Litigiu privind magistrații. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 42
Ședința publică din 23 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 219/1.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj N și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, având ca obiect litigiu privind magistrați.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererile de recurs, recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.219/1.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a respins excepția necompetenței materiale invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a admis în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj N, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, având ca obiect litigiu de muncă; a obligat pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor de risc și de solicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul brut pentru perioada 15 februarie 2006 - 15 noiembrie 2006; a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare; a respins pretențiile reclamantei privitoare la plata pentru viitor a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut; fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că reclamanta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj N în perioada 15.02.2006 - 15.11.2006, așa cum rezultă din adresa cu nr. 6190/VI/14/2007.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI din OG nr. 9/1997 și modificată prin OG nr. 59/1997 și Legea nr. 154/1998: " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrați cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest art. 47 fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000.
Totodată prin art. 50 al.2 din nr.OUG 177/2002 a fost abrogat art. 11precum și celelalte dispoziții referitore la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG nr. 177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare este neîntemeiată întrucât acest articol a fost abrogat, anterior apariției OUG nr. 177/2002 și OUG nr. 27/2006, prin OG nr. 83/2000.
De altfel dispozițiile art. 62 al. 3 din Legea nr. 24/2000 prevăd că: "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanta a fost lipsită de proprietatea acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr. 83/200 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sorului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, apare cu atât mai lipită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 al.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este poarte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepții cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel prima instanță a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Pentru aceste considerente, prima instanță a admis în partea acțiunea reclamantei magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și a obligat pârâții să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de risc și de solicitare neuropsihică de 50 % din salariul brut pentru perioada 15.02.2006 -15.11.2006.
Având în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească care prevăd că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni le care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul I și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
Prima instanță a respins pretențiile reclamantei cu privire la plata în continuare a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut, întrucât creanța acestora nu este certă, lichidă și exigibilă, dreptul la acțiune nefiind născut la data pronunțării hotărârii, de la 15 noiembrie 2006 reclamanta nemaifiind angajata Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, acesta din urmă neavând pentru aceste pretenții calitatea procesuală pasivă, potrivit art.40 al.2 lit. c din Codul Muncii.
În cauză au declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul Parchetul de pe lângă ÎCCJ critică sentința pentru încălcarea prevederilor art.36 alin.2 din OUG nr.27/2006, conform cărora competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari, revine Curții de Apel București, că instanță de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești ținând cont că începând cu 15.II.2006 și până la 15.2006, sporul acordat a fost abrogat și de asemenea pentru că recurentul ca instituție bugetară nu poate fi obligată la plata sumelor cu coeficientul de inflație.
Chematul în garanție a invocat inadmisibilitatea aplicării prevederilor art.60-63 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursurile, în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că sentința civilă nr.219/1.2007 pronunțată în dosar nr- al tribunalului C-S este nelegală, motiv pentru care se admit recursurile, se casează sentința și se trimite cauza spre competență soluționare în primă instanță la Tribunalul C-S, complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale, pentru că:
Potrivit actelor dosarului, acțiunea reclamantei a fost înregistrată ca litigii de muncă și asigurări sociale, dar la primul termen de judecată din data de 3.IX.2007, cauza a fost în dezbaterea unui complet format dintr-un singur judecător, în cadrul Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului C-S, deci ca o acțiune în contencios-administrativ, cu o compunere a instanței specifică Legii nr.554/2004 anterior, modificării prin Legea nr.262/2007 privind contencios administrativ.
Sentința civilă nr.219/1.2007 recurată în cauză a fost pronunțată luându-se în examinare o acțiune în contencios administrativ, așa cum rezultă din practicaua sentinței cu toate că, compunerea instanței a fost cu asistenți judiciari.
Cum litigiul de față privește solicitarea reclamantei, procuror, de obligare a pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj -N și Parchetul de le lângă Tribunalul Cluj N, de obligare la plata unor drepturi salariale, constând în sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică, conform art.47 din Legea nr.50/1996 modificată, competența materială pentru judecarea acestuia revine instanței de litigii de muncă și asigurări sociale și nu celei de contencios administrativ, atâta timp cât nu există nicio reglementare care să dea în competența materială a contenciosului administrativ asemenea cauzei, astfel că sunt aplicabile prevederile art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă.
Instanța constată că nu sunt incidente prevederile art.37 alin.1 din OUG nr.327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, așa cum susține pârâtul Ministerul Public prin recurs, întrucât această dispoziție legală vizează acțiuni legate de modul de stabilire a drepturilor salariale, deci actul prin care se conferă drepturile personalului din sistemul de justiție, care poate fi contestat în modul arătat în ordonanță, ori acțiunea de față privește obligarea la plata unor drepturi bănești prevăzute de o anumită lege și despre care se afirmă că nu au fost acordate nejustificat.
În consecință, recursurile se admite așa cum s-a menționat anterior, cu aplicarea art.312 alin.6 raportat la art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 219/1.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul C-S, complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 23.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 24.01.2008
Tehnored. - /11.02.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecători:,
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
