Obligare emitere act administrativ. Decizia 1140/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1140
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR 2: Duican Doina
JUDECĂTOR 3: Radu
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta - - - împotriva sentinței civile nr.3722/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B, - PRIMARUL SECTORULUI 1 B și SECTORUL 1
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.04.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 17.04.2009, la 24.04.2009 și la 27.04.2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3722/22 decembrie 2008, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință pârâților Primăria Sector 1 B și Sectorul 1 B ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Sector 1 B și Sector 1 B ca neîntemeiată și a respins excepția lipsei de obiect a capătului 1 din acțiune, ca neîntemeiat.
Prin aceeași sentință, Tribunalul Bucureștia admis excepția inadmisibilității capătului 1 din acțiune, având ca obiect emiterea certificatelor de urbanism cu respectarea memoriilor tehnice anexate cererilor și a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta - - - în contradictoriu cu pârâții Primăria Sector 1, Primarul Sectorului 1 și Sectorul 1 B, ca inadmisibil și a respins capetele 2(i) și 2 (ii) privind prejudiciul efectiv cauzat și beneficiul nerealizat, și capătul 3(i) privind amenda, ca neîntemeiate.
Tribunalul Bucureștia respins capătul 3 (ii) din acțiune privind despăgubirile cauzate de neexecutarea în termen a prezentei hotărâri judecătorești ca prematur și admis cererea expertului de majorare a onorariului de expertiză de la 600 lei la 2500 lei cu obligarea reclamantei la plata către expert suplimentului de onorariu expert în valoare de 1900 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâții Sector 1 B și Primăria Sector 1, pot sta în judecată în nume propriu pentru a răspunde pentru actele îndeplinite în numele și pe seama lor de reprezentanții legali și a mai reținut că au atât capacitate procesuală de folosință cât și calitate procesuală pasivă, întrucât dețin bugete proprii și li se poate angaja răspunderea patrimonială.
Cu privire la excepția lipsei de obiect, Tribunalul a reținut că la momentul introducerii acțiunii certificatele de urbanism nu existau încă, emiterea lor ulterioară pe parcursul judecății putând duce teoretic la respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității primului capăt de cerere este întemeiată, întrucât reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să emită certificatul de urbanism de demolare aferent imobilului situat în B str. -. - nr.19, sector 1 și emiterea certificatului de urbanism pentru construire aferent aceluiași imobil, întrucât pârâta refuză să-i soluționeze cererea.
Instanța a mai reținut că pârâții au emis certificatele solicitate cu depășirea termenului legal de 30 de zile cu referire la certificatul de urbanism nr.4137/375 M/11250/07 din 3.10.2007 privind demolarea și nr.4667/431 M/11249/07 din 1.11.2007 privind construirea din care rezultă că imobilul este propus spre a fi clasat ca moment istoric de arhitectură neputând fi demolat și propunerea de construire a unui nou imobil nu se încadrează în documentațiile de urbanism aferente zonei.
S-a mai reținut că certificatele de urbanism trebuie să fie doar conform cu documentațiile de urbanism aprobate și nu cu memoriile tehnice propuse de solicitanți și a apreciat că acest capăt de acțiune, astfel formulat este inadmisibil, deoarece reclamanta nu înțeles să solicite și anularea certificatelor de urbanism.
Cu privire la beneficiul nerealizat, instanța apreciat că prejudiciul viitor este unul incert, întrucât certificatele de urbanism chiar dacă erau conforme, nu dădea drept reclamantei să construiască.
Cu privire la prejudiciul efectiv cauzat este neîntemeiat, neexistând certitudinea că lucrările de demolare/construire se vor realiza și nici impozitele aferente terenului și ratele de asigurare vor deveni cheltuieli deductibile.
Întrucât prin sentință, pârâta nu a fost obligată la nici o prestație, instanța de fond a respins capătul de cerere privind amenda de 20% din salariul minim brut pe economie/zi întârziere în executarea sentinței, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezlegarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă susține în esență că sentința nu conține referiri cu privire la susținerile formulate în concluziile scrise prin care invocat excepția de nelegalitate a certificatelor de urbanism nr.4137/375 M/11250/07 din 3.10.2007 și nr.4667/431 M/11249/07 și nici cu privire la înscrisurile doveditoare a nelegalității acestor acte administrative, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.5 raportat la art.105 (2), 261 (1) și 129 (5) Cod procedură civilă.
Altă critică adusă sentinței atacate privește neindicarea unui temei legal în hotărâre, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurenta susține că, deși instanța de fond a reținut că legalitatea unui certificat de urbanism poate face obiectul controlului exercitat de instanța de control judiciar nu analizează conformarea cererii cu regimul urbanistic aplicabil, iar acest motiv se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Recurenta critică și soluția cu privire la celelalte capete de cerere ca fiind un rezultat al raționamentului greșit al instanței.
Intimații pârâți Primăria Sectorului 1 și primarul Sectorului 1 au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând actele și lucrările din dosar în raport de prevederile art.304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței, printr-un capăt de cerere, obligarea pârâților să emită certificatele de urbanism solicitate prin cererile nr.11249 și 11250 din 20.03.2007 conform memoriilor tehnice anexate cererilor.
Această solicitare a recurentei reclamante se încadrează în ipoteza reglementată de art.1 din legea nr.- în privința cererilor adresate de cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin refuzul de soluționare a cererii în termenul legal.
Împrejurarea că pârâții au emis certificatele de urbanism în timpul judecării cauzei sau împrejurarea că reclamanta nu a cerut anularea acestora nu îndreptățește instanța să respingă acțiunea ca inadmisibilă din moment ce reclamanta a precizat acțiunea în sensul că actele emise nu constituie rezolvarea cererilor astfel cum au fost solicitate.
Dacă instanța de fond a respins corect celelalte excepții privind lipsa capacității procesuale, lipsa calității procesuale pasive a pârâților și lipsa de obiect ca neîntemeiate, în mod greșit a admis excepția inadmisibilității acțiunii în loc să analizeze legalitatea rezolvării date de autoritatea publică cererilor reclamantei, inclusiv a certificatelor de urbanism care reprezintă finalitatea refuzului dedus judecății.
Cu privire la celelalte capete de cerere, acestea puteau fi analizate numai în raport de un refuz constatat de instanță ca fiind nejustificat și nelegal, deoarece sunt capete de cerere subsecvente ce urmează soarta capătului de cerere principal.
Întrucât instanța de fond a pronunțat o soluție pe excepție cu privire la capătul principal al acțiunii, pentru considerentele anterior arătate, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Față de această rezolvare dată recursului, celelalte critici ale sentinței atacate de recurenta reclamantă, inclusiv excepția de nelegalitate invocată în temeiul art.4 din Legea 554/2004 cu privire la certificatele de urbanism, vor fi examinate de tribunal sub forma unor apărări pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă - - - împotriva sentinței civile nr.3722/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B, - PRIMARUL SECTORULUI 1 B și SECTORUL 1.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER
Red.CC
Tehnored./8 ex.
14.05.2009
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria, Duican Doina, Radu