Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 898/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 898
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 39/CA/5.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă și consilier juridic C-tin pentru intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice N, care depun delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat pentru recurenta-reclamantă solicită considerând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, precizând că instanța de fond în mod greșit a indicat în motivarea sentinței că sunt aplicabile dispozițiile art.96 și 106 din Legea 188/1999, aceste articole referrindu-se la o cu totul altă situație decât cea din prezenta cauză.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic C-tin pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă și menținerea sentinței instanței de fond.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Neamț la data de 18-07-2008, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata P N, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a deciziei de suspendare nr. 273/2008, să o oblige pe pârâtă să achite c/val drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între momentul suspendării și momentul reluării efective a raporturilor de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 04.07.2008 fost emisă decizia de suspendare a raporturilor de muncă începând cu data de 7-07-2008 motivat de faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, în dosarul 708/P/2007 s-a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu a unui număr de 4 funcționari publici care dețineau funcția publică de casier trezorier în cadrul Administrației Finanțelor Publice a mun. P
Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a acestei decizii, pentru următoarele motive:
- temeiul de drept al suspendării nu este real și nu are legătură cu motivarea în fapt a deciziei. Astfel, suspendarea a fost dispusă în temeiul HG 386/2007 și 495/2007 acte normative ce reglementează alte aspecte decât raporturile de muncă al funcționarilor publici.
- decizia face referire la data la care își produce efectele suspendarea dar nu face referire la posibilitatea sa de a contesta acesta decizie, termenul de exercitare al contestației precum și organul administrativ jurisdicțional la care se poate adresa; În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii și Legea 188/1999.
În sprijinul acțiunii, contestatoarea s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în copie decizia privind suspendarea raportului de serviciu.
Intimata a depus întâmpinare la dosar - fila 8 - prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Prin rechizitoriul Parchetului întocmit în dosarul penal 708/2007 s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor funcționari publici din cadrul PNp entru săvârșirea mai multor infracțiuni de serviciu - reclamanta pentru neglijență în serviciu; Prin referatul 6324/2-07-2008 serviciul juridic din cadrul DGFP Nai nformat conducerea instituției în legătură cu acest fapt propunând aplicarea prevederilor art. 86 din Legea 188/1999; referatul a fost aprobat și cu prilejul redactării deciziei de suspendare, așa cum rezultă din conținutul acesteia s-a făcut referire ca temei de drept la prevederile art. 86 alin. 2 din lege. În finalul preambulului pentru justificarea competenței directorului executiv de a lua măsuri legale cu privire la personalul din subordine s-a făcut referire generală la HG 368/2007și HG nr. 495/2007.
Intimata a semnalat faptul că reclamanta asimilează eronat suspendarea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea 188/1999 cu sancțiunea disciplinară, dispozițiile textului fiind imperative iar din conținutul acestuia nu rezultă condiții de formă a căror nerespectare atrage nulitatea deciziei de suspendare.
În sprijinul celor afirmate, intimata s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând în copie referatul 6324/02.-, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Prin sentința civilă nr. 39/CA din 05 februarie 2009 a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice N ca nefondată.
Instanța de fond reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 04.06.2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 708/P/2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată contestatoarei din prezenta cauză - pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.
Prin decizia nr. 274/04.07.2008 P N dispus suspendarea raportului de serviciu până la soluționarea definitivă și irevocabilă a procesului penal. începând cu data de 7-07-2008 având în vedere rechizitoriul mai sus menționat și referatul Serviciului Juridic, invocându-se art. 86 alin. 2 din Legea 188/1999 - "În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține."Instanța reține ca fiind incidente dispozițiile art. 94 din Legea 188/1999 potrivit cărora: "raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) ";
Aliniatul 2 prevede în continuare: "în termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării de drept, funcționarul public este obligat să informeze în scris persoana care are competența legală de numire în funcția publică despre acest fapt. Neinformarea persoanei care are competența legală de numire în funcția publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public".
- În ceea ce privește primul motiv, a fost înlăturat de instanță, decizia făcând trimitere la textul de lege aplicabil - art. 86 din Legea 188/1999;
- Cu privire la al doilea motiv, a reținut că măsura suspendării intervine de drept ca urmare a cazurilor expres prevăzute, singura obligație a emitentului actului administrativ fiind de a comunica actul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii; astfel, art. 96 face referire la constatarea sau aprobarea suspendării, acesta având în vedere faptul că suspendarea fie se acordă la cererea funcționarului, fie intervine de drept și se constată în cazurile prevăzute de art. 96 - precum cazul de față, ceea ce justifică lipsa mențiunilor privind modalitatea de contestare.
În acest context, este relevant conținutul art. 106 din același act normativ ce vizează posibilitatea funcționarului de a ataca actul administrativ doar în cazul încetării raportului de serviciu nu și în cazul suspendării acestuia: "În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public".
Împotriva sentinței 39/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Neamța declarat recurs criticând sentința sub mai multe aspecte.
Astfel, se arată că instanța de fond a motivat cu privire la primul capăt de cerere că există un referat al serviciului juridic, însă acest referat nu a fost comunicat recurentei decât în cursul judecății în fond a cauzei. Apreciază recurenta că indicarea în referat a temeiului de drept al suspendării nu complinește cerința legală de fi indicat în decizia contestată. De altfel, decizia contestată a fost emisă în temeiul HG 386/2007 și HG495/2007, acte normative ce reglementează cu totul alte aspecte.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației se apreciază că instanța de fond a aplicat greșit legea. Astfel, instanța reținut că decizia contestată respectă condițiile de formă prevăzute de art. 96 și 106 din Legea 188/1999, însă aceste dispoziții au în vedere alte situații juridice.
Arată recurenta că esența problemei este de dezlega dacă îi sunt aplicabile dispozițiile legii speciale privind funcționarii publici sau dacă aceste dispoziții trebuie privite în ansamblu sistemului de drept ce reglementează raporturile dintre angajațor - angajat. Apreciază recurenta că nu are activitate de funcționar public în interpretarea ideală a noțiunii ci de casier cu calitate de funcționar public, arătând că i se aplică dispozițiile Codului muncii, care în materia deciziilor are o reglementare expresă, indicată în contestație. Face trimitere recurenta și la principiul constituțional al consacrării dreptului la apărare.
Se mai invocă faptul că nici una dintre susținerile invocate în acțiune referitoare la dispozițiile esențiale nu au fost verificate de instanța de fond ceea ce determină nulitatea deciziei.
Prin întâmpinare, N solicită respingerea recursului, apreciind sentința recurată ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din perspectiva dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, această instanță îl găsește ca nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Critica potrivit căreia decizia prin care s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantei nu conține temeiul de drept este neîntemeiată. Din analiza deciziei contestate se relevă faptul că în preambulul acesteia, emitentul actului înserat, ca temei de drept art. 86 al. 2 din Legea 188/1999, text potrivit căreia în cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. b (în legătură cu serviciul) persoana care are competența de numire în funcție publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția pe care o deține.
Norma înserată la art. 86 și în temeiul căreia s-a emis decizia supusă controlului instanței de contencios are caracter imperativ, legiuitorul nelăsând la aprecierea conducătorului instituției dreptul de a dispune. Astfel, prin prisma sintagmei "va dispune suspendarea", nu se lasă loc interpretării.
Arată recurenta, contrar celor constatate de instanță, că temeiul de drept este indicat doar în referatul serviciului juridic, referat ce nu i-a fost comunicat, Ori, instanța de fond nu a reținut așa cum se susține că decizia contestată nu a fost motivată în drept, ci dimpotrivă a constatat legalitatea actului contestat.
Este adevărat că în finalul preambulului deciziei s-a făcut trimitere la HG 368/2007 și HG495/2007 și că este evident că cele două acte normative nu au legătură cu măsura luată în temeiul art. 86 al. 2 din Legea 188/1999, însă cele două acte sunt invocate pentru a justifica competența persoanei care a emis actul. Ambele hotărâri reglementează organizarea și funcționarea, respectiv a.
Nici critica ce vizează natura atribuțiilor sale și faptul că acestea nu ar fi specifice unui funcționar public nu poate fi reținută câtă vreme recurenta a fost numită într-o funcție publică de expert asistent în cadrul Trezoreriei N, raporturile sale de serviciu fiind guvernate de legea funcționarilor publici. Având reglementări speciale, în mod corect emitentul actului a înțeles să invoce art. 86 din Legea 188/1999 în decizia contestată, Legea 188/1999 completându-se cu dispozițiile legislației muncii doar în ipoteza în care nu ar fi cuprins dispoziții referitoare la situația în care funcționarul public este trimis în judecată (art. 117 din Legea 188/1999).
Nici critica ce vizează nulitatea sentinței recurate nu este întemeiată, câtă vreme judecătorul fondului a expus motivele de fapt și de drept, în accepțiunea art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, care i-au format convingerea. Nu se poate reține că nu au fost analizate apărările recurentei din moment ce instanța de fond le-a înlăturat, găsindu-le neîntemeiate.
Cât privește împrejurarea că în decizia contestată nu este trecută calea de atac, Curtea reține că într-adevăr nu este înserat dreptul la cale de atac. Instanța de fond a reținut, față de faptul că suspendarea operează de drept și că nu se află în fața unei sancțiuni disciplinare, că emitentul actului nu era ținut a însera în actul emis nici o cate de atac. Curtea apreciază însă că orice act care dă naștere la raporturi juridice (sau le suspendă, încetează), poate fi suspus controlului instanței. O altfel de interpretare ar fi de natură a aduce atingere dreptului de a avea acces la instanță, admite că doar în cazul încetării raportului de serviciu funcționarul are dreptul de se adresa instanței, iar în cazul suspendării nu are deschisă calea unei acțiuni, ar însemna a gira instituirea arbitrariului în cadrul autorităților publice. Critica recurentei referitoare la acest aspect este întemeiată, însă nu de natura a duce la reformarea sentinței recurate. Astfel, Curtea reține că într-adevăr, decizia contestată trebuie să cuprindă calea de atac și termenul de contestare, însă lipsa acestei mențiuni atrage nulitatea deciziei doar în măsura în care ar fi produs reclamantei vreo vătămare. Câtă vreme reclamanta s-a adresat în termen instanței de contencios nu se poate reține că nemenționarea căii de atac în cuprinsul deciziei i-ar fi produs o vătămare (în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Pentru cele ce preced, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă cu domiciliul în mun.N,-.-.A,.10, jud.N, împotriva sentinței civile nr. 39/CA/5.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N cu sediul în mun.N,- bis, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.10.2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - - | JUDECĂTOR, - |
GREFIER, |
Red.
Red.Ch.
Ex.4 Tehnored.
23 nov. 2009
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara
