Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 74/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială și de Contencios

Administrativ și Fiscal-

Dosar nr-

SENTINȚA nr. 74/CA/2008 -

Ședința publică din 12 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga

GREFIER: - -

Pe rol fiind judecarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, cu domiciliul procedural ales în S M, str. -. -, nr.51, jud. S M în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B,-, sector 4, având ca obiect:litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, precum și faptul că reclamantul a comunicat instanței faptul că nu este în posesia ordinului de mutare în interesul serviciului, întrucât acesta nu i-a fost comunicat, după care:

INSTANȚA

deliberând:

Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la 07.02.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative B, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de bani constând în indemnizația de mutare, actualizată la data efectuării plății, neacordată în urma mutării sale în interesul serviciului la data de 11.10.2005, din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din S M în cadrul Biroului SMd in Direcția Generală Anticorupție. Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este ofițer în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative din anul 1997. Prin Ordinul nr.S/II/16063/11.10.2005 a fost mutat în interesul serviciului de pe funcția de ofițer specialist II în cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din S M pe funcția de ofițer specialist I la biroul SMd in Direcția Generală Anticorupție.

În conformitate cu prevederile art.28 al.1 lit.i din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului, polițistul are dreptul la o indemnizație de instalare, mutare, de delegare sau de detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite prin lege. De asemenea, art.18 lit.a din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor stipulează faptul că polițiștii mutați sau transferați în interesul serviciului în unități sau subunități ale situate în altă localitate decât cea în care își au domiciliul, individual sau împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la "indemnizația de mutare egală cu salariul de bază cuvenit pentru funcțiile în care au fost mutați la noua unitate sau subunitate". Această indemnizație se acordă - al.2 - prin dispoziție a organelor competente la prezentarea în unitate sau subunitate.

În aplicarea nr.OG38/2003 a fost emis Ordinul nr.132/2004 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din Conform prevederilor pct.12.3 din acest act normativ "plata indemnizațiilor prevăzute la art.18 al.1 lit.a din nr.OG38/2003 se face din structura financiar-contabilă a unității unde au fost mutați sau repartizați, după data prezentării la noua unitate, pe baza raportului întocmit de polițiști, cuantumul acestora stabilindu-se în raport de salariul de bază cuvenit la numirea în funcție a acestora".

Prin prisma acestor prevederi legale, apreciază că este îndrituit l acordarea indemnizației de mutare, reclamantul îndeplinind condițiile legale, întrucât la momentul respectiv avea domiciliul în B

Precizează că nu a solicitat acordarea dreptului la momentul mutării deoarece managementul instituției se realiza, în nul 2005, în baza unor principii care nu agreau astfel de inițiative din partea lucrătorilor, în sensul solicitării unor drepturi de natură patrimonială. Mai arată că, momentan, nu mi își desfășoară activitatea în cadrul acestei structuri.

În conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a formula prezenta acțiune, a solicitat autorității publice competente () recunoașterea dreptului său și acordarea acestuia, însă prin adresa nr.-/29.11.2007 i s-a comunicat faptul că, nemaiavând raporturi de serviciu cu această instituție, solicitarea sa nu poate fi soluționată favorabil, fără a contesta temeinicia acesteia.

În aceste condiții, solicită obligarea Direcției Generale Anticorupție la plata unei indemnizații de mutare egală cu salariul de bază cuvenit pentru funcția în care a fost numit în cadrul, actualizată la data efectuării plății, având în vedere faptul că îndeplinește condițiile legale.

În drept invocă Legea nr.360/2002, nr.OG38/2003, nr.132/2004 și Legea nr.554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative Bas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că reclamantul nu a solicitat niciodată indemnizația de mutare în perioada în care a fost angajatul Direcției Generale Anticorupție, respectiv 11.10.2005-25.08.2006.

Potrivit art.18 al.2 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare "indemnizația de mutare se acordă polițiștilor prin dispoziție a organelor competente, la prezentarea în unitate sau subunitate", ceea ce exclude acordarea acesteia după plecarea polițistului din cadrul unității respective.

În aplicarea nr.OG38/2003 a fost emis Ordinul nr.132/2004 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din

Solicitarea retroactivă a indemnizației de mutare, formulată ulterior plecării sale din, nu întrunea condițiile legale pentru a i se da curs, pe de o parte întrucât raportul său, datat 30.10.2007, nu putea fi confirmat de către șeful întrucât ofițerul nu mi era prezent în unitate, iar pe de altă parte nu poate aloca la drepturi un lucrător cu care nu mai are raporturi de muncă.

Reclamantul nu avea dreptul de plano la indemnizație de mutare întrucât nu îndeplinea condițiile prevăzute de art.18 al.1 din nr.OG38/2003, respectiv să se mute în interesul serviciului într-o unitate care se află într-o altă localitate decât cea în care domiciliază. Este adevărat că domiciliul reclamantului era în B M, iar locul său de muncă la Direcția Generală Anticorupție era în SM( Biroul Anticorupție S M), dar mutarea sa a intervenit de la o structură a situată tot în mun. S M, respectiv Inspectoratul de Poliție al jud. S Cum reclamantul nu a făcut altceva decât să-și schimbe locul de muncă în cadrul aceleiași localități, în conformitate cu prevederile art.12.8 din Ordinul nr.132/2004 acesta nu avea dreptul la indemnizația de mutare: "polițiștii care sunt mutați în interesul serviciului dintr-o subunitate în alta ale aceleiași unități au dreptul la indemnizația de mutare pentru ei și membrii de familie dacă subunitățile sunt situate în localități diferite".

De indemnizația de mutare putea să beneficieze numai de la unitatea care l-a încadrat inițial, respectiv S Dacă s-ar admite acțiunea reclamantului ar însemna ca ori de câte ori acesta își schimbă locul de muncă în cadrul aceleiași localități, eventual între aceleași unități, ar putea să beneficieze de indemnizație de mutare pe motiv că are domiciliul în altă localitate. În acest scop s-ar deturna scopul pentru care a fost instituită această indemnizație, respectiv de a veni în ajutorul polițiștilor care sunt nevoiți să se mute cu serviciul dintr-o localitate în alta.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul este ofițer în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative din anul 1997. Prin Ordinul nr.S/II/16063/11.10.2005 reclamantul a fost mutat în interesul serviciului de pe funcția de ofițer specialist II în cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din S M pe funcția de ofițer specialist I la biroul SMd in Direcția Generală Anticorupție.

Conform art.28 al.1 lit.i din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului, polițistul are dreptul la o indemnizație de instalare, mutare, de delegare sau de detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite prin lege.

De asemenea, art.18 lit.a din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor stipulează faptul că polițiștiimutațisau transferați în interesul serviciului în unități sau subunități alesituate în altă localitatedecât cea în care își au domiciliul, individual sau împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la "indemnizația de mutare egală cu salariul de bază cuvenit pentru funcțiile în care au fost mutați la noua unitate sau subunitate". Această indemnizație se acordă prin dispoziție a organelor competente la prezentarea în unitate sau subunitate (art.18 al.2 din nr.OG38/2003).

În aplicarea nr.OG38/2003 a fost emis Ordinul nr.132/2004 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din, iar conform prevederilor pct.12.3 din acest act normativ "plata indemnizațiilor prevăzute la art.18 al.1 lit.a din nr.OG38/2003 se face din structura financiar-contabilă a unității unde au fost mutați sau repartizați, după data prezentării la noua unitate, pe baza raportului întocmit de polițiști, cuantumul acestora stabilindu-se în raport de salariul de bază cuvenit la numirea în funcție a acestora".

În speță, instanța apreciază că reclamantul nu avea dreptul la indemnizația de mutare neîntrunind condițiile prevăzute de art.18 al.1 din nr.OG38/2003, respectiv mutarea în interesul serviciului să se facă într-o unitate care se află într-o altă localitate decât cea în care domiciliază. Chiar dacă domiciliul reclamantului era în B M, iar locul său de muncă la Direcția Generală Anticorupție era în SM( Biroul Anticorupție S M), mutarea sa a intervenit de la o structură a situată tot în mun. S M, respectiv Inspectoratul de Poliție al jud. S Cum reclamantul nu a făcut altceva decât să-și schimbe locul de muncă în cadrul aceleiași localități, în conformitate cu prevederile art.12.8 din Ordinul nr.132/2004 acesta nu avea dreptul la indemnizația de mutare: "polițiștii care sunt mutați în interesul serviciului dintr-o subunitate în alta ale aceleiași unități au dreptul la indemnizația de mutare pentru ei și membrii de familie dacă subunitățile sunt situate în localități diferite".

Pe de altă parte, de indemnizația de mutare putea să beneficieze numai de la unitatea care l-a încadrat inițial, respectiv S M, solicitarea retroactivă a indemnizației de mutare, formulată de reclamant ulterior plecării sale din Direcția Generală Anticorupție, nu întrunea condițiile legale pentru a i se da curs, pe de o parte întrucât raportul său, datat 30.10.2007, nu putea fi confirmat de către șeful întrucât ofițerul nu mi era prezent în unitate, iar pe de altă parte nu poate aloca la drepturi un lucrător cu care nu mai are raporturi de muncă, acesta nemaifiind angajatul după data de 25.08.2006.

De asemenea, reclamantul nu a solicitat niciodată indemnizația de mutare în perioada în care a fost angajatul Direcției Generale Anticorupție, respectiv 11.10.2005-25.08.2006, ir art.18 al.2 din nr.OG38/2003 exclude acordarea acesteia după plecarea polițistului din cadrul unității respective.

În consecință, instanța apreciază că reclamantul nu întrunește cerințele legale pentru a beneficia de indemnizația de mutare și, drept urmare, în temeiul prevederilor art.18 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, acțiunea acestuia va fi respinsă ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul procedural ales în S M, str. -. -, nr.51, jud. SMî mpotriva pârâtei Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B,-, sector 4 ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2008.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.în concept--29.05.2008

Dact.-30.05.2008

2 comunicări-02.06.2008

-reclamant - S M, str. -. -, nr. 51, jud. S

-pârâta Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - B,-, sector 4

Președinte:Ovidiu Blaga
Judecători:Ovidiu Blaga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 74/2008. Curtea de Apel Oradea