Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 837/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr.188/1999-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.837
Ședința publică din data de 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Artene Doina
JUDECĂTOR 3: Galan
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, cu sediul în I dul - nr. 10.C, județul I, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, județul B și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr. 227 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, intimați fiind, -, -, -, -, ,.
La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru intimații lipsă, lipsă fiind și reprezentanții recurentelor.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, declară recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru intimați solicită respingerea recursului ca nefondate. În motivare arată că, în mod greșit recurenta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat lipsa competenței materiale și teritoriale a Tribunalului Suceava, ca instanță de fond, sentința recurată fiind pronunțată de Tribunalul Botoșani. Excepția este nefondată.
Este vorba despre un litigiu pentru drepturi bănești, instanța competentă fiind cea de la domiciliul intimaților. Solicită respingerea excepției ca nefondată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății până la promovarea unui recurs în interesul legii, consideră că această cerere este nefondată. Este vorba de un demers cu o dată incertă, prezenta cauză trebuind a fi soluționată prin raportare la contextul legislativ actual, orice recurs în interesul legii putând influența doar soluțiile pronunțate după publicarea soluției. De asemenea disp. art. 244 alin. 1 pct.1 permite doar suspendarea unei cauze civile numai în situația în carela acel momentar exista o pricină privind existența sau inexistența unul drept ce face obiectul cauzei. Pentru aceste motive solicită respingerea cererii ca nefondate.
Pe fondul cauzei precizează că datorarea acestor două sporuri este de necontestat, fiind stabilite prin lege. Este adevărat că legea nu prevede și cuantumul acestor drepturi, dar acest lucru nu trebuie să fie în detrimentul salariaților - funcționari publici.
Conform disp. art. 3 Cod civil, refuzul de judecată pe motiv că " legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare" echivalează cu denegarea de dreptate.
Cuantumul aceste drepturi poate fi stabilit în limitele celui maxim general admis de lege, respectiv 25 % din salariul de bază.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată și depune chitanță în acest sens împreună cu note scrise.
După deliberare,
CURTE A,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 9.01.2008, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a Vămilor B, obligarea acestora la polata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salarul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salarul tarifar de încadrarea, începând cu data de 15.11.2001 și până la pronunțarea sentinței, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Reclamanții, prin cererea de la dosar, au renunțat la judecată pentru drepturile bănești privind perioada 15.11.2001 - 1.01.2004 și au solicitat acordarea celor două sporuri doar pentru perioada 1.01.2004 până la data pronunțării sentinței.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG nr.92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004 - 2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
Au mai precizat că, anterior introducerii acțiunii au solicitat prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea le-a fost refuzată.
În drept au invocat dispozițiile din Constituția României, Legea nr.53/2004, Legea nr. 188/1999 și Legea nr.554/2004 și au depus înscrisuri în dovedirea cererii.
Pârâții, legal citați, au depus întâmpinări la dosar, prin care au solicitat respingerea acțiunii pentru drepturile salariale pretinse pentru perioada 2001 - 2007, ca prescrise, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
Prin sentința nr. 227 din 11 februarie 2009 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecată față de cererea privind acordarea sporurilor pentru perioada 15.11.2001 - 1.01.2004. S-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea formulată d4e reclamanți și a obligat pârâții să acorde reclamanților suplimentul postului în procent de 25 % din salarul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salarul de bază pentru perioada de timp cuprinsă între 1.01.2004 și până la data pronunțării sentinței, în raport de perioada efectiv lucrată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prima instanță a reținut următoarele:
Prima instanță a luat act, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, de renunțarea la judecată a reclamanților față de cererea privind acordarea sporurilor pentru perioada 15.11.2001 - 1.01.2004.
În ceea ce privește prescrierea dreptului la acțiune, instanța a constatat că drepturile pretinse prin acțiune nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă. Astfel, aceste drepturi au fost suspendate prin acte normative succesive în perioada 2004 - 2006 iar dreptul la acțiune s-a născut după îndeplinirea acestei perioade, respectiv începând cu data de 1.01.2007, motiv pentru care a respins excepția prescrierii parțiale a dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ori, această componență a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiile art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
Cum reclamanții au solicitat acordarea acestor sporuri începând cu data de 1.01.2004 instanța a obligat pârâta să plătească aceste sporuri prevăzute de lege începând cu această dată și până la data pronunțării hotărârii, în raport de perioada efectiv lucrată, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a Vămilor B criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, a invocat lipsa competenței materiale și teritoriale a Tribunalului Suceava, ca instanță de fond, în soluționarea acțiunii în cauză, considerând că în cauză instanța competentă ce poate fi investită cu judecarea cauzei este Tribunalul ori Curtea de Apel București.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, motivat de faptul că legea nu prevede un procent pentru aceste două suplimente, fiind imposibilă aplicarea lor.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat prin recursul declarat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea recursului în interesul legii, precizând că s-a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție promovarea unul recurs în interesul legii în vederea unificării practicii judiciare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 și a disp. art. 1 alin.1 din OG nr.6/2007.
În subsidiar a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 modificarea sentinței recurate, precizând că salarizarea funcționarilor publici este reglementată de prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul acestora, în lege nefiind stabilite concret cuantumul acestora.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recursuri, curtea constată neîntemeiate recursurile.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Drepturile reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt drepturi de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul, în condițiile art. 1082 cod civil, corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, respectiv pentru perioada 8.09.2005 - 1.04.2007.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, cu sediul în I dul - nr. 10.C, județul I, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, județul B și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr. 227 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, intimați fiind, -, -, -, -, ,.
Obligă recurentele să plătească intimaților 2500 RON cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./15.05.2009
Jud. fond
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Artene Doina, Galan
