor sunt discriminați față de alți funcționari publici.
Reclamanții au depus la dosar adeverința nr 306/16.03.2009 eliberată de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV, practică judiciară și notă de ședință cu privire la excepțiile ce s-au invocat în cauză.
S-a avut în vedere și poziția procesuală exprimată de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV care au invocat prin întâmpinări, excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că sunt ordonator secundar de credite, respectiv ordonator terțiar de credite și că, potrivit HG nr 83/2005, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, pârâții au invocat primei instanțe că acțiunea este nefondată întrucât dreptul invocat de reclamanți a fost suspendat succesiv, așa încât nu au fost prevăzute fonduri cu această destinație. Ulterior suspendării, legea bugetului nu a prevăzut sporuri de natura celor solicitate de reclamanți.
Prima instanță a respins excepțiile invocate prin încheierea de ședință din data de 10.06.2009, întrucât pârâta Curtea de APEL BRAȘOV este ordonator secundar, iar pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV este ordonator terțiar de credite și cu această instituție reclamanții justifică raporturi de serviciu, aspect ce rezultă din dispozițiile HG 83/2005, Hotărârea CSM nr 387/2004.
Referitor la fondul cauzei, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a stabilit următoarele:
- reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Tribunalului Brașov, aspect necontestat de pârâți și care rezultă din adeverința anexată cererii de chemare in judecată;
- Legea nr 188/1999, inițial prin art 29 al 1 lit c și și apoi prin art 31, instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, în afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare;
- dispozițiile art 29 și apoi 31 al 1 lit c,d din Legea nr 188/1999 au fost suspendate succesiv prin art 44 din OUG nr 92/2004 pentru anul 2005 și OUG nr 2/2006 pentru anul 2006;
- deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de art.29 al 1 lit c și d (devenit 31) din Legea nr 188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului;
- dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept;
- cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici;
- ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 53 din Constituție și niciuna dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav;
- prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr 47/1992 republicată;
- analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art 3 Cod civil, instanța de fond a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă;
- această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.;
- deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art 56 și 64 din Legea nr 24/2000;
- raportat la principiul activității legii civile, ce decurge din art 15 din Constituție și din art 1 din Codul civil, dispozițiile art 29 al. 1 și ulterior 31 al 1 din Legea nr 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin 2 din Constituția anterioară ( art 41 alin 2 din Constituția revizuită în 2003 ), nu s-a constatat că ar fi neconstituționale;
- mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006;
- suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art 53 din Constituția revizuită ( art 49 din Constituția anterioară ) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art 1 din Protocolul nr 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
- pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat; altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare;
- respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege;
- ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art 31 al 1 lit c și d din Legea nr 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici
- reclamanții au obținut aceste drepturi până la data de 03.12.2008 potrivit sentinței civile nr 785/CA/2008 a Tribunalului Brașov rămasă irevocabilă prin decizia nr 124/R/2009 a Curții de APEL BRAȘOV, însă prin neacordarea suplimentelor de la această dată și pe viitor sunt discriminați față de alți funcționari publici;
- aceste drepturi ale funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt în continuare reglementate legal.
Pentru toate aceste considerente, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, dispunând ca pârâții să fie obligați la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Referitor la cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, s-a apreciat că aceasta este fondată, față de dispozițiile art 1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor două suplimente.
De asemenea, s-a apreciat drept fondat și petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, fiind prevăzută expres de prevederile art 31 alin 1 litera și d din Legea nr 188/1999 privind statutul funcționarului public.
Instanța de fond a respins cererea reclamanților de acordare a acestor suplimente în procentul de 25 % fiecare, având în vedere că legiuitorul nu a stipulat procentual aceste suplimente, angajatorul fiind însă în măsură să acorde reclamanților suplimentele corespunzătoare postului și treptei pe care le ocupă fiecare reclamant în funcția publică.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților.
Primul recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, motivele invocate fiind următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov.
TRIBUNALUL BRAȘOVa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere următoarele argumente de fapt și de drept:
G nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului d e Justiție, art. 1 dispune, Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționari a Justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept ".
In art. 4 din același act normativ se prevede " în exercitarea funcțiilor prevăzute la art. 3 și pentru realizarea obiectivelor din domeniul sau de activitate, Ministerul Justiției îndeplinește următoarele atribuții principale:
în domeniul gestionarii patrimoniului, asigura buna organizare și administrare justiției ca serviciu public, scop în care:
1. pune la dispoziția instanțelor judecătorești, aparatului propriu si a unităților subordonate ministerului fondurile necesare în vederea desfășurării activității;
2. fundamentează si elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa in calitatea de ordonator principal de credite, precum și a unitarilor subordonate; repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora;
3. coordonează și îndruma activitatea economica, de investiții și administrativă a instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unitarilor subordonate ministerului, putând emite norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitara a reglementarilor legale;
Totodată, Hotărârea nr. 387/2005 a CSM privind regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești, în art. 3 alin. 2 și 3 se arată că:
Ministerul Justiției asigura buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public.
Mijloacele materiale și financiare necesare funcționarii instanțelor sunt asigurate de la bugetul de stat, din timbrul judiciar, din amenzi judiciare, cheltuieli judiciare și alte surse extrabugetare, în condițiile legii, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii. Administrarea mijloacelor materiale și financiare se realizează prin curțile de apel și tribunale, președinții acestor instanțe fiind ordonatori secundari de credite și, respectiv, ordonatori terțiari de credite."
Calitatea de ordonator principal de credite, așa cum reiese din actele normative mai sus arătate aparține Ministerului d e Justiție, TRIBUNALUL BRAȘOV, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite având doar căderea legala să, administreze mijloacele materiale și financiare funcționarii instanțelor", deci neputând aloca sume de natura celor solicitate de reclamanți decât în măsura în care acestea sunt puse la dispoziție, cu acest titlu de către Ministerul d e Justiție.
II. Pe fondul cauzei.
Dreptul la acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei, deși au fost prevăzute de lege au fost suspendate succesiv.
Măsura suspendării s-a adoptat din rațiuni de politica economică, financiară și bugetară a statului considerate a se constitui într-o urgență a momentului.
Suspendarea aceasta nu echivalează cu o stingere a dreptului ci are ca efect numai imposibilitatea realizării dreptului In intervalul de timp pentru care exercițiul său a fost suspendat. Această suspendare s-a menținut pana în anul 2007, fapt ce a atras, pentru funcționarii publici, având în vedere aceleași considerente de politică economică, financiară, imposibilitatea valorificării drepturilor pentru perioada suspendării. Fiind o prevedere legală suspendată, ordonatorul principal de credite nu a alocat fonduri cu această destinație iar TRIBUNALUL BRAȘOV nu a putut solicita aceste fonduri neavând un temei de drept în vigoare.
Totodată, prin legile bugetului pe anul 2007, 2008 si 2009, Legea nr. 486/2006 si Legea nr. 487/2006 a bugetului asigurărilor sociale nu s-au prevăzut sporuri de natura celor solicitate de reclamanți.
Raportat la argumentele prezentate mai sus, având în vedere și faptul că TRIBUNALUL BRAȘOV nu dispune de fondurile necesare alocării acestor sume, solicită instanței respingerea acțiunii pe fond.
Motivele de recurs invocate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților au vizat următoarele aspecte:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților.
Această excepție a fost reiterată în raport de dispozițiile HG nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/22.09.2005 precum și ale OG nr. 6 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Astfel, potrivit art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/22.09.2005 publicat în Monitorul Oficial nr. 958/28.10.2005:,Președintele curții de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție, după cum urmează: n) numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico- financiar și administrativ al curții de apel și al instanțelor din circumscripția acesteia, aprobă transferul, delegarea, detașarea și dispune promovarea și aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, în condițiile legii.
Totodată, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, cu modificările ulterioare:,Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite."
Salarizarea reclamanților din cauza de față, a fost stabilită prin decizie a președintelui Curții de APEL BRAȘOV, potrivit OG nr. 6/2007.
In acest sens art. 31 din același act normativ situat în Capitolul 3, Litigii, se prevede:
,(1)Soluționarea contestațiilor în legătura cu stabilirea salariilor de baza, sporurilor, premiilor și a altor drepturi, care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, este de competenta ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarului public.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate ori institute publica sau, după caz, cu avizul reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.
(4)Împotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii."
Având în vedere ca reclamanții sunt încadrați la TRIBUNALUL BRAȘOV, institute cu personalitate juridica și al cărui președinte este ordonator terțiar de credite potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2007, ordonatorul de credite care le stabilește salariile și care soluționează contestațiile în cazul în care aceștia își manifestă o nemulțumire în acest sens este Curtea de APEL BRAȘOV.
Ministerul Justiției și Libertăților, potrivit nr.HG 83/2005 de organizare și funcționare a acestuia, nu are atribuții stabilite în sarcina sa în legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului din departamentele economice-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești, astfel încât nu se poate reține în sarcina acestuia vreo culpa în ce privește drepturile salariale la care au dreptul aceștia potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
Cu privire la acest motiv de recurs, s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
II. Excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
S-a arătat în acest sens că, astfel cum rezultă din dispozițiile art 31 din OG nr 6/2007, în situația în care reclamanții erau nemulțumiți de drepturile salariale stabilite prin decizia de încadrare, ar fi trebuit să formuleze contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a acestora.
Numai în situația în care erau nemulțumiți de măsurile dispuse în legătură cu soluționarea contestației, se puteau adresa instanței de contencios administrativ competente.
În cauză reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile mai sus menționată și s-au adresat direct instanței, susținându-se că acțiunea acestora este inadmisibilă.
III. Pe fondul cauzei au fost invocate dispozițiile art 309 pct 4 cod procedură civilă.
În acest sens, s-a arătat că
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Contrar celor susținute de reclamanți în sensul că normele de suspendare contravin art. 41 și 53 din Constituție, amintind jurisprudența Curții Constituționale, în motivarea deciziilor pronunțate cu privire la prima de concediu (nr. 214/2005, 37/2005, 148/2005, 37/2005), care a statuat în esență că:,beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constitute un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementarii lor.
In consecința, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă."
Aceeași situație juridică și faptică se regăsește și în acest caz, deoarece drepturile salariale suplimentare - suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare - nu constituie drepturi constituționale fundamentale și prin urmare, legiuitorul este îndreptățit să le modifice, să le abroge sau sa le stabilească perioada de acordare.
A admite posibilitatea valorificării acestor drepturi suplimentare ce au fost legal suspendate, în aceste condiții, înseamnă a lipsi de utilitate și a nega definirea teoretică a instituției suspendării.
Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei acestor drepturi și îndatoriri, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor publici, fără să stabilească în concret modalitatea de calcul a acestuia.
Totodată, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% fiind aleatoriu și fără susținere legala. Așadar, art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concrete a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În consecința, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a fi determinat sau determinabil. A se
recunoaște doar vocația generală la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea de scopul
final și anume punerea în executare.
Prin prisma acestui motiv de recurs, s-a solicitat să se constate că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.
IV. Obligarea la plata dobânzii legale.
S-a arătat că, potrivit art 1088 cod civil, "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Acestea nu sunt debite decât în ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept". Aceste text de lege a fost interpretat de recurent în sensul că reclamanții, creditori ai unei obligații având ca obiect o sumă oarecare de bani, nu ar putea pretinde drept echivalent și prejudiciu încercat prin întârziere la executare, decât dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, dată la care Ministerul Justiției a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
S-a mai apreciat că, pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art 1082 cod civil, potrivit cu care "debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Pentru aceste motive, s-a solicitat instanței de recurs să se constate că în cauză nu pot fi acordate daune interese nici sub forma dobânzii legale, în considerarea faptului că neexecutarea a fost o consecință a neprevederii obligației de a acorda creșterile salariale respective în sarcina Ministerului justiției, astfel încât acesta nu se află în culpă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, prin motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
a) Excepțiile invocate de recurenți privind excepția lipsei calității procesuale pasive și reiterate ca motive de recurs, au fost în mod întemeiat respinse de prima instanță, întrucât, pe de o parte, ordonatorul terțiar de credite stabilește salariile persoanelor încadrate în respectiva instituție, iar pe de altă parte, Ordonanța Guvernului nr 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, prevede în art 1 următoarele: "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă", iar în art 4 faptul că "ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
Ca urmare, fiecare dintre cei doi recurenți pârâți au un rol în executarea drepturilor salariale ale reclamanților, fapt ce justifică în prezenta cauză calitatea lor procesuală.
b) Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanți ca urmare a neparcurgerii plângerii prealabile, se constată că în prezenta cauză se solicită acordarea unor drepturi salariale pentru care s-a dispus o lungă perioadă de timp suspendarea aplicării dispozițiilor legale ce le reglementează.
Odată cu încetarea suspendării acestor drepturi, se consideră că lipsa inițiativei instituției publice de a remunera funcționarii publici în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv prin includerea în salariul de bază a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, echivalează cu refuzul de acordare și dă dreptul beneficiarilor dispozițiilor legale să solicite acordarea drepturilor salariale înăuntrul termenului general de prescripție.
Ca urmare, acest motiv de recurs nu este întemeiat, urmând a fi respins.
c) Pe fondul cauzei, se constată că, potrivit dispozițiilor art 31, alin 1 din Legea nr 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art 29 din Legea nr 188/1999 (actual art 31), cu modificările ulterioare.
Prin Ordonanța Guvernului nr 2/2006, au fost suspendate prevederile art 29, alin 1, lit c și lit.d din Legea nr 188/1999 (actual art 31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii nr 188/1999 prin Legea nr 251/2006, lit daa liniatului 1 al art 29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului, a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art 1, alin 2 din Ordonanța Guvernului nr 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art 31, alin 1 din Legea nr 188/1999 republicată.
Ordonanța Guvernului nr 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci, dimpotrivă, în art 48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr 188/1999, republicată.
Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art 37 din Ordonanța Guvernului nr 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art 37 alin 3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr 6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Ca urmare, nu pot fi reținute argumentele aduse în motivarea recursului pârâtei, fiind vorba despre un drept în vigoare, câștigat de reclamanți în calitate de funcționari publici și care nu poate fi înlăturat pentru că din legislație lipsește la acest moment o lege unică a salarizării și nici printr-o înlocuire forțată a unei astfel de legi cu Ordonanța Guvernului nr 6/2007.
Obiectul prezentei acțiuni se circumscrie și prevederilor art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, parte a dreptului intern, prioritar acestuia urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr 30/1994.
În această analiză prin prisma CEDO, se impune a fi expuse și dispozițiile art 11 din Constituția României potrivit cu care statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Judecătorul național al statului membru CEDO aplică în mod direct prevederile referitoare la protecția drepturilor omului care au prioritate față de dreptul intern.
Conform art 1 din Protocolul 1 care garantează protecția proprietății, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor ".
Conținutul acestui drept este mult mai nuanțat, limitele inițiale fiind însă depașite de practica aplicării lui. Domeniul de aplicare al noțiunii de " bun " s-a lărgit de-a lungul timpului, aceasta având o semnificație autonomă fără a se limita numai la protecția bunurilor corporale. În acest context, referitor la dreptul de creanță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu valoare de principiu ( cauza Wittek contra Germaniei din 2002 ) ca drepturile de creanță constituie un bun în sensul art 1 din Protocolul nr 1. Se impune a fi precizat sub acest aspect că există o diferență între acțiunile unor reclamanți pendinte pe rolul jurisdicțiilor interne prin care se urmărea eventualitatea dobândirii unei creanțe și cele formulate în vederea obținerii plății unui drept de creanță, fiind exemplificative in acest sens dispoziția statuată în jurisdicția europeană în alte cauze ( Gaygusuz contra Austriei din 1996 sau Willis contra - din 2002 ) prin care se arată că un drept pecuniar ( ex o alocație de urgență sau o indemnizație de văduvă ), în măsura în care este prevăzut în legislația națională în materie, este un drept patrimonial în sensul art 1 din Protocolul 1.
Pornind de la caracterul autonom al noțiunilor utilizate de Convenție și de protocoalele sale adiționale, Curtea a extins noțiunea de " bun " la situațiile în care apar puse în discuție interese economice ale unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, care pot să se prezinte sub forma unor speranțe legitime la obținerea unor indemnizări. Ca urmare, reglementarea celor două componente ale salariului prin Legea nr 161/2003 i-a făcut pe reclamanți titularii unui interes substanțial proteguit prin art 1 din Protocolul 1 adițional. Această speranță legitimă este conturată ca valoare patrimonială de dreptul prevăzut de lege care este clar, se referă la componentele salariului, a fost suspendat, iar apoi a devenit din nou actual și nu există controverse legate de interpretarea și aplicarea normelor de drept interne.
În concluzie, și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul reclamanților din prezenta cauză poate fi calificat drept " bun " protejat de art 1 Protocolul 1 adițional la Convenția ratificată de România, pentru toate considerentele anterior expuse acțiunea reclamanților fiind admisibilă.
De asemenea, se constata că, fiind vorba despre un drept actual, în ființă, cererea privind acordarea acestui drept și pe viitor este întemeiată, în mod corect prima instanță obligând pârâții la plata acestora până la intervenirea vreunei modificări de drept sau de fapt a situației juridice conturată de legislație precum și de calitatea de funcționar public.
d) În ceea ce privește motivul de recurs al Ministerului Justiției și Libertăților privind obligarea la plata dobânzii legale, Curtea reține că nici acesta nu este întemeiat.
Conform art.1084 Cod civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevăzute de lege. Actualizarea cu indicele de inflație păstrează valoarea reală a obligației bănești, iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat.
Recurentul a omis a reda, în cuprinsul motivelor de recurs, întregul conținut al articolului 1088 cod civil, respectiv dispozițiile potrivit cu care "aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă". Cu alte cuvinte, neexecutarea obligației de plată a unei sume de bani este considerată întotdeauna a fi prejudiciabilă pentru creditor, acesta fiind scutit de a face dovada daunei pe care a încercat-o prin neobținerea la scadență a banilor ce-i erau datorați de debitor.
Data de la care curge dobânda legală este cea a formulării cererii de chemare în judecată, neprecizarea în dispozitivul sentinței civile atacate a acestui moment neîmpietând asupra aplicării corecte a dispozițiilor legale în materie.
Ca urmare, toate motivele de recurs invocate de cei doi recurenți pârâți sunt nefondate, urmând ca recursurile formulate să fie respinse, în baza dispozițiilor art 312 al 1 cod procedură civilă.
Instanța de recurs va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr 660/CA/17.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr -.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.11.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența
- - - - - -
Grefier,
Red. B - 10.12.2009
Dact. - 18.12.2009/2 ex.
Jud fond - A
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
