Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 880/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.880
Ședința publică din 09.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă A, împotriva sentinței civile nr.469/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, ambele părți au depus la dosar întâmpinări.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar se află formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă A și a cerut obligarea acestuia la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)- d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu 01.05.2005 până la zi și în continuare și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că are calitatea de funcționar public în cadrul Inspectoratul Teritorial d e Muncă și în această calitate aveau dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâtul nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată. Arată că reclamantul este funcționar public, iar drepturile salariale pe care le pretinde nu au fost acordate pentru că prevederile referitoare la acestea au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, intrând în vigoare la 01.01.2007 și ca urmare în perioada suspendării actului normativ dispozițiile privind suplimentele nu se aplică.
Prin sentința civilă nr.469/11.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă A, a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada mai 2005 - 11 martie 2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății și să înscrie în carnetul de muncă aceste sporuri, respingând acțiunea cu privire la cuantumul sporurilor de 25 % fiecare din salariul de bază.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă A și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.05.2005 până în prezent nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificare și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este la fel de relevant că reclamantul are un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamantul cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamantului fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța reține că reclamantul are dreptul la aceste suplimente salariale reglementate în art. 29 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% din salariul de bază instanța va da eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu s-a putut pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or,aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Ca urmare instanța a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată cu privire la constatarea dreptului, acesta fiind îndreptățit la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța va acorda reclamantului daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamanți, instanța a respins acțiunea reclamanților pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept menționate, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să îi plătească despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.05.2005-11.03.2009 data pronunțării sentinței, sporuri ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă conform Decretului nr.92/1976.
Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamantul și pârâtul ITM.
Prin recursul declarat de reclamant se solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv cu stabilirea procentului de 25% pentru fiecare din suplimentele solicitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, se arată că prin hotărârea primei instanțe s-a respins capătul de cerere referitor la stabilirea procentului de 25% pentru fiecare dintre sporurile solicitate ceea ce conduce la imposibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri. Reclamantul mai invocă faptul că dreptul său la acordarea sporurilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, reprezintă dreptul de creanță și intru în noțiunea de "bun" conform art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În drept s-au invocat dispozițiilor art. 304 indice 1,.c Cod Penal, art. 312 alin. 1 și 3.
Prin recursul declarat de pârâtul ITM A s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantului.
În motivare se arată că, în mod greșit prima instanță a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului drepturi salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada mai 2005 - 11.03.2008 în condițiile în care pe perioada 2004- 2006 aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d era suspendată. Pe de altă parte se arată că, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, a fost adoptată OG 6/2007 în care la art. 3 prevede că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. Drepturile solicitate nu sunt prevăzute în OG 6/2007 iar instanța nu se poate subroga legislativului și nu poate decide modificarea prevederilor legale din legea bugetului de stat. Se mai arată că, hotărârea primei instanțe astfel cum a fost pronunțată nu poate fi pusă în executare, pârâtul neavând cum să calculeze aceste sume întrucât în Legea 188/1999 nu se prevede un atare procent.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct.9, 304 indice 1.C, Legea 554/2004, Legea 188/1999 republicată.
Referitor la recursul declarat de reclamant pârâtul ITM Aad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de acesta arătând cp nu există nici o dispoziție legală care să prevadă calculul drepturilor salariale solicitate iar pe de altă parte pârâtul în calitate de instituție publică este ținut să procedeze la efectuarea cheltuielilor cu respectarea în tocmai a disp. L 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la recursul declarat de pârât reclamantul a solicitat respingerea acestuia prin întâmpinarea depusă la dosar arătând în esență faptul că instituția a beneficiat de sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că ambele recursuri sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Reclamantul are calitatea de funcționar publici în cadrul pârâtei ITM A, calitate în care raportul de serviciu al acestuia intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv pentru că pe perioada 2004- 2006 exercițiul dreptului a fost numai suspendat iar nu înlăturat întrucât dacă s-ar reține că pe perioada respectivă reclamantul nu beneficiază de drepturile pretinse s-ar ajunge la situația în care un drept patrimonial a cărui existență nu este contestată să devină astfel lipsit de orice valoare.
Curtea mai constată că, prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamantului potrivit căreia dreptul său la plata celor două suplimente reprezintă un drept de creanță ce intră în noțiunea de"bun" în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenție, întrucât pentru ca drepturile de creanță să intre în noțiunea de "bun" așa cum este le reținut prin art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale este necesar ca reclamantul să fi beneficiat de o speranță legitimă în sensul acordării acestora, speranță care poate rezulta, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența CEDO, și din existența unei practici judiciare constante în sensul stabilirii de către instanțe a procentului de 25% pretins de reclamant.
Or, în speță, reclamantul nu a putut face dovada existenței unei practici unitare și constantă a instanțelor judecătorești în sensul pretins de acesta, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit de principiu că drepturile de natura celor pretinse de reclamant pot fi acordate fără indicarea procentului de vreme ce acesta nu este prevăzut expres în Legea 188/1999.
Cuantumul de 25 % nu este o creație a jurisprudenței întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamantului referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada indicată în dispozitivul sentinței recurate, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.
Ca o consecință a admiterii acestui petit în mod corect prima instanță a obligat pârâta să înscris sporurile respective în carnetele de muncă.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâtul ITM A, împotriva sentinței civile nr.469/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./.22.06.2009
Tehnored./.22.06.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
