Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 941/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 941/CA/2009
Ședința publică de la 01 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr.150/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru reclamanții recurenți, lipsă fiind reclamanții recurenți și pârâții intimați CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea ÎCCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal s-a transmis prin fax la dosar copia Încheierii nr.3709/15.07.2009 pronunțată în dosar n-, prin care a fost respinsă cererea de strămutare a prezentului dosar formulată de reclamanți.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Prealabil, mandatarul reclamanților solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate invocată de aceasta în întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din 02.06.2009.
Susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând:admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților și obligării pârâtelor la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2004 și până la data încetării raporturilor de muncă. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin cererea formulată de reclamanții, și înregistrată la Tribunalul Alba sub nr- s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care trebuiau să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/9.07.1998, începând cu 1 01 2004 până la încetarea raporturilor de serviciu, sume actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății.
În fapt reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei 1,iar în conformitate cu prevederile Legii nr.142/1998, actualizată, pârâtele aveau obligația să le acorde tichetele de masă, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, privind stabilirea valorii nominale a unui tichet de masă. Pentru aplicarea actului normativ cu caracter special, pârâtele trebuiau să depună diligențele necesare pentru ca sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă să fie cuprinse în bugetul de stat. Dacă s-ar admite faptul că, prin legile bugetului de stat, s-a restrâns acest drept acordat prin lege, nu există nici o explicație juridică într-un stat de drept și nici echitabilă, mai exact legea să fie aplicată diferit pentru categoriile de funcționari publici și salariați din unitățile bugetare.
În drept se invocă Constituția României, Legea 188/1999, Legea nr.142/1998, Codul d e procedură civilă, OG 6/2007, Codul muncii.
Prin Sentința nr. 150/CAF/2009 Tribunalul Alba a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CNAS,a respins acțiunea reclamanților împotriva acestei pârâte ca lipsită de calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea reclamanților împotriva pârâtei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate A.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că pretențiile reclamanților nu au fost stabilite printr-un act al angajatorului și nu au fost cuprinse în bugetul pârâtei.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, și solicitând a se dispune modificarea hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanții susțin că instanța a interpretat greșit prevederile legii,căci art.1 alin.1 din Legea 142 / 1998 consacră în favoarea tuturor angajaților bugetari un drept,iar nu o vocație și prin neacordarea acestuia reclamanții sunt privați de un bun încălcându-se prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO. Se critică modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS,apreciindu-se că această pârâtă are calitate procesuală pasivă ca ordonator principal de credite.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.7 și 9 și art.312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatele solicită respingerea recursului susținând că soluția instanței este corectă pe fond.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. "a" din Legea 146/1997.
Recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele considerente: Analizând criticile aduse de reclamanți fondului cauzei se apreciază că în mod corect instanța a reținut caracterul nefondat al pretențiilor reclamanților.
Art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Norma din 14.01.1999 de aplicare a Legii nr.142/1998 stabilește la art.4, că angajatorii care acordă tichete de masă salariaților vor cuprinde în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli, denumită "Tichete de masă", sumele destinate acoperirii valorii nominale a tichetelor de masă, potrivit celor convenite cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
Pentru instituțiile publice, art. 5, din norme stabilește că tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar "Tichete de masă".
Din coroborarea dispozițiilor legale de mai sus rezultă că legea instituie categoriile de personal care au vocația de a primi aceste drepturi însă condiționează acordarea lor de necesitatea prevederii acestor cheltuieli în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii fiecărui ordonator de credite.
Pe de altă parte legile de mai sus sunt aplicabile doar personalului bugetar contractual, iar reclamanții au calitatea de funcționari publici. Nici Legea nr.188/1999, nici ordonanțele anuale de salarizare nu prevăd obligația autorității publice de a acorda aceste drepturi.
În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și pentru legitimă de a avea un bun.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat corect că aceste pretenții sunt nefondate câtă vreme s-a dovedit în cauză că prevederile legale ce conferă drepturile în litigiu nu sunt aplicabile acestei categorii de personal, sumele necesare plății nu au fost cuprinse în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al instituțiilor intimate și câtă vreme prin legile anuale ale bugetului de stat s-a prevăzut succesiv că instituțiile bugetare cum sunt intimatele, nu pot să-și prevadă în bugetele proprii sume cu acest titlu.
În plus, acordarea, respectiv primirea acestor tichete constituie o opțiune a angajatorului, și nu o obligație, și respectiv o vocație corelativă a angajatului, și nu un drept.
Sub raportul discriminării, argumentele reținute de instanța de fond sunt întemeiate, deoarece pentru a se constata existența unei discriminări care să încalce prevederile legale invocate precum și Protocolul nr. 14 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie să se constate o diferențiere de tratament în situații identice și comparabile. Ori, în cauză nu se poate constata existența unei similitudini între situația salariaților angajați cu contract de muncă și funcționarilor publici, deoarece salarizarea acestora, atribuțiile și responsabilitățile lor sunt reglementate prin norme legale în ce privește acordarea tichetelor de masă diferite. Modul în care instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a CNAS nu mai prezintă relevanță cât timp s-a stabilit că reclamanții nu au dreptul la tichete de masă sau la contravaloarea acestora.
În raport de cele ce preced se constată că soluția primei instanțe este legală, nefiind incidente prevederile art.304/1, art.304 pct.9 Cod pr.civilă și în temeiul art.312 alin. 1.pr.civilă, se va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr.150/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./8 ex./03.09.2009
Jud.fond -
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Mariana Claudia Clonța, Marius