Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 834/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 834/2009

Ședința publică de la 16 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Loredana

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 37/CA din 05 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-reclamantă, avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatului-pârât Inspectoratul Școlar Județean

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru recurenta-reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și anularea parțială a documentului emis de pârât, care cuprinde soluționarea a 34 de contestații, cu acordarea gradației de merit, doar în ceea ce privește contestația reclamantei din cauza de față, în sensul admiterii acesteia, acordarea gradației de merit, precum și a cheltuielilor de judecată.

Arată că, întrucât reclamanta nu a fost mulțumită de punctajul acordat, în baza prevederilor art. 10 alin. 8 din Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit, a formulat contestație la inspectoratul școlar, contestație care trebuie rezolvată numai de către o comisie numită prin decizie a inspectorului școlar general și formată din președinte, secretar și membri. Hotărârea comisiei de contestații a fost consemnată într-un proces-verbal și, deși s-a insistat la instanța de fond în sensul depunerii acestui proces-verbal, acesta nu a fost depus. Arată că, din acest act rezultă că s-au respins ca nefondate cele 34 de contestații, menținându-se punctajele acordate. Nemulțumirea reclamantei rezultă din faptul că cele 34 de contestații au fost respinse în bloc, comisia neintrând în examinarea acestora pe fond. Mai arată că, având în vedere că contestația depusă are valoarea unei plângeri prealabile, se impunea examinarea acesteia pe fond.

De asemenea, referitor la componența comisiei de contestații, astfel cum rezultă din Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit, aceasta trebuie să fie formată din cu totul alți membri față de prima comisie. Acest aspect nu a fost analizat de către instanța de fond, din motivarea hotărârii rezultând indicarea greșită a textelor de lege de către această instanță, respectiv art. 8 pct. 2 din aceeași Metodologie sus-indicată, care nu are legătură cu cauza de față, în loc de art. 10 pct. 8 alin. 2, care se referă la faptul că hotărârea comisiei de contestații este definitivă și poate fi soluționată doar prin procedura contenciosului administrativ.

Depune la dosar concluzii scrise și, față de cele mai sus-arătate, precum și motivelor expuse pe larg prin aceste concluzii, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și anularea parțială a documentului emis de pârât, care cuprinde soluționarea a 34 de contestații, cu acordarea gradației de merit, doar în ceea ce privește contestația reclamantei din cauza de față, în sensul admiterii acesteia, acordarea gradației de merit, precum și a cheltuielilor de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise.

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar Județean N anularea comisiei de contestații, reevaluarea corectă și obiectivă a punctajului final pe baza documentelor, acordarea gradației de merit cuvenită și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 37/CA/05 februarie 2009 a fost respinsă acțiunea ca nefondată, considerațiile primei instanțe fiind următoarele:

Reclamanta este secretar sef la Colegiul Tehnic de Transporturi și s-a înscris la concursul pentru acordarea gradației de merit; fiind nemulțumită de punctajul acordat de către comisie, 84 puncte, a formulat contestație la inspectoratul școlar la data de 14.03.2008 (vineri), contestație ce a fost respinsă prin hotărârea Comisiei de contestații din data de 20-03-2008, hotărâre prin care s-au soluționat toate cele 34 contestații depuse la concursul de acordare a gradației de merit. Prin fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantei i s-au acordat 84 de puncte.

Potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și 2575/2007, fișa de evaluare nu reprezintă un act juridic administrativ care poate fi contestat de către persoana nemulțumită, în fața instanței de contencios administrativ, acest caracter avându-l doar hotărârea comisiei de contestații - art. 8 lit. c alin. 2. Potrivit aceluiași articol contestația se rezolvă in termen de 3 zile calendaristice de la înregistrarea acestora de către comisie - termen de recomandare.

Obiecțiunile reclamantei nu sunt de natură a atrage nelegalitatea acestui act administrativ și nu pot conduce la modificarea punctajului final de către instanță deoarece s-ar încălca astfel dispozițiile art. 8 alin. 2 din Metodologia aprobată în materie, potrivit cărora evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public de conducere se realizează de către o comisie.

Instanța nu se poate substitui persoanei competente și să realizeze evaluare a unui funcționar public, cu încălcarea dispozițiilor legale citate mai sus.

Nemulțumită de soluție, reclamanta declarat în termen legal recurs, invocând următoarele motive:

1. în mod greșit s-a apreciat că comisia de contestații nu are atribuții de reevaluare candidatului - contestator, ci doar rolul de a realiza procedura prealabilă, condiție în care hotărârea respectivei comisii apare ca fiind lovită de nulitate, având în vedere că nu s-a analizat pe fond contestația reclamantei.

2. la instanța de fond s-a solicitat inspectoratului să depună procesul - verbal cu dezbaterile comisiei de contestații, din care ar fi rezultat dacă respectiva contestație a fost analizată pe fond sau s-a procedat la respingerea în bloc a tuturor contestațiilor, fără a avea loc vreo cercetare. Actul respectiv nu a fost depus la dosarul cauzei și nu există vreun raport motivat, conform art. 10 pct. 4 din Metodologie.

3. instanța reține doar faptul că obiecțiunile reclamantei nu sunt de natură a atrage nelegalitatea actului administrativ, fără a intra în analiza respectivelor obiecțiuni și la expunerea motivelor pentru care au fost respinse.

4. instanța arată că nu poate modifica punctajul final, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 8 al. 2 din Metodologie, însă, respectivul text nu este aplicabil în cauză.

Greșit a reținut instanța că nu se poate substitui comisiei de contestații, întrucât respectiva comisie nici nu a realizat evaluarea reclamantei, și chiar Inspectoratul Școlar Județean a arătat că rolul acesteia nu a fost de o reanaliza punctajul obținut, ci doar de a parcurge etapă necesară în vederea promovării unei eventuale acțiuni în justiție.

5. și diminuarea punctajului a fost nejustificată, nefiind bazată pe criterii obiective: criteriul nr. 4, criteriul nr. 10, respectiv criteriul nr. 13.

Prin întâmpinare, intimata Inspectoratul Școlar Județean a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de susținerile părților, cât și din oficiu, apreciază recursul de față ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

În procedura generală prevăzută de art. 52 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic se stabilește că: "Evaluarea personalului didactic de predare, a celui auxiliar, de conducere, de îndrumare și de control se face anual, conform fișei de evaluare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării".

Fișa de evaluare, corelată cu fișa individuală postului, se notează cu punctaj de la 1 la 10.

Procedura de evaluare se declanșează prin autoevaluare, consemnată în fișa individuală postului.

Fișa de evaluare constituie un document de bază pentru stabilirea drepturilor salariale, pentru promovarea și accesul la programele de perfecționare.

Fișa de evaluare pentru acordarea gradației de venit se face, în cazul cadrelor didactice auxiliare, pe baza fișei postului.

Conform art. 6 al. l din nr. 2575/09 noiembrie 2007 respectiva fișă trebuie susținută de documente doveditoare.

După raportul de autoevaluare urmează evaluarea consiliului consultativ de disciplină, în urma căruia s-a stabilit punctajul final de 84 de puncte, inferior celui rezultat din autoevaluare.

Potrivit art. 10 pct. 8 teza a II-a din nr. 2575/09 noiembrie 2007, s-a formulat la contestație la punctajul acordat, iar comisia de contestații a stabilit prin procesul - verbal nr. 3751/02 martie 2008, în urma analizării tuturor contestațiilor, că punctajele au fost corect stabilite.

Se observă, așadar, din procesul - verbal din 20.02.2008 (fila 30 dosar fond) întocmit de comisia de evaluare că recurenta - reclamantă s-a autoevaluat la 8700puncte, însă, chiar și punctajul rezultat din autoevaluare este net inferior, celui al celorlalte concurente, secretare ale unităților școlare aflate în situația similară. Se presupune astfel că respectiva comisie nu ar fi putut acorda un punctaj superior celui pe care înseși reclamanta și l-a acordat, pe principiul plus petita.

Cât privește motivele de recurs de la pct. 2 și 3 privind neacordarea în fond a motivelor contestației și respingerea în bloc a tuturor contestațiilor, reține că reprezintă o susținere nouă în recurs, care nu a făcut obiect de analiză al primei instanțe în acțiunea introductivă nefăcându-se nicio referire în această privință.

Și, întrucât dispozițiile art. 316 Cod procedură civilă coroborat cu art. 294 Cod procedură civilă nu permit lărgirea cadrului procesual, instanța de recurs fiind ținută a analiza recursul în limitele cererii de chemare în judecată, respectivul motiv de recurs, fiind calificat drept susținere nouă în recurs, nu va fi reținut spre analiză.

Cât privește motivele principale de recurs (l, 4 și 5) vizând atribuțiile comisiei de contestații de reevaluare a candidaților și diminuarea punctajului, reține că reclamantei nu îi este aplicabilă procedura de evaluare ce presupune întocmirea unui raport motivat de către inspectoratul de specialitate (art. 10 pct. 4). La art. 10 pct. 5 din nr. 2575/2005 nu se face distincție între personalul de predare și cel auxiliar, însă, în cazul cadrelor didactice auxiliare se folosește doar fișa de evaluare, acestea nefiind asimilate unei discipline, nu presupune nici existența unui inspector de specialitate.

În mod corect s-a apreciat de către prima instanță că modificarea punctajului este atributul comisiei de evaluare în procedura specială de evaluare, în vederea acordării gradației de merit, prevăzută în ordinul mai sus citat și nu poate fi cenzurat de instanță.

Așadar, urmărind cele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ declarat de recurenta-reclamantă, domiciliată în P N,-,. C,. 53, județul N, împotriva sentinței civile nr. 37/CA din 05 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN N, cu sediul în P N, str. -. - nr. 4A, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

-

Red.

red.

Tehnored. 4 ex.

13 nov. 2009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Maria Violeta Chiriac, Loredana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 834/2009. Curtea de Apel Bacau