Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 842/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 842
Ședința publică din data de 04 martie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 3713 pronunțată în data de 31 octombrie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Calea de atac formulată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 25.02.2009 intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maî nregistrat întâmpinare iar la data de 26.02.2009 și intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a înregistrat întâmpinare.
Curtea reținând că la dosarul cauzei nu există depuse delegații de reprezentare care să ateste că părțile litigante au împuternicit mandatari în cauză care să le reprezinte interesele, precum și că acestea au solicitat judecarea pricinii în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3.713 din 31 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIE DE FRONTIERĂ
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea acestora la plata primei de concediu pentru anii 2002 - 2003, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, actualizată cu rata inflației de la data nașterii acestui drept și până la efectuarea plății.
Reclamantul își motivează acțiunea arătând că în prezent este pensionat, funcția avută anterior pensionării fiind una publică, de polițist de frontieră, calitate care îl îndreptățește la prima de concediu în conformitate cu art. 37 al. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, art. 35 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările ulterioare, care reprezintă o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
Reclamantul a mai susținut că prevederile referitoare la acordarea primelor de concediu au fost suspendate până la 31 decembrie 2006, situație în care dreptul la acțiune nu este prescris, sens în care s-au pronunțat mai multe instanțe din țară, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțarea unei soluții contrare ar fi discriminatorie și ar încălca dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale și cele cuprinse în art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenție.
Pârâtul de rând II a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă arătând că Inspectoratele Județene sunt ordonatori terțiari de credite, iar pe fondul cauzei a susținut că acțiunea este neîntemeiată, deoarece salarizarea polițiștilor este reglementată de legislația referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aspect ce duce la concluzia că pentru perioada solicitată de reclamant acesta nu era îndreptățit la primă de concediu.
Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mai nvocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului în sensul art. 47 din nr.OG 38/2003 și a solicitat respingerea acțiunii.
Analizând excepțiile, prin prisma susținerilor pârâților și a dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a constatat că acestea nu sunt fondate.
Astfel, in adresa nr. - emisă la 7.2008 de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M rezultă că reclamantul a fost angajat ca ofițer de poliție în perioada 15.04.2002 - 31.04.2006, ca atare raportul de serviciu a fost cu acest pârât, situație în care competența de soluționare a acțiunii revine Tribunalului Maramureș potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Dat fiind faptul că pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră este ordonator de credite, instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată apărarea acestuia referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive.
Nu a fost primită nici excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului raportat la împrejurarea că prin acte normative succesive aplicarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă persoanelor îndreptățite cu ocazia plecării în concediu de odihnă, a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
Examinând acțiunea, prin prisma celor susținute de reclamant, a probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat următoarele:
Este incontestabil faptul că reclamantul a fost angajat al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră M, aspect ce rezultă din adeverința nr. - din 21.08.2008
Prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază în luna anterioară plecării în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispozițiile art. 37 al. 2, teza 1 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele statuate prin decizia menționată și ținând cont că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, reglementare cuprinsă în art. 329 al. 3 Cod pr. civilă, acțiunea reclamantului a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. reclamantul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit obiectul cererii de chemare în judecată precum și prev. Legii nr. 360/2002, art. 1 și art. 78 alin. 1 și 2 privind Statutul polițiștilor dar și art. 5 lit. f, art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Față de aceste dispoziții legale, reclamantul învederează că începând cu data de 24 iunie 2002, când a intrat în vigoare Legea privind Statutul Polițistului, toți polițiștii au devenit funcționari publici cu statut special, nemaifiind cadre militare, asa încât este îndreptățit la plata primei de concediu pe anii 2002 - 2003 întrucât îi sunt aplicabile noile prevederi, coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999.
În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat și decizia nr. XII din 05.02.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvine funcționarilor publici, astfel cum a fost reglementată prin dispozițiile art. 34 alin. 2 devenit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
În continuarea motivării recursului, reclamantul a invocat și dispozițiile art. 2 din nr.OG 37/2000 modificată și completată, arătând că față de alți polițiști cărora mai multe instanțe din țară le-a recunoscut acest drept, se consideră discriminat.
Intimații INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ M, au formulat întâmpinări prin care au solicitând respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Cererea reclamantului a avut ca obiect obligarea pârâților la plata primei de concediu aferente perioadei 2002-2003, acesta relevând că în această perioadă a avut calitatea de polițist de frontieră, respectiv de funcționar public cu statut special.
Prima instanță a respins acțiunea, cu motivarea că nu există o bază legală pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003, anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ, 1 ianuarie 2004.
Curtea achiesează la aceste susțineri, întrucât conform art. 22 alin. 5 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, "Funcțiile și modul de salarizare ale politiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Art. 28 alin.(1) lit. a din același act normativ prevede că polițiștii au dreptul la: "salariu lunar, compus din salariul de baza, indemnizații, sporuri, premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit."
Actul normativ la care fac referire aceste texte este Ordonanta nr. 38 din 30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale politistilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 65 din 2 februarie 2003, însă art. 60 din această ordonanță prevede că ea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004.
Este adevărat că prin acest act normativ s-a instituit dreptul polițiștilor la primă de concediu, însă el nu poate fi aplicat în mod retroactiv, pentru perioada 2002 - 2003.
În cererea introductivă, reclamantul a arătat că, pentru acest interval îi sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, care instituie dreptul funcționarilor publici la acordarea primelor de concediu, însă această susținere nu poate fi primită, în condițiile în care situația tranzitorie ivită a fost reglementată în mod expres de dispozițiile art. 78 alin. 1 și 2 din Legea nr. 360/2002.
Conform acestui text: "(1) dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile <LLNK 11999 188 10 201 0 18>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare.
(2) Până la adoptarea legii privind salarizarea politistilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare lasalarizarea și alte drepturiale personalului militar din instituțiile publice de apărare natională, ordine publică și siguranță natională."
Din analiza acestor prevederi rezultă că Legea nr. 188/1999 le este aplicabilă polițiștilor, în completare, cu titlu general, acolo unde nu există o altă dispoziție expresă.
Or, în privința salarizării acestora, în sens larg, există o astfel de dispoziție expresă, care trimite la drepturile personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, reglementate prin Legea nr. 138/1999.
Acest ultim act normativ nu prevede acordarea primei anuale de concediu, astfel încât acțiunea reclamantului apare ca fiind nefondată.
Ca atare, orice analogie, în privința acestor aspecte, cu dispozițiile Legii nr. 188/199/ este exclusă, în opinia instanței, neputând fi reținute nici referirile la prezumtiva situație de discriminare a reclamantului, raportat la alte persoane aflate în aceeași situație, un astfel de temei al admiterii cererii fiind exclus de deciziile Curții Constituționale nr. 818-821/2008.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3.713 din 30 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
