Obligare emitere act administrativ. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 27.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 476
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta -, împotriva Sentinței civile nr. 234/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județul C S, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă lipsă, mandatarul acesteia domnul, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, pentru timbrarea recursului și note de ședințe în 2 exemplare.
Mandatarul reclamantei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat, judecarea cauzei de Tribunalul C S - Secția contencios administrativ, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 234/22.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis excepția de necompetență materială a Tribunalului C - S, invocată de pârât; a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de către reclamanta, împotriva pârâtului Instituția Prefectului Județului C - S, în favoarea Judecătoriei Reșița.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul C S la data de 31.01.2008, sub nr- reclamanta a chemat în judecată Instituția Prefectului Județului C - S, solicitând instanței să oblige pârâta la emiterea unui ordin de atribuire în proprietatea acesteia a întregii suprafețe de teren aferentă imobilului proprietate și cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, dar nu mai târziu de 10 zile; să oblige pârâta la plata unor penalități de 1.000 lei/zi de întârziere, în cazul neemiterii ordinului dispus în termenul stabilit; plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că imobilul proprietate personală este situat în,-, județul C - S și înscris sub nr. top. 96/b, în Cartea funciară nr. 577 localității.
Potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 112/1995, odată cu cumpărarea imobilului, reclamanta trebuia să dobândească și dreptul de proprietatea asupra întregului teren aferent acestuia. Deoarece opinia pârâtei, manifestată ulterior apariției Legii nr. 112/1995 și comunicată autorităților locale din județ, a fost aceea că prin teren aferent se înțelege doar terenul aflat sub construcții din momentul vânzării imobilelor, autoritățile locale au avut rețineri în respectarea și aplicarea legii.
La data de 03.07.2007 reclamanta a înregistrat, sub nr. 1452, la Primăria Orașului, cerere prin care solicita atribuirea în proprietate a întreg terenului aferent construcției, în suprafață totală de 1259 mp, deoarece la cumpărarea casei, în loc să i se atribuie terenul în proprietate, i s-au atribuit în folosință 133,56 mp teren, probabil terenul situat sub construcții.
La data de 08.11.2007 Primăria i-a comunicat adresa Instituției Prefectului Județului C - S prin care se făcea referire la cu totul alte cereri decât cele formulate de reclamantă. La data de 21.11.2007, potrivit prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a formulat plângere prealabilă, primind apoi adresa 4/17631/20.12.2007 prin care pârâta - Instituția Prefectului Județului C - S - i-a comunicat refuzul de a-i soluționa favorabil cererea, făcând și de data aceasta, referire greșită la suprafața de 2.572 mp teren, care nu are nici o legătură cu cererea reclamantei.
Concluzionează că, văzând prevederile Legii nr. 112/1995 coroborate cu dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, se impune a se constata că dobânditorul unei construcții trebuie să primească în proprietate ceea ce a aparținut ca teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și gospodăria din jurul acestora conform notațiilor de carte funciară.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția necompetenței materiale a tribunalului, iar pe fond respingerea cauzei ca netemeinică și nelegală.
În motivarea excepției, pârâtul a învederat că, în cauză se cere atribuirea în proprietate a unui teren în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, ca lege specială. Din coroborarea dispozițiilor art. 53 și 54 din Cap.4 ale Legii nr. 18/1991, rezultă că plângerile sau contestațiile îndreptate împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap.3, se soluționează de către judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, având în vedere faptul că aceasta a cumpărat, în baza Legii nr. 112/1995, o casă preluată de către Statul Român în baza decretului nr. 233/1974. Instituția Prefectului Județului C - Saa dus la cunoștința Primăriei Orașului, că propunerea de trecere în proprietate a suprafeței de 1259 mp teren, numitei, nu se încadrează în prevederile art. 36 alin.2, 4 și 6 din Legea nr. 18/1991, întrucât imobilul a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995. Astfel, art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995, prevede în mod expres că, suprafața de teren preluată de sta și care depășește suprafața aferentă construcției, rămâne în proprietatea statului.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a considerat că pârâta, printr-un exces de zel, prin neînțelegerea și nerespectarea Legii nr. 112/1995 a avut și are încă în vedere conținutul fostului art. 33 din Normele Metodologice de aplicare a legii nr. 112/1995, norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 20/1996, însă, prin Hotărârea de Guvern nr. 11/29.01.1997 a fost modificat total acest art.33, în sensul că a fost eliminată prevederea potrivit căreia cumpărătorul dobândea dreptul de proprietate doar asupra terenului de sub construcții și a fost înlocui cu art. 37 (renumerotat) potrivit căruia cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent, cu respectarea prevederilor art. 26, alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
Procedând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției de necompetență materială a tribunalului, invocată din oficiu, prima instanță a reținut următoarele:
Cererea reclamantei are ca obiect obligarea pârâtei Instituția Prefectului C- de a emite ordinul privind atribuirea în proprietate terenului aferent construcției proprietatea reclamantei, cumpărată în baza Legii 112/2005.
Cererea astfel formulată are ca temei juridic prevederile art.36 alin.2 și alin.6 din Legea nr.18/1991 republicată.
Acest act normativ prevede în art.53 alin.1 și art.54 că se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul împotriva oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap.III al legii privind terenurile proprietate de stat.
Față de obiectul și cauza juridică a acțiunii formulate de reclamantă, se constată că sunt incidente normele de competență materială cuprinse în Legea nr.18/1991, ca lege specială.
În consecință, instanța de fond a reținut că, față de dispozițiile art.1 pct.1 și pct.3 Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Reșița în primă instanță, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C - S, și conform disp. art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - solicitând casarea în tot a hotărârii de declinare a competenței materiale și judecarea cauzei pe fond de către instanță care a fost sesizată, Tribunalul C
În motivarea recursului, reclamanta recurentă - a arătat că refuzul la atribuirea terenurilor, în proprietatea cumpărătorilor, de către vânzători, la vânzarea construcțiilor, s-a ajuns al nevoia de a stabili o modalitate de a îndrepta erorile făcute și situațiile create, respectiv de a fi atribuite integral în proprietate și terenurilor aferente construcțiilor cumpărate, modalitate reglementată la, printr-o procedură cadru; respectiv prin Hotărârea Consiliului Local nr. 106/23.09.2003, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia Civilă irevocabilă nr. 340/11.08.2004 a Curții de Apel Timișoara. Hotărârea Consiliului Local nr. 106/ 23.09.2003 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ adoptat o de autoritatea autonomă și deliberativă a administrației publice locale și stabilește procedura administrativă pentru atribuirea în proprietate cumpărătorilor, ulterior vânzării, a terenurilor aferente locuințelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Hotărârea a fost adoptată, din necesitate, în vederea executării legii speciale respectiv a art. 21 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a legi, la a cărei respectare și aplicare s-a opus și se opune încă pârâta - respectiv Instituția Prefectului județului C S, hotărârea fiind atacată de aceasta instituție, dar a rămas irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 340/2004 a Curții de Apel Timișoara.
Prin refuzul intabulării "prin lege" a terenurilor aferente construcțiilor vândute și prin refuzul de emitere ulterioară a ordinului de atribuire a terenului aferent acestora a fost creată situația juridică și de fapt aberantă, la care se adaugă faptul că reclamanta a cumpărat și toate construcțiile reprezentând împrejurimile parcelei topografice și sunt proprietarii acestora, respectiv garduri, ziduri și poartă.
În baza procedurii administrative stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 106/2003, coroborată cu legea specială Legea nr. 12/1995 art. 21, reclamanta recurentă a depus, în calitate de cumpărătoare, cerere pentru atribuirea în proprietate a întregului teren aferent construcției. Cerere respinsă de pârâtă, prin adresa nr. 4/17472/2006, 13188;14408/27.09.2007, fără a fi motivată nici în drept și nici în fapt.
Reclamanta recurentă arată că nu este vorba de o contestație, nu este vorba de un litigiu de fond funciar, deoarece nu există depusă o cerere de către reclamantă pe fond funciar, adresa prin care pârâta a comunicat refuzul său de emitere a ordinului și răspunsul său la plângerea prealabilă a reclamantei nu fac nicio referire la soluționarea cererii pe Legea fondului funciar nr. 18/1991, sau că acesta ar face obiectul respectivei legi, precum și comunicarea eventualului termen de contestare a răspunsului și competența de soluționare a contestației.
Prin refuzul pârâtei de a respecta legea specială - Legea nr. 112/1995 - și procedura administrativă aprobată prin Hotărârea nr. 106/2003 a Consiliului Local de atribuire a terenului aferent construcțiilor, ulterior cumpărări acestora, s-a urmărit lipsirea reclamantei de proprietatea asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate, cu toate consecințele de drept și de fapt ce derivă din respectivul abuz și de lipsirea reclamantei de dobândirea unui drept recunoscut de lege.
Analizând actele dosarului, criticile recurente reclamante - prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului recurs constă în stabilirea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta -.
Curtea constată că, prin acțiunea în justiție, reclamanta a chemat în judecată Prefectul Județului C S, solicitând obligarea acestuia la emiterea ordinului de atribuire în proprietatea reclamantei a suprafeței de teren aferente apartamentului cumpărat de reclamantă în temeiul Legii nr. 112/1995.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 112/1995, dispoziții conform cărora "o dată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată".
Prin sentința civilă nr. 223/20.02.2008 - recurată în prezenta cauză - Tribunalul C S și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Reșița, reținând că temeiul juridic al acțiunii este art. 36 alin. 2 și 6 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, iar competența soluționării acestor litigii aparține judecătoriei, conform art. 53 alin. 1 și 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Curtea precizează că Legea fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, fiind ulterior modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 218/1998; prin Legea nr. 54/1998, abrogată prin Legea nr. 247/2005; prin Legea nr. 218/1998; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002; prin Legea nr. 545/2001; prin Legea nr. 400/2002; prin Legea nr. 247/2005, cu modificările ulterioare; prin Legea nr. 358/2005; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 263/2006; prin Legea nr. 263/2006, cu modificările ulterioare; prin Legea nr. 341/2006; prin Legea nr. 47/2007 și prin Legea nr. 340/2007.
Conform art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, "terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție".
Conform art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, "atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor".
Conform art. 53 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, "hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire", iar potrivit alineatului al doilea al art. 53, "împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Conform art. 54 alin.1 din Legea nr. 18/1991, "dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III", iar conform alineatului al doilea al art. 54, "dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile".
Examinând chestiunea competenței de soluționare a prezentei cauze, Curtea constată că art. 21 din Legea nr. 112/1995, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea judiciară, nu reglementează problema procedurii de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate de la Statul Român, ci numai consacră dreptul persoanelor care au dobândit construcțiile de a obține și proprietatea terenului aferent acestor construcții.
În acest context, Curtea consideră ca fiind aplicabilă dispoziția art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, "terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție".
Or, modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor cumpărate de la Statul Român este prevăzută de art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, dispoziție conform căreia atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordinul prefectului.
În condițiile în care reclamanta a criticat refuzul Prefectului județului C S de a emite acest ordin, sunt incidente dispozițiile art. 54 din Legea nr. 18/1991, care prevăd competența judecătoriei în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că refuzul emiterii de către Prefectului județului CSa ordinului de atribuire în proprietatea reclamantei a terenului aferent construcțiilor cumpărate de la Statul Român este de competența Judecătoriei Reșița, conform art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991.
Întrucât prin lege organică s-a prevăzut o procedură specială de verificare a legalității actelor emise de prefect în materia atribuirii terenului aferent construcțiilor cumpărate de la Statul Român, sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând a respinge ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursul formulat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 234/22.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta -, împotriva Sentinței civile nr. 234/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.IV.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red..I/ 13.05.2008
Tehnored. /16.05.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
