Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 833/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 833
Ședința publică de la 26.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stânișor Denisa
JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 3: Carata GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI împotriva sentinței civile nr. 3168 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 19.11.2008 în dosarul nr.38764/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimații SINDICATUL PERSONALULUI PROTECȚIEI MEDIULUI B, I, -, MIRA, I, G, AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 26.03.2009, de către intimatul - reclamant SINDICATUL PERSONALULUI PROTECȚIEI MEDIULUI Boc erere prin care arată că renunță la judecata cererii de formează obiectul dosarului nr-.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea recursului, având în vedere și cererea depusă la dosar de către intimatul SINDICATUL PERSONALULUI PROTECȚIEI MEDIULUI B, reclamant la judecata în fond.
CURTEA,
Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului București, SINDICATUL PERSONALULUI PROTECȚIEI MEDIULUI B, I, -, MIRA, I, G, a formulat acțiune în contradictoriu cu AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B și AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B, solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata către reclamanți a suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază, drept prevăzut de art.31 alin.1 lit.c din Legea 188/1994 pentru perioada 1.01.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile hotărârii judecătorești.
Prin sentința civilă nr. 3168 din 19.11.2008 Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamant, în calitate de mandatar al beneficiarilor dreptului solicitat, a obligat pârâtele să plătească membrilor de sindicat funcționari publici și semnatari ai acțiunii, suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 1.01.2004 - și până la data pronunțării prezentei, în funcție de momentul încadrării fiecăruia, sumele astfel stabilite urmând a fi actualizate, cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Spre a se pronunța astfel, instanța fondului a reținut că prin disp. art.31 alin.1 lit. c din Legea nr.188/1999, republicată, se prevede dreptul reclamanților la un salariu compus printre altele și din suplimentul postului, drept care ulterior (2004 - 2006), a fost suspendat prin OUG 92/2004, OUG 2/2006, aprobate prin lege, cu modificări și completări, iar începând cu anul 2007, suspendarea drepturilor pretinse nu mai este reglementată potrivit cu OG 6/2007.
În aceste condiții s-a reținut de Tribunal că, existența dreptului reclamanților apare ca întemeiată, în raport de dispozițiile art.31 alin.1 lit.c din Legea 188/1999, ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, coroborat cu OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, ce-și produce efecte până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Împotriva hotărârii nr. 3168 din 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bucureștia declarat recurs Agenția pentru Protecția Mediului B.
În drept, recursul este întemeiat pe disp. art.299-316 Cod procedură civilă cu raportare expresă la art.304 pct.4, Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că instanța fondului și-a depășit puterea ce-i este dată prin lege, în sensul că, deși nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului a acordat dreptul de plată a suplimentului postului, fapt ce presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, obligă instanța să cuantifice acest drept, în raport de diverse criterii, ceea ce conduce la nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008.
Sindicatul Personalului Protecției Mediului a formulat în temeiul art.246 Cod procedură civilă, cerere de renunțare la judecata cererii, ce face obiectul dosarului -.
Curtea, examinând sentința civilă recurată prin prisma recursului declarat întemeiat în drept pe art.304 pct.4 Cod procedură civilă, și examinând cauza sub toate aspectele, precum și cererea de renunțare la judecată urmează a se pronunța în sensul admiterii recursului, modificării sentinței în sensul că va lua act în temeiul art.246 Cod procedură civilă de renunțarea reclamantei la judecată.
Examinând cauza sub toate aspectele și față de art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, procedând la modificarea hotărârii recurate, față de cererea reclamantei prin care înțelege să se ia act de renunțarea la judecata cererii, motiv pentru care instanța de control judiciar nu va mai analiza motivul de recurs invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI împotriva sentinței civile nr. 3168 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 19.11.2008 în dosarul nr.38764/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimații SINDICATUL PERSONALULUI PROTECȚIEI MEDIULUI B, AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Modifică sentința în sensul că în temeiul art.246 Cod procedură civilă ia act de renunțarea reclamantei la judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
- C
GREFIER,
Red.
Tehnored./2 ex.
13.04.2009
Președinte:Stânișor DenisaJudecători:Stânișor Denisa, Canacheu Claudia Marcela, Carata