Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 841/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 841
Ședința publică din data de 04 martie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, -, -, -, -, -, -, R, -, și intervenienta împotriva Sentinței civile nr. 3643/28.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Calea de atac formulată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 10.02.2009, intimata a înregistrat întâmpinare.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3643 pronunțată la data de 28 octombrie 2008 în dosar nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins acțiunea reclamanților, -, -, -, -, -, -, R, -, și intervenienta împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, nu pot fi acordate întrucât nu există temei juridic pentru individualizarea cuantumului acestor sporuri și condițiile în care se acordă.
Indicarea procentului de 25% din salariul de bază nu are o susținere legală, reclamanții neîntemeindu-și cererea pe vreo dispoziție legală.
Faptul că a fost suspendată acordarea acestor drepturi pe o perioadă de timp nu modifică starea de fapt existentă, respectiv lipsa unei dispoziții legale care să le reglementeze.
Împotriva hotărârii menționate au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive, respectiv a se dispune obligarea pârâtei intimate la plata sumelor de bani reprezentând: 1. suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată, privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, retroactiv din data de 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, pentru fiecare din persoanele nominalizate; 2. suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit.c din Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare calculate și plătite începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.
În susținerea celor solicitate recurenții au arătat că reținerile instanței cu privire la suplimentul solicitat respectiv la suspendare sunt greșite deoarece suspendarea a încetat la data de 01.01.2007 potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999; acest din urmă act normativ prin dispozițiile art.31 prevede acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare; nu poate fi reținută o culpă în sarcina recurenților pentru o absență a prevederilor bugetare; în condițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturile se exercită fără vreo discriminare derivând din orice situație.
De asemenea se arată că dreptul la aceste suplimente constituie un drept de remunerare a muncii drept ce nu poate fi anulat, pierdut raportat la dispozițiile constituționale; că acordarea în procent de 25% și pentru o perioadă statuată până la încetarea raporturilor de serviciu a fost reținută și de practica judiciară respectiv prin sentințe pronunțate de instanțe din țară.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata Casa de Asigurări de Sănătate Mas olicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că drepturile invocate au fost suspendate prin reglementări succesive, obligația plății nu poate fi angajată dacă nu este aprobată potrivit legii și nu sunt prevederi bugetare.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Actul normativ pe care se fundamentează demersul introductiv respectiv Legea nr.188/1999 prin dispozițiile art. 29 actualmente art. 31 lit.c și d prevede că prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Din norma enunțară rezultă că dreptul la plata suplimentului s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanții fiind funcționari publici sunt pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile intimatei conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se susține de intimată că, în condițiile legii bugetare, cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare din perspectiva legii bugetare nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie justificată și cerută de ordonatorul de credite. Atare susțineri, nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată recurenților, entitatea-recurentă având obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul solicitării virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune în sarcina entităților implicare pentru a cuprinde în proiectele de buget sume neprevăzute, respectiv sume stabilite ca drepturi prin dispozițiile aplicabile funcționarilor publici sau sume ce ar rezulta din hotărâri judecătorești, pentru a se evita astfel efectuarea unor cheltuieli neaprobate.
În plus, nici susținerile rezultate din invocarea dispozițiilor referitoare la suspendare nu pot fi reținute ca argument al modificării soluției atacate întrucât suspendarea nu înlătură dreptul în esența lui, ci a avut ca efect amânarea plății dreptului, fără a-l afecta în substanță.
Cu toate acestea susținerile recurenților referitor la procentul propriu zis solicitat a fi acordat nu sunt întemeiate întrucât nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamanți, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Curtea nu poate ignora deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională prin care se statua că dispozițiile din nr.OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor să creeze drept, să legifereze pentru a înlătura consecințele unei discriminări rezultând din activitatea legislativă.
Câtă vreme legea în discuție este întunecată, instanța nu putea săvârși o denegare de dreptate refuzând în tot recunoașterea dreptului invocat de reclamanți.
Față însă de considerentele de fapt și de drept anterior expuse se găsește însă în imposibilitatea de a cuantifica valoarea acestor drepturi întrucât nu există o lege prescrisă în acest sens, iar din această ultimă perspectivă susținerile primei instanțe sunt greșite.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, modificată hotărârea în sensul admiterii în parte a acțiunii și în consecință va fi obligată pârâta să recunoască reclamanților în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004 -28.10.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -, -, -, R, -, și intervenientaîmpotriva sentinței civile nr.3.643 din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în parte în sensul că: admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, -, R, -, și intervenienta în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M și în consecință:
Obligă pârâta să recunoască reclamanților și intervenientei, în funcție de data angajării și de perioada efectiv lucrată, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.04.2004-28.10.2008.
Respinge restul capetelor de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
3 ex./10.03.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
