Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 86/
Ședința publică din 18 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1592 din 5 septembrie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor și intimatul -, lipsă fiind intimații Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1592 din 5 septembrie 2007, Tribunalul Iașia admis primul capăt de cerere formulat de reclamantul - în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului I și Ministerul Administrației și Internelor, pe care i-a obligat să plătească reclamantului sumele reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2005, în condițiile art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, respingând primul capăt de cerere formulat de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași hotărâre, respingându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a fost obligat să cuprindă în bugetul propriu suma necesară plății primei de concediu, pentru anii 2004-2005, către reclamant; pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor fiind obligat să vireze în contul Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu, pentru anii 2004 și 2005, către reclamant, respingându-se cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor în contradictor cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea, în cursul anilor 2004 și 2005, în cadrul I și că el are, potrivit dispozițiilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, dreptul de a primi o primă de concediu, drept ce nu a fost pierdut pe perioada în care, prin Legea bugetului de stat, acesta a fost suspendat, punct de vedere ce se arată că a fost exprimat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin deciziile prin care a soluționat recursurile în interesul legii promovate de procurorul general.
Reținând că Ministerul Economiei și Finanțelor nu întrunește cerința de a fi parte în proces, nefiind titular al obligației corelative a dreptului ce formează conținutul raportului juridic dedus judecății, prima instanță a apreciat că, întrucât pârâtul elaborează proiectul bugetului de stat, acestuia îi revine responsabilitatea atât a elaborării proiectului bugetului de stat cât și a acoperirii cheltuielilor privind despăgubirile acordate pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești, fapt ce s-a apreciat că îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de a aloca fondurile necesare pentru plata sumelor reprezentând primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, către reclamant, în condițiile în care aceste sume vor fi cuprinse în bugetul de stat, din care urmează a fi executate, apreciind totodată că în mecanismul elaborării bugetului și legii bugetului, pârâtului îi revin toate prerogativele, Parlamentului revenindu-i doar dreptul de cenzură, în cadrul mecanismului adoptării actelor normative.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că, deși s-a reținut că între el și reclamant nu există nici un raport obligațional, tribunalul a înlăturat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauza dedusă judecății și faptul că titularul obligației de plată a drepturilor salariale este angajatorul, apreciind ca neavând nici o semnificație sau urmări juridice faptul că are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul pârâtului este întemeiat, sens în care reține următoarele:
Este necontestat faptul că reclamantul a avut statul de funcționar public, aflându-se în raporturi de serviciu cu Inspectoratul de Poliție al Județului I și că obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite, indiferent de natura lor, revenea acestei persoane juridice.
Deși însăși prima instanță reține că între reclamant și pârâtul-recurent nu există nici un raport juridic, legal sau convențional, născut din faptul calculării și plății drepturilor salariale cuvenite funcționarului public, ea stabilește totuși pentru pârât o obligație, față de reclamant, de a vira ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Internelor, fondurile necesare achitării sumelor reprezentând prima de concediu cuvenită reclamantului pe perioada în care a lucrat în structurile Poliției Române, fără ca această legătură, dintre un salariat și organul central al administrației de stat, responsabil cu elaborarea bugetului de stat și monitorizarea executării acestuia, să-și afle un minim suport legal.
Concluzia că pârâtul-recurent este cel care are drept de dispoziție în elaborarea și executarea bugetului de stat este falsă și contrară Legii nr.500/2002, întrucât asigurarea din punct de vedere tehnic a construcției și execuției bugetului de stat nu conferă pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor vreun drept de dispoziție asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare, în afara cadrului prevăzut prin lege.
Opinia că Parlamentul este un simplu cenzor al proiectului de buget, propus de Guvern, ignoră dispozițiile art.65 alin.2 lit. b) din Constituția României, revizuită, care statuează că, în ședințe comune, Camera Deputaților și Senatul aprobă bugetul de stat, dreptul de decizie aparținând exclusiv puterii legiuitoare.
, printr-o hotărâre judecătorească, că Ministerul Economiei și Finanțelor ar putea fi obligat să asigure fonduri determinate ordonatorilor principali de credite, la cererea oricărei persoane fizice sau juridice, în afara unui raport obligațional, ar transforma activitatea acestui organ central al administrației de stat în derizoriu, consfințind raporturi juridice dincolo de sfera raporturilor în care cel ce reclamă s-a aflat, și stabilind în sarcina ministerului menționat, în calitatea sa de elaborator al unui proiect de act normativ bugetar și de monitor al executării acestuia, după ce Parlamentul a decis, responsabilități pe care nici o persoană care asigură redactarea din punct de vedere tehnic a unui act și face propuneri nu le are, răspunderea revenind întotdeauna, indiferent de materia reglementată, celui care decide și nu celui care propune, statut ce rezultă fără echivoc în cazul recurentului din ansamblul Legii nr.500/2002.
Această concluzie este confirmată de altfel și de dispozițiile nr.OUG146/2007, care stabilește că este obligația ordonatorilor principali de credite să asigure resursele necesare plății drepturilor salariale cuvenite personalului bugetar, problema asigurării resurselor neputând face niciodată obiectul demersurilor salariaților, ci doar a instituțiilor publice cu care aceștia se află în raporturi de serviciu, instanța neputându-se substitui ordonatorului de credite și crea raporturi obligaționale între acesta și organul central al administrației de stat cu rol de monitorizare a execuției bugetare, doar pentru că apreciază că în acest fel dreptul recunoscut își va afla deplina realizare.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtului, va modifica în parte hotărârea atacată și în fond va respinge în totalitate cererile formulate de reclamant în contradictor cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, constatând că între acesta și reclamant nu există nici un raport obligațional, care să justifice angajarea răspunderii sale în orice chestiune referitoare la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.1592 din 5 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamantul - contra pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
- -
22.II.2008.-
2 ex.-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Dan Mircea Tăbăltoc, Iustinian
