Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 98/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 98/R-
Ședința publică din 06 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, G, V, G, -, G, HG, toți cu domiciliul procedural la GARDA FINANCIARĂ RÂMNICU V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței nr.1366/18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ-complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți GARDA FINANCIARĂ, cu sediul în Râmnicu V, str.G-ral nr.17, județul V și GARDA FINANCIARĂ-COMISARIATUL GENERAL, cu sediul în B,-, - sector 3.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimata-pârâtă Garda Financiară -Comisariatul General, în baza delegației de la dosar, lisă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei-pârâte Garda Financiară -Comisariatul General, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 2 octombrie 2008, reclamanții, G, G, -, G, HG, au chemat în judecată Garda Financiara Secția V și Garda Financiară - Comisariatul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtele la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, sume ce vor trebui actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 1.01.2004 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de funcționari publici beneficiază de suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, conform art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, dispoziții care au fost suspendate până la data de 31.12.2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin art.48 din nr.OG2/2006, aprobată cu modificări de Legea nr.417/2006.
Suspendarea drepturilor contravine dispozițiilor art.41 și 53 din Constituția României, precum și prevederilor art.38 și 39 din Legea nr.53/2003, care dispun, în mod imperativ, că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiind garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
În raport de cele arătate, reclamanții au solicitat acordarea drepturilor menționate, întrucât în prezent suspendarea acestora a încetat, iar potrivit art.117 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, dispozițiile acesteia se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Prin întâmpinarea formulată, Garda Financiară - Comisariatul General a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți, întrucât în bugetul pe anul 2008 nu au fost alocate sume pentru plata drepturilor solicitate
Prin sentința nr.1366 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, reținând următoarele:
În calitatea lor de funcționari publici, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul reprezentând suplimentul postului și sporul reprezentând suplimentul treptei de salarizare, însă art.31 alin.1 lit.c și d care reglementează aceste drepturi nu prevede cuantumul în care pot fi acordate și nici ulterior dispozițiile legale menționate nu au fost completate sau modificate în acest sens.
Suspendarea drepturilor privind sporurile solicitate este nelegală, cum de altfel precizează și reclamanții, întrucât se încalcă prevederile art.38 din Codul muncii, potrivit cărora, "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
La rândul său, art.53 alin.1 și 3 din Constituția României, dispune că "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai dacă se impune după caz pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, a unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav".
În cauza dedusă judecății, suspendarea acestor drepturi a încetat la data de 31.12.2006 și prin urmare, sporurile solicitate de reclamanți sunt actuale, însă ele nu au fost individualizate de către legiuitor într-un anumit cuantum.
Acțiunea reclamanților este formulată la data de 2 octombrie 2008, fiind introdusă în termen în ceea ce privește sporurile solicitate începând cu 1.01.2004, întrucât dreptul la acțiune s-a născut distinct pentru fiecare din sporurile solicitate la expirarea fiecărei luni și după încetarea suspendării succesive dispuse de legiuitor prin actele normative menționate mai sus.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului, iar pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, întrucât exercițiul lui a fost suspendat și nu înlăturat.
Astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare.
Potrivit dispozițiilor constituționale menționate, exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune după caz pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății și a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispună numai dacă este necesară într-o societate democratică.
Nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul constituțional privind posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului nu se regăsește în cauză.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute de lege să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, dispozițiile legale succesive privind suspendarea aplicării prevederilor art.31 alin.2 din Legea nr.188/1999 vin în contradicție cu dispozițiile art.53 alin.2 din Constituție, întrucât reprezintă o restrângere a unui drept recunoscut de lege în sensul imposibilității exercitării acestuia.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, aceștia beneficiază pentru activitatea desfășurată de salariul de bază, de sporul pentru vechime în muncă, de suplimentul postului și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În ciuda faptului că legiuitorul a prevăzut drepturile menționate, nu a prevăzut și cuantumul celor două sporuri, ceea ce face ca în prezent acordarea acestora să nu poată fi posibilă.
Conform art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici care până în prezent nu a fost adoptată, iar prin ordonanțe de guvern au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestora.
Astfel, prin nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007, au fost enumerate sporurile, primele și alte drepturi de natură salarială care se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora (procent din salariul de bază) pentru anii 2005, 2006 și 2007.
Sporurile solicitate de către reclamanți sunt reglementate de art.31 din Legea nr.188/1999 însă, nu se menționează cuantumul acestora și nici ulterior prin ordonanțele de guvern emise anual, cuantumul acestora nu a fost reglementat.
Conform art.9 pct.7 din nr.OG119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze control financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până 25% aplicat la salariul de bază brut lunar, iar potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002, privind auditul public intern, auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici, beneficiind și de un spor pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază lunar.
În cauza dedusă judecății, nu există similitudine între sporul pentru complexitatea muncii și suplimentul postului sau cel corespunzător treptei de salarizare și ca atare, nefiind cuantificate de către legiuitor, nu există temei legal pentru acordarea lor.
Sub acest aspect, acțiunea reclamanților a fost considerată ca prematură și în consecință, inadmisibilă, întrucât valoarea sporurilor solicitate s-a determinat de către reclamanți opțional după criterii arbitrare prin asemănare cu alte sporuri, prime, premii, ori alte drepturi salariale.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul nu este motivat în drept, dar după modul cum este formulat, poate fi încadrat în dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenții-reclamanți critică sentința tribunalului pentru următoarele motive:
- în mod greșit, instanța de fond nu a procedat la lămurirea, în primul rând, a existenței și legalității drepturilor solicitate prin acțiune, în temeiul art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, republicată, motivarea fiind contradictorie;
- neprecizarea cuantumului acestor drepturi, printr-un act normativ, nu le este imputabilă lor, astfel că nu pot fi sancționați pentru aceasta;
- nu au fost aplicate dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale;
- nu s-a avut în vedere practica judiciară majoritară din țară, conform cu care au fost acordate aceste drepturi pentru a fi înlăturată discriminarea creanței în salarizarea celorlalte categorii de funcționari publici și nici faptul că același judecător a pronunțat o soluție favorabilă în altă cauză asemănătoare.
În concluzie, se impune admiterea recursului cu modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, se constată că judecătorul fondului a dat dezlegarea corectă cauzei cu care a fost învestit, în sensul că prin hotărârea dată nu este negat dreptul reclamanților de a primi echivalentul celor două sporuri, în prezent prevăzute de art.31 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată, a căror plată a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
Judecătorul fondului a avut, în principal, în vedere faptul că dreptul reclamanților nu este determinat și nici determinabil prin dispozițiile legale aplicabile acestor categorii de funcționari publici.
Potrivit prevederilor legale invocate în susținerea acțiunii, de principiu, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, în nici o prevedere nu este stabilit cuantumul acestor drepturi și nici reglementată modalitatea de determinare.
Într-o atare situație, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani, fără o bază de calcul, iar pe de altă parte, o cuantificare în raport de diverse criterii, ce ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit cu care "instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamantului are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Nu se poate pretinde că suma cuvenită reprezintă 25% din salariul de bază pentru fiecare din cele două sporuri, pentru că într-un proiect de salarizare al funcționarilor publici se face o astfel de determinare, întrucât atâta vreme cât proiectul nu a devenit lege și nu are valoarea unui act normativ ce emană de la puterea legislativă, el nu poate fi aplicat de către instanță.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții, G, V, G, -, G, HG, împotriva sentinței nr.1366/18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ-complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți GARDA FINANCIARĂ și GARDA FINANCIARĂ-COMISARIATUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./16.02.2009
GM/2 ex.
Jud.fond: Gh.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
