Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 905/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcționari publici -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 905
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtaAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B,cu sediul în B, Calea Națională nr. 85, județul B,împotriva sentinței nr. 126 din 28 ianuarie 2009 a Tribunalului Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B,-, bloc 18,. C,.7, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit pârâta recurentă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și reclamantul
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, luând act că s- solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 18.11.2008 sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare, începând cu data de 01.01.2004 - 07.06.2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
A mai arătat reclamantul că anterior introducerii acțiunii a solicitat prin procedură prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.
În drept a invocat Constituția României, Legea nr. 53/2004, Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 554/2004.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, precizând că în articolul 3 din Ordonanța nr. 92/2004 se menționează că gestionarea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de ordonatorul de credite cu încadrarea în resursele financiare aprobate în buget.
Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal,prin sentința nr. 126 din 28 ianuarie 2009,a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta să acorde acestuia suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrată de reclamantă - funcționar public - începând cu data de 01.01.2004 până la 07.06.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă, prima instanță a reținut următoarele:
Suspendarea succesivă până la 31.12.2006 prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2004 și Ordonanța Guvernului nr.2/2006 a dispozițiilor care reglementează drepturile salariale solicitate de reclamant, obligația de plată a devenit exigibilă la 01.01.2007, dreptul la acțiune s-a născut la aceeași dată, putând fi valorificat în legătură cu aceste drepturi aferente perioadei 01.01.2004 - 31.12.2006.
Cum dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la 01.01.2007, când a devenit exigibilă obligația autorității publice de plata acestor drepturi iar reclamantul a formulat acțiunea la data de 18.11.2008, instanța de fond a respins excepția invocată.
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care -în forma actuală- prevede că salariul funcționarului public este compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Or, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv 1.01.2004.
Cum reclamantul a solicitat acordarea acestor sporuri începând cu data de 01.01.2004, instanța a obligat pârâții să plătească aceste sporuri prevăzute de lege începând cu această dată și până la data pronunțării hotărârii, în raport de perioada efectiv lucrată, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr. 92/2004 și nr.OG 2/2006, pentru perioada 2004 - 2006, instanța de fond a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 al. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Față de lipsa prevederii acestor sporuri prin nr.OG 6/2007 privind salarizarea funcționarului public pentru anul 2007, prima instanță a constatat că dispozițiile unei ordonanțe nu pot înlătura o prevedere a legii în vigoare, întrucât abrogarea trebuie realizată doar în condițiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 24/2000 - respectiv printr-un act normativ de același nivel sau superior.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă S, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică. În motivarea recursului a arătat că plata acestor drepturi a fost suspendată de legiuitor prin nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Faptul că legiuitorul a dispus în mod imperativ ca plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și al treptei de salarizare "se suspendă" reprezintă voința expresă a acestuia, nu pentru a prejudicia funcționarii publici, ci datorită insuficienței creditelor bugetare aprobate, fiind imposibilă ducerea la îndeplinire a prevederilor art. 32 alin. 1 din Legea nr.188/1999 care reglementează Statutul Funcționarilor Publici.
Au mai arătat că sunt direct subordonați Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, organ al administrației publice centrale finanțat de la bugetul asigurărilor sociale de stat, neacordarea sporurilor reprezentând o practică unitară la nivelul tuturor agențiilor din țară și nu una la nivel de județ.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs,Curteaconstată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel prim pârâta recurent admite, reclamanta nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, începând cu data de 01.05.2005.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și niciCurteanu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat deAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu sediul în S, str. - -, județul S,împotriva sentinței nr. 126 din 28 ianuarie 2009 a Tribunalului Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B,-, bloc 18,. C,.7, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnored.
2ex/21.05.09
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Hîncu Cezar