Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 78/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR.78/F-

Ședința publică din 21 mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Fabiola Ion Grigorescu

- --- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamanta domiciliată în Rm.V,-, -PL,.A,.54, jud.V, în contradictoriu cu pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU cu sediul în B, sector 3,-, -.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta reprezentată de avocat și pârâta reprezentată de avocat

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care apărătorii părților, având pe rând cuvântul, precizează că nu au de formulat alte chestiuni prealabile.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru reclamanta, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost motivată în scris la dosar, revocarea Deciziei nr.386/2008 emisă de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata salariilor majorate și indexate de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă. Precizează că nu solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar concluzii scrise.

Avocat G având cuvântul pentru intimata pârâtă Garda Națională de Mediu, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere precizările din întâmpinarea depusă la dosar. De asemenea, solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar factura nr.18/15.04.2008.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 16.04.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Garda Națională de Mediu și Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V - solicitând ca prin hotărârea ce se va întâmpla în cauză să se dispună anularea Deciziei nr.386/22.01.2008 emisă de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, reintegrarea sa în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și a celor de care ar fi beneficiat pe perioada dintre eliberarea din funcție și data reintegrării și plata daunelor morale de 5.000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în data de 2.08.2005, a fost încadrată prin concurs, în funcția de referent cu atribuții în domeniul economic, după care a primit sarcini de registratură și secretariat.

La data de 23.01.2008, însă, a primit decizia a cărei anulare o solicită, prin care i se aducea la cunoștință că este eliberată din funcția deținută, urmând a beneficia de perioada de preaviz, conform dispozițiilor rt.99 alin.3 din Legea nr.188/1999 -

Decizia sus-menționată este considerată ca lovită de nulitate absolută, întrucât deciziile ce au stat la baza acesteia, respectiv nr.300/09.11.2007 și nr.302/12.11.2007 sunt emise de o persoană ce nu avea competența legală - și anume Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, în sensul că atât aprobarea statului de funcții și structura organizatorică ale Gărzii de Mediu erau de competența exclusivă a ministrului mediului și dezvoltării durabile.

Prin urmare, comisariatul general a comis un abuz și, prin exces de putere, a dispus disponibilizarea personalului, încălcând dispozițiile nr.HG1224/2007.

S-a mai arătat că anularea deciziei este determinată și de faptul că, la nivelul instituției, nu a avut loc nici o reorganizare, singurele modificări intervenind la nivelul regionale care s-au desființat, în conformitate cu art.21 alin.1 din nr.HG1224/2007 "personalul aferent acestora va fi preluat, în condițiile legii de către comisariatele județene", dar și acestea s-au desființat.

În sfârșit, în cazul reclamantei nu au fost respectate dispozițiile legale, prin aceea că a primit decizia prin fax și nu în original și termenul pentru a face opțiuni a fost ilegal și abuziv, respectiv 2 zile în care să-și exprime opțiunea pentru postul oferit.

Or, situația familială gravă în care se află aceasta a împiedicat-o să accepte postul pus la dispoziție de instituție.

Ca atare, se impune anularea deciziei și reintegrarea sa în funcția deținută, cu plata tuturor drepturilor de care a fost prejudiciată în perioada precizată.

În susținere, s-au depus înscrisuri (6-25).

Pârâta, Garda Națională de Mediu B, prin întâmpinarea formulată la 11.04.2008, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că eliberarea reclamantei din funcție s-a făcut după adoptarea nr.HG1224/2007, ce a stat la baza emiterii Deciziei nr.300 și 302, în conformitate cu art.7 pct.6, preluându-se statul de funcții și Organigrama Comisariatului General și al județene (Anexele III 43 și II 43). Desființarea structurilor teritoriale (comisariate regionale și județene) s-a făcut prin nr.HG1224/2007, iar după aprobarea noii structuri, la Comisariatul Județean V nu mai era în schemă funcția de referent cls.III, grad profesional principal, treapta 2 de salarizare, funcție ocupată anterior de reclamantă.

Noua structură a fost aprobată după primirea avizului, în 9.01.2008, deci toate deciziile emise confereau calitate comisarului general, în acest sens.

La data de 16.04.2008, reclamanta a depus cerere completatoare, prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare și a depus înscrisuri (42 -65).

În aceeași dată, prin încheiere, curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V și a pus în vedere Gărzii Naționale de Mediu să depună actele ce au stat la baza emiterii deciziei.

La data de 22.03.2008, pârâta s-a conformat dispozițiilor instanței și a depus înscrisurile de la 69-107, iar reclamanta, de la 108-120.

Curtea de APEL PITEȘTI - complet specializat, prin încheierea din 23.04.2008 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă, pe considerentul că aceasta a indicat numai temeiul de drept, nu și motivele ce ar fi constituit caz bine justificat să conducă la suspendarea executării actului administrativ și nici în ce constă paguba iminentă pe care ar fi suferit-o prin executare, pentru ca instanța să poată evalua și examina solicitarea sub aspectul concordanței cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin concluziile scrise, depuse la 21.05.2008, reclamanta a reiterat motivele acțiunii introductive în baza cărora solicită admiterea acțiunii sale.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, curtea reține că acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru cele ce se vor expune în continuare.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr.1224/1.11.2007, privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu a fost abrogat actul normativ ce reglementa vechea structură și funcționarea instituției, respectiv Hotărârea Guvernului nr.440/2005.

În cadrul instituției publice de față, astfel reorganizată, funcționează aparatul central denumit Comisariat General, cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr.1, cu 41 de comisariate județene, Comisariatul Municipiului B și Comisariatul " ", conduse de un comisar șef (conform art.8 alin.1 din hotărâre). Deci, entități economico-administrative conduse de comisari șefi, asimilați directorilor ordonatori terțiari de credite, cu atribuții specializate, ce nu erau prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.440/2005.

De subliniat că prin art.10 s-a stipulat că numărul maxim de posturi este de 748, iar posturile aparatului central și structurilor organizatorice se repartizează prin decizie a comisarului general.

Ca atare, prin Decizia nr.300/9.11.2007 și Decizia nr.302/12.11.2007 (anterioare deciziei în discuție) Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu a întocmit statul de funcții și structura organizatorică, ce au primit aviz favorabil din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (adresa nr.-/9.01.2008 - 65), decizii care n-au fost atacate, în prealabil, de nici o persoană interesată, astfel că ele își produc efecte juridice în mod valabil.

Față de noua structură aprobată, în condiții legale, parte din posturile publice au fost desființate, între acestea și cel de referent, cls.III, grad profesional principal, treapta 2 salarizare, ocupat de reclamantă.

Ca atare, a fost emisă Decizia nr.386/22.01.2008, de eliberare a acesteia din funcția deținută, însă, cu posibilitatea de a opta pentru un post vacant în noua structură (6-8), opțiune refuzată de aceasta cu motivația existenței unor temeinice motive familiale și a distanței mari față de localitatea de domiciliu, ce ar implica costuri materiale mai mari din partea acesteia.

Prin urmare, dispozițiile legale referitoare la reorganizare au fost întru totul respectate de către pârâtă, motivele refuzului reclamantei neputând fi considerate pertinente și hotărâtoare în anularea deciziei, câtă vreme ele nu se încadrează în vreun motiv ce conduce indubitabil la anularea acesteia.

Susținerea reclamantei că emiterea deciziei privind eliberarea sa din funcție aparține unei persoane ce nu avea abilitarea legală, este infirmată de succesiunea reglementărilor legale ce au fost parcurse cu ocazia modificărilor intervenite în legătură cu Garda de Mediu.

De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar (73-74) rezultă obligativitatea ca personalul aferent regionale să fie preluat, în condițiile legii, de către comisariatele județene, ceea ce în cauză, pârâta a respectat, punând la dispoziție posturile vacante pentru funcționarii ale căror posturi nu s-au mai regăsit în noua structură.

Faptul că nu s-a folosit expres termenul de "reorganizare", nu se poate susține că aceasta nu a avut loc, atâta vreme cât situația faptică demonstrează realizarea unei asemenea modalități în ceea ce privește instituția publică în cauză.

Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor sus - menționate, urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, va obliga reclamanta la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în Rm. V,-, -. A,.54, jud. V, pârâtă fiind GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU cu sediul în B, sector 3,-, -.

Obligă reclamanta la 2.380 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

Grefier,

Red.

/4 ex/06.06.2008.

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Fabiola Ion Grigorescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 78/2008. Curtea de Apel Pitesti