Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 971/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu funcționari publici -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 971

Ședința publică din 21 mai 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean

Grefier

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Garda Financiară Secția B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, Garda Financiară - Comisariatul General B, cu sediul în B, sector 3,-, - și Ministerul Finanțelor B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 176 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic pentru Garda Financiară Secția B și Garda Financiară - Comisariatul General B și avocat pentru reclamanții intimați și pentru intervenientul intimat, lipsă fiind aceștia din urmă și recurentul Ministerul Finanțelor

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că reclamantul a depus întâmpinare și că din partea reprezentanților părților au fost depuse delegații.

Instanța,constatând recursurile în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic pentru Garda Financiară - Secția B și Garda Financiară - Comisariatul General Bap recizat că prin Hotărârea 533/2007 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare și prin Decizia nr. 237 2007 atribuțiile au fost delegate, fără a fi limitate. A solicitat menținerea excepției invocate la prima instanță și pe fond admiterea tuturor celor trei recursuri formulate, pentru motivele invocate în scris.

Avocat pentru intimați a arătat că drepturile salariale solicitate vin din anul 2004, dată la care Garda Financiară avea calitate de ordonator terțiar de credite, decizia la care se face referire fiind emisă abia în anul 2007; pe fondul cauzei a precizat că drepturile salariale derivă dintr-o lege, că acestea nu au fost restricționate printr-o altă lege și că toate acțiunile de acest fel au fost formulate începând cu anul 2007 când a încetat suspendarea lor. A cerut respingerea tuturor recursurilor ca nefondate, a depus concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată de la Garda Financiară - secția

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 28.10.2008, reclamanții, G, -u, A, și intervenientul au solicitat în contradictoriu cu pârâții Garda Financiară - Secția B, Garda Financiară - Comisariatul General B și Ministerul Finanțelor obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salarul tarifar de încadrare, începând cu data de 1.01.2004 și până la încetarea raporturilor de serviciu, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004 - 2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.

Mai arată reclamanții că anterior introducerii acțiunii au solicitat prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.

În drept au invocat Constituția României, Legea nr. 53/2004, Legea nr.188/1999 și Legea nr.554/2004, iar în susținerea acțiunii a depus la dosar înscrisuri.

Pârâții legal citați, au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,iar pârâta Garda Financiară - Comisariatul General Bai nvocat excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive și lipsa competenței materiale a Tribunalului Botoșani.

Prin sentința nr.176 din 4 februarie 2009 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal respins excepțiile invocate de pârâta garda Financiară - Comisariatul General Baa dmis în parte acțiunea și cererea de intervenție formulată de reclamanți și a obligat pârâții să acorde reclamanților și intervenientului suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, pentru perioada cuprinsă între 01.01.2004 și data pronunțării hotărârii, în raport cu perioada efectiv lucrată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Totodată a respins ca nefondată cererea referitoarea la plata acestor drepturi salariale solicitate pentru viitor, după data pronunțării hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește excepția lipsei competenței materiale a instanței, aceasta a fost respinsă întrucât reclamanții și intervenientul se află în raporturi de serviciu cu Garda Financiară - Secția

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Financiară - Comisariatul General B instanța a repins-o reținând că obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi salariale datorate de pârâte, iar competența elaborării unor eventuale proiecte de buget și de rectificare bugetară aparține ordinatorilor principal și secundar de credite și Ministerului Finanțelor

Pe fondul cauzei instanța a reținut că temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Ori, această componență a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiile art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.

În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța constată că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 aliniat 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

Cu referire la plata acestor drepturi pentru viitor s-a motivat că punerea în executare a unor drepturi prevăzute de lege presupune emiterea unei decizii prin care să se acorde aceste sporuri, neputându-se prezuma că pârâtul nu va respecta aceste drepturi câștigate și pentru viitor - întrucât dispozițiile legale respective trebuie aplicate atâta timp cât se află în vigoare, până la data abrogării sau modificării lor. Totodată, stabilirea unor drepturi bănești pentru viitor nu poate constitui obiectul unei acțiuni admisibile, deoarece drepturile salariale reprezintă un drept de creanță, iar creanța pretinsă nu are un caracter cert, lichid și exigibil.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții, reiterând motivele din întâmpinările depuse la instanța de fond, arătând, în esență, că art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 nu stabilește în mod imperativ și neechivoc alcătuirea salariului funcționarilor publici, ci se folosește sintagma "au dreptul". Deci prin articolul menționat nu se instituie o obligație pentru ordonatorul de credite, iar potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale nici o cheltuială publică nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. Or, în lipsa unor prevederi exprese în legile anuale de salarizare, cererea reclamantei nu este întemeiată și nici nu poate fi soluționată.

Dacă pentru salariul de bază și sporul de vechime, cuantumul este stabilit prin acte normative care reglementează anual sistemul de salarizare al funcționarilor publici, pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu există un act normativ care să instituie obligația acordării acestor suplimente, în condițiile în care orice cheltuială bugetară trebuie efectuată în baza unui act normativ.

Suspendarea pe perioada 2004 - 2006 prin lege specială a aplicării dreptului echivalează cu inexistența dreptului pe perioadele determinate respective întrucât potrivit art. 7 alin.3 din decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Drepturile reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt drepturi de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul, în condițiile art. 1082 cod civil, corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, respectiv pentru perioada 8.09.2005 - 1.04.2007.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondate recursurile.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECID E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Garda Financiară Secția B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, Garda Financiară - Comisariatul General B, cu sediul în B, sector 3,-, - și Ministerul Finanțelor B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 176 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Obligă recurenta Garda Financiară B să plătească intimaților suma de 1000 RON cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

.

2 ex./26.05.2009

Jud. fond

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 971/2009. Curtea de Apel Suceava