Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 994/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 994
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții -, -, -, -, -, -, Bazic -, toți cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Avocat -, cu sediul în mun. B,-,. A,. 3,. 15, jud. B, împotriva sentinței nr. 213 din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr. 4643/2008, în contradictoriu cu pârâta intimată Agenția județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
La apelul nominal răspuns consilier juridic pentru pârâta intimată, lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială,contencios administrativ și fiscal sub nr. 4643/40/ din 03.11.2008, reclamanții -, -, -, -, -, -, BaziC - - funcționari publici - au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% calculată la salariul de bază, începând cu 17.09.2005 și până la 01.11.2007, sume actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Ordinul nr. 496/2003 s-a procedat la uniformizarea sistemului de acordare a veniturilor salariale pentru personalul care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, că potrivit art. 9.2 și 31.1 din actul menționat indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază se acordă și personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, că obligația de acordare indemnizației rezultă și din dispozițiile art. 47 din Legea 138/1999, coroborat cu dispozițiile art. 13 din același act normativ.
Au mai susținut că prin neacordarea sporului de dispozitiv se încalcă principiul egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminărilor.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii cu precizarea că nu există baza legală pentru această cheltuială bugetară.
Prin sentința nr. 213 din 11 februarie 2009, Tribunalul Botoșania respins, ca nefondată acțiunea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ordinul 496/2003 pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne nu a fost publicat în O, situație în care nu produce efecte juridice art. 10 Lg. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Ordinele menționate fiind emise în aplicarea Legii 138/1999 trimiterea din 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 la personalul civil din administrația publică trebuie înțeleasă în sensul că numai personalul civil angajat al instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională beneficiază de indemnizația de dispozitiv, acestea fiind singurele instituții pe care le-a avut în vedere legiuitorul la adoptarea legii 138/1999.
Întrucât dispozițiile legii 138/1999 se adresează unei categorii limitate de salariați, acestea nu pot fi extinse asupra personalului civil din administrația publică locală, deoarece adăugarea la lege nu este permisă.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții care au criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs au arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 nu a fost publicat în Monitorul Oficial și că nu își produce efectele, întrucât acesta este un act secret și nu se publică în
A mai arătat că potrivit art. 9.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 " Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". Actul normativ mai sus arătat precizează că personalul civil din minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999, adică tocmai de indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.
Prin acordarea acestui spor la întreg personalul din cadrul aceleași autorități, se respectă și principiul egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminărilor potrivit art.1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 137/2000.
Analizând actele dosarului, sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 138/1999 republicată, care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevede plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizație de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Prevederile acestui act normativ se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii - 1999 - privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerului Apărării Naționale, și Ministerului Justiției.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări în sensul că a devenit Ministerul Internelor și Administrației Locale, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context, a fost emis nr. 496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt însă strict enumerate.
Deși au fost invocate și prevederile art. 9.2 din ordin, potrivit cărora "indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și s-a reținut că legiuitorul nu a făcut distincție între nivelele administrației publice și nici între categoriile de personal ce funcționează în cadrul administrației publice", Curtea observă că un act normativ de punere în aplicare a unei legi, cum este și Ordinul nr. 496/2003, nu poate extinde sfera de aplicare a legii pe care este chemat să o aplice, principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative excluzând fără echivoc această posibilitate.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanți.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, -, -, -, -, -, Bazic -, toți cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Avocat -, cu sediul în mun. B,-,. A,. 3,. 15, jud. B, împotriva sentinței nr. 213 din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr. 4643/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/2.06.2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena