Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 780/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 780/CA/2008
Ședința publică de la 11 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Instituția Prefectului Jud. H împotriva sentinței civile nr. 844/ CA/ 18. 03. 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara ]n dosarul nr.4498&97&2007.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă mandatarul ales al intimatului Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, avocat, lipsă fiind recurenta și intimații A și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, intimatul reclamant a depus la dosar prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Mandatara intimatului depune la dosar adeverință din care rezultă că doamna este angajata instituției începând cu 1.01.2005, ca funcționar public cu statut special, învederând instanței că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere cererea recurentei de judecare în lipsă, acordă cuvântul asupra recursului.
Mandatara intimatului solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, pentru motivele expuse prin întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la fila 8 dosarului.
După dezbaterea cauzei, în timpul ședinței de judecată se depune la dosar întâmpinare formulată de intimata H în numele, comunicată prin fax.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr.844/CA/18.03.1008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL - BIROUL TERITORIAL HUNEDOARA în numele și pentru membrii săi, BENCHE, și împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI H, obligând pârâții la plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005 și la plata primei de concediu pentru anul 2006.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost obligat să cuprindă în buget sumele necesare plății sporului de fidelitate și primelor de concediu.
Prin aceeași sentință s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că membrii de sindicat în numele cărora reclamantul a formulat cererea sunt angajați în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Instituția Prefectului H - Serviciul Public Comunitar de Eliberare a Pașapoartelor Simple și ai Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehicule H și potrivit dispozițiilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 și art.6 din nr.OUG83/2003, au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, precum și la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin Ordinul Ministrului, astfel că după expirarea perioadei de suspendare a plății acestor drepturi bănești, nu mai sunt motive de refuz a plății acestor sume.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât între pârâtul și chematul în garanție nu există nici o obligație legală, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite conform destinațiilor bugetare, iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale a chematului în garanție s-a reținut că a rămas fără obiect, ca urmare a respingerii pe fond a cererii de chemare în garanție depusă de pârâtul
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Instituția Prefectului Județului H solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamanților de acordare a sporului de fidelitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că hotărârea primei instanțe este nelegală cu privire la acordarea sporului de fidelitate, întrucât activitatea desfășurată de reclamanți nu se regăsește în activitățile prevăzute la art.6 din nr.OG38/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, Instituția Prefectului neavând atribuții în ceea ce privește apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională și în afară de acestea, pentru acordarea sporului era necesar un ordin emis de ministrul de interne, act care până la această dată nu există.
În drept invocă prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de avocatul reclamantului se cere respingerea recursului ca nefondat.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea depusă la dosar lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța asupra recursului pârâtului, însă solicită menținerea dispozițiilor sentinței cu privire la soluționarea cererii de chemare în garanție.
Examinând recursul pârâtei în raport cu motivele invocate și actele dosarului, se constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
În anul 2005, ca urmare a reorganizării Ministerului d e Interne, reclamanții care erau salariații Serviciului Pașapoarte au fost preluați în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple H, înființat prin nr.OG83/2001 modificată și completată prin nr.OUG50/2004, serviciu în subordinea Instituției Prefectului Județului
Reclamanții în calitate de funcționari publici cu statut special, la data preluării în cadrul Serviciului Public Comunitar beneficiau de sporul de fidelitate încă din anul 2004, spor care a fost menținut și după transferul lor în cadrul Instituției Prefectului, motiv pentru care reclamanții solicită sporul de fidelitate numai pentru anul 2005, când a fost suspendată plata prin nr.OUG118/2004.
Și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond a recunoscut faptul că reclamanții beneficiază de acest drept, solicitând însă respingerea acțiunii pe motivul că pentru anul 2005 sporul de fidelitate a fost suspendat.
Potrivit dispozițiilor art.15/1 alin.2 din nr.OG83/2001 "polițiștii încadrați în formațiuni teritoriale de pașapoarte se transferă în interesul serviciului și se numesc în funcții publice la serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple în condițiile legii, păstrându-se toate drepturile anterior dobândite.
Așa fiind și întrucât reclamanții au fost polițiști în cadrul Serviciului Teritorial d e Pașapoarte al Județului H și odată cu înființarea H au fost transferați în interesul serviciului și numiți pe funcții publice la acest serviciu, aceștia conform prevederilor art.15/1 din nr.OG83/2001 își păstrează toate drepturile de care beneficiau, inclusiv sporul de fidelitate în procentul stabilit.
De asemenea, suspendarea plății sporului de fidelitate pe anul 2005 nu înseamnă anularea sau abrogarea acestui spor, astfel că după expirarea perioadei de suspendare, prevederile art.6 din nr.OG38/2004 au devenit aplicabile și ca urmare sporul de fidelitate pe anul 2005 este datorat de pârâți, cum a stabilit corect prima instanță.
Față de aceste considerente, se constată că în cauză nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute de art.304, 304/1 și 312 Cod pr.civilă și în consecință, recursul pârâtei se impune a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de către Instituția Prefectului Județului H, împotriva sentinței civile 844/CA/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimaților, -, --, suma de 475 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 06 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
concediu odihnă
Semn.Grefier șef
Red.IM
Dact.
2 ex./01.07.2008
Jud.fond -,
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan