Obligare emitere act administrativ. Decizia 475/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 27.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 475
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 221/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județul C S, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, pentru timbrarea recursului și note de ședințe în 2 exemplare.
Reclamantul recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului formulat, judecarea cauzei de Tribunalul C S - Secția contencios administrativ, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C S la data de 31.01.2008 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta Instituția Prefectului C-S, solicitând obligarea acesteia să emită ordin de atribuire în proprietate a întregii suprafețe de teren aferentă imobilului proprietatea acestora, cumpărat în baza Legii 112/1995, imobil situat administrativ în -, jud. C-S și înscris sub nr. top 285, în CF nr. 236 localității Montană.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că, potrivit art. 21 din Legea 112/1995, o dată cu cumpărarea imobilului, trebuia să li se recunoască și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, noțiune ce este definită de art. 23 alin. 2 din Legea 18/1991. De asemenea, reclamanții au învederat instanței faptul că opinia pârâtei este în sensul că prin teren aferent se înțelege doar terenul aflat sub construcții în momentul vânzării imobilului, motiv pentru care Instituția Prefectului a atacat în instanță hotărârea Consiliului Local nr. 106/2003 prin care se aproba atribuirea în proprietate a suprafeței pe care sunt edificate casa și anexele gospodărești cumpărate conform Legii 112/1995. Prin decizia nr. 340/11.08.2004 a Curții de Apel Timișoaraa fost respinsă acțiunea formulată de Instituția Prefectului. Deși exista astfel practica judiciară în materie, Instituția Prefectului C-S refuză să emită ordine de atribuire în proprietate a terenurilor aferente clădirilor cumpărate. Același răspuns l-a comunicat pârâta reclamanților și în urma plângerii prealabile din data de 22.12.2007.
În dovedirea celor susținute, reclamanții au depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: adresa Instituției Prefectului nr. 4/7632 din 20.12.2007,privind răspunsul la plângerea prealabilă, plângerea prealabilă formulată de reclamanți, și cererea nr. 1453/03.07.2007, răspunsul Primăriei privind atribuirea terenului înregistrat cu nr. 4/14.407;13188;14.408 din 27.09.2007,extras de CF nr. 236 Montană, Hotărârea nr. 106/23.09.2003 a Consiliului local, Decizia civilă nr. 340/11 august 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 4504/CA/2004, Hotărârea nr. 12/25 ian.2001 a Consiliului Local Sânnicolau M, Decizia civilă nr. 121/08 oct.2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 5657/CA/2001 și Ordinul privind atribuirea în proprietate a terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, nr. 764/31.07.2003.
Pârâta Instituția Prefectului C-S a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului C-S și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița. Pe fond pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea celor susținute, pârâta a învederat instanței faptul că în cauză sunt aplicabile disp. art. 26 alin. 3 din Legea 112/1995, iar reclamanții au primit în proprietate la cumpărarea casei și suprafața de 143 mp - teren aferent construcției pe care l-au avut în folosință. De asemenea a susținut că cererea reclamanților de atribuire și a restului de 847 mp nu se încadrează în prevederile art. 36 alin. 2, 4 și 6 din Legea 18/1991, întrucât imobilul a fost dobândit prin cumpărare în condițiile Legii 112/1995. În motivarea excepției necompetenței materiale a Tribunalului C-S, pârâta a susținut că reclamanții au solicitat atribuirea în proprietate a terenului în baza dispozițiilor art. 36 din Legea 18/1991, în consecință, nu poate fi vorba de un litigiu de contencios administrativ, ci despre un proces funciar. Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 53 și 54 din Legea 18/1991, rezultă că Judecătoria este instanța competentă să soluționeze astfel de cauze.
În drept pârâta a invocat Legea 18/1991, Legea 112/1995, HG 20/1996 și Codul d e procedură civilă.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar: adresa nr-, extrasul de CF nr. 236, adresele nr. 4/17813/27.01.2005, nr. 4/-/27.09.2007 și 4/17632/2007.
Prin sentința civilă nr. 221/20.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C-S; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții și, și pe pârâta Instituția Prefectului C-S, în favoarea Judecătoriei Reșița.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că excepția necompetenței materiale a Tribunalului C-S este întemeiată și a fost admisă pentru următoarele considerente:
Conform instanței de fond, cererea reclamanților are ca obiect obligarea pârâtei Instituția Prefectului C- de a emite ordinul privind atribuirea în proprietate terenului aferent construcției proprietatea reclamanților, cumpărată în baza Legii 112/2005.
Cererea astfel formulată are ca temei juridic prevederile art.36 alin.2 și alin.6 din Legea nr.18/1991 republicată.
Acest act normativ prevede în art.53 alin.1 și art.54 că se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul împotriva oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap.III al legii privind terenurile proprietate de stat.
Față de obiectul și cauza juridică a acțiunii formulate de reclamanți, se constată că sunt incidente normele de competență materială cuprinse în Legea nr.18/1991, ca lege specială.
În consecință, instanța de fond a reținut că, față de dispozițiile art.1 pct.1 și pct.3 din Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Reșița în primă instanță, motiv pentru care a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului C - S, și conform disp. art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și,solicitând casarea în tot a hotărârii de declinare a competenței materiale și judecarea cauzei pe fond de către instanță care a fost sesizată, Tribunalul C
În motivarea recursului, reclamanții recurenți și au arătat că refuzul la atribuirea terenurilor, în proprietatea cumpărătorilor, de către vânzători, la vânzarea construcțiilor, s-a ajuns al nevoia de a stabili o modalitate de a îndrepta erorile făcute și situațiile create, respectiv de a fi atribuite integral în proprietate și terenurilor aferente construcțiilor cumpărate, modalitate reglementată la, printr-o procedură cadru; respectiv prin Hotărârea Consiliului Local nr. 106/23.09.2003, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia Civilă irevocabilă nr. 340/11.08.2004 a Curții de Apel Timișoara. Hotărârea Consiliului Local nr. 106/ 23.09.2003 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ adoptat o de autoritatea autonomă și deliberativă a administrației publice locale și stabilește procedura administrativă pentru atribuirea în proprietate cumpărătorilor, ulterior vânzării, a terenurilor aferente locuințelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Hotărârea a fost adoptată, din necesitate, în vederea executării legii speciale respectiv a art. 21 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a legi, la a cărei respectare și aplicare s-a opus și se opune încă pârâta - respectiv Instituția Prefectului județului C S, hotărârea fiind atacată de aceasta instituție, dar a rămas irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 340/2004 a Curții de Apel Timișoara.
Prin refuzul intabulării "prin lege" a terenurilor aferente construcțiilor vândute și prin refuzul de emitere ulterioară a ordinului de atribuire a terenului aferent acestora a fost creată situația juridică și de fapt aberantă, la care se adaugă faptul că reclamanții au cumpărat și toate construcțiile reprezentând împrejurimile parcelei topografice și sunt proprietarii acestora, respectiv garduri, ziduri și poartă.
În baza procedurii administrative stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 106/2003, coroborată cu legea specială Legea nr. 12/1995 art. 21, reclamanți recurenți au depus, în calitate de cumpărători, cerere pentru atribuirea în proprietate a întregului teren aferent construcției. Cerere respinsă de pârâtă, prin adresa nr. 4/14404; -, 14408/27.09.2007, fără a fi motivată nici în drept și nici în fapt.
Reclamanți recurenți arată că nu este vorba de o contestație, nu este vorba de un litigiu de fond funciar, deoarece nu există depusă o cerere de către reclamanți pe fond funciar, adresa prin care pârâta a comunicat refuzul său de emitere a ordinului și răspunsul său la plângerea prealabilă a reclamanților nu fac nicio referire la soluționarea cererii pe Legea fondului funciar nr. 18/1991, sau că acesta ar face obiectul respectivei legi, precum și comunicarea eventualului termen de contestare a răspunsului și competența de soluționare a contestației.
Prin refuzul pârâtei de a respecta legea specială - Legea nr. 112/1995 - și procedura administrativă aprobată prin Hotărârea nr. 106/2003 a Consiliului Local de atribuire a terenului aferent construcțiilor, ulterior cumpărări acestora, s-a urmărit lipsirea reclamanților de proprietatea asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate, cu toate consecințele de drept și de fapt ce derivă din respectivul abuz și de lipsirea reclamanților de dobândirea unui drept recunoscut de lege.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților reclamanți și prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului recurs constă în stabilirea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții și.
Curtea constată că, prin acțiunea în justiție, reclamanții au chemat în judecată Prefectul Județului C S, solicitând obligarea acestuia la emiterea ordinului de atribuire în proprietatea reclamanților a suprafeței de teren aferente apartamentului cumpărat de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 112/1995, dispoziții conform cărora "o dată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată".
Prin sentința civilă nr. nr. 221/20.02.2008 - recurată în prezenta cauză - Tribunalul C S și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Reșița, reținând că temeiul juridic al acțiunii este art. 36 alin. 2 și 6 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, iar competența soluționării acestor litigii aparține judecătoriei, conform art. 53 alin. 1 și 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Curtea precizează că Legea fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, fiind ulterior modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 218/1998; prin Legea nr. 54/1998, abrogată prin Legea nr. 247/2005; prin Legea nr. 218/1998; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002; prin Legea nr. 545/2001; prin Legea nr. 400/2002; prin Legea nr. 247/2005, cu modificările ulterioare; prin Legea nr. 358/2005; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 263/2006; prin Legea nr. 263/2006, cu modificările ulterioare; prin Legea nr. 341/2006; prin Legea nr. 47/2007 și prin Legea nr. 340/2007.
Conform art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, "terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție".
Conform art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, "atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor".
Conform art. 53 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, "hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire",iar potrivit alineatului al doilea al art. 53,"împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Conform art. 54 alin.1 din Legea nr. 18/1991, "dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III", iar conform alineatului al doilea al art. 54, " dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile".
Examinând chestiunea competenței de soluționare a prezentei cauze, Curtea constată că art. 21 din Legea nr. 112/1995, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea judiciară, nu reglementează problema procedurii de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate de la Statul Român, ci numai consacră dreptul persoanelor care au dobândit construcțiile de a obține și proprietatea terenului aferent acestor construcții.
În acest context, Curtea consideră ca fiind aplicabilă dispoziția art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, "terenurile proprietate de stat,situate în intravilanul localităților,atribuite, potrivit legii,în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală saucu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție".
Or, modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor cumpărate de la Statul Român este prevăzută de art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, dispoziție conform căreia atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordinul prefectului.
În condițiile în care reclamanții au criticat refuzul Prefectului județului C S de a emite acest ordin, sunt incidente dispozițiile art. 54 din Legea nr. 18/1991, care prevăd competența judecătoriei în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că refuzul emiterii de către Prefectului județului CSa ordinului de atribuire în proprietatea reclamanților a terenului aferent construcțiilor cumpărate de la Statul Român este de competența Judecătoriei Reșița, conform art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991.
Întrucât prin lege organică s-a prevăzut o procedură specială de verificare a legalității actelor emise de prefect în materia atribuirii terenului aferent construcțiilor cumpărate de la Statul Român, sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând a respinge ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursul formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 221/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 221/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 13.05.2008
Tehnored. /16.05.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
