Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 473/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 27.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 473
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă "" împotriva sentinței civile nr. 220/25.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - - T și pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă "" L avocat, pentru reclamanta intimată - - T se prezintă consilier juridic, pentru pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului T se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente ""
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a reclamantei intimate - -
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtului intimat Consiliul Local al Municipiului
Se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei intimate - - T, în 2 exemplare, un exemplar se înmânează avocatului pârâtei recurente.
Se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtului intimat Consiliul Local al Municipiului T, în 2 exemplare, un exemplar se înmânează avocatului pârâtei recurente.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, întrucât la termenul din data de 25.02.2008, când instanța a rămas în pronunțare, recurenta a fost greșit citată.
Reprezentantul reclamantei intimate arată că înțelege să lase la aprecierea instanței pronunțarea asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat arată că înțelege să lase la aprecierea instanței pronunțarea asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Timișoara, înregistrată sub nr. 4071/2006, reclamanta - - Tac hemat în judecată pe parata - SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 492 lei, reprezentând contravaloarea taxelor de penalizare, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului de funcționare al sistemului de parcare.
Prin sentința civila nr.4912/11.05.2006, pronunțată în dosarul nr. 4071/2006, Judecătoria Timișoaraa admis acțiuneareclamantei, pârâta fiind obligată la plata către reclamanta a sumei de 492 lei cu titlu de pretenții.
Prin decizia civila nr.175/R/16.02.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș anulat ca netimbrat recursulformulat de - SRL împotriva sentinței civile nr.4912/11.05.2006.
Împotriva deciziei civile nr.175/R/16.02.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-- SRL a formulat contestație în anulare.
Prin Decizia civila nr. 899/R/5.07.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis contestația, a casat hotărârea recurată si a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Timișoara.
Cauza a fost înregistrată din nou la Judecătoria Timișoara sub nr-.
La data de 13.11.2007 parata - a depus prin registratura Judecătoriei Timișoara excepția de nelegalitate a Hotărârii nr.241/2003 a, arătând ca aceasta nu are un fundament legal cerut pentru validitatea actului administrativ, arătând ca nr.241/2003 încalcă prevederile art.38 lit.d din Legea nr.215/2001 care vizează taxe si impozite locale ce fac vărsământ la bugetul local.
De asemenea s-a mai susținut si faptul ca modalitatea de calcul a " penalităților " încalcă dispozițiile OG nr.9/2000 si ale Deciziei de îndrumare nr.11/2005 a precum si Decizia nr.97/09.07.1998 a Curții Constituționale.
Prin încheierea de ședință din 14.01.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, a fost pusa in discuția parților excepția de nelegalitate a hotărârii nr.241/2003 a T, excepție invocata de parata - SRL, a fost suspendată judecarea cauzei, privind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta - - T în contradictoriu cu pârâta - SRL, având ca obiect pretenții și a fost sesizat Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a hotărârii nr.241/2003 a
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-.
În motivarea excepției, parata a arătat că nr.241/2003 încalcă prevederile art.56 Constituția României, art.38 lit.d legea 215/2001, art.26 OUG45/2003, art.282 Cod fiscal, art.9 OG 9/2000 și art.998- 999 Cod civil. Astfel art. 26 241/2003 abonamentul sau achiziționarea tichetului nu asigură deținătorului rezervarea unui loc de staționare în zonă pentru care a fost emis iar conform art.29 operatorul nu răspunde de securitatea vehiculelor și a bunurilor aflate în acestea în perimetrul sistemului de taxare. Este evident că instituirea acestei taxe prin hotărârea Consiliului Local fără a se respecta justețea impunerilor și cu încălcarea prevederilor codului fiscal de instituire a oricărei taxe doar pentru contraservicii atrage nelegalitatea dispozițiilor art.26 și 29 nr.241/2003.
Conform prevederilor art.19 241/2003 s-a instituit cuantumul taxei de penalizare în cazul neachiziționării biletelor sau abonamentelor de 20-60 ori valoarea unui tichet, iar aceasta încalcă prevederile OG 9/2000 care au impus restricții asupra cuantumului accesoriului față de obligația principală.
De asemenea nu se pot invoca prevederile art. 38 pct.d Legea 215/2001 întrucât aceste taxe nu sunt taxe publice și doar venituri proprii ale societății comerciale.
Prin apărările formulate la prima instanță, pârâta - - a arătat faptul că motivele de nelegalitate sunt nefondate. Astfel prin 166/1998 modificate prin 170/1999 a fost aprobat Regulamentul de funcționare al sistemului de parcare iar ulterior prin 241/2003 s-a dorit gruparea într-un singur act normativ a tuturor prevederilor anterioare cu precizarea că în interiorul zonei de aplicare a sistemului de parcare există posibilitatea amenajării unor parcări cu acces controlat prin intermediul unor bariere de acces. Sistemul de parcare se aplică în Municipiul T prin - - în calitate de operator în zonele delimitate prin indicatoare de circulație" zona de staționare limitată" iar staționarea și parcarea sunt permise numai cu tichete sau abonamente achitate anticipat. Temeiul răspunderii pârâtului sunt hotărârii ale Consiliului Local al Municipiului T, care sunt obligatorii în unitatea administrativ teritorială în care au fost adoptate.
În ceea ce privește decizia XI/2005 a invocată de pârât aceasta nu are legătură cu prezenta cauză întrucât face referire la clauza penală cu raportare la art.969 al 1 cod civil și se referă strict la obligațiile născute în relațiile contractuale dintre părți iar taxele de penalizare impuse prin 241/2003 nu sunt penalizări pentru neplata la termen a unor obligații contractuale ci o sancțiune pentru folosirea domeniului public fără tichet abonament cumpărat anticipat.
Prin sentința civilă nr. 220//25.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția de nelegalitate a nr.241/11.11.2003 invocată de pârâta - SRL în dosar nr- al Judecătoriei Timișoara, în contradictoriu cu - - și Consiliul Local al Municipiului
În analiza excepției de nelegalitate invocate, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin nr.241/2003(11.11) s-a aprobat regulamentul de funcționare a sistemului conform anexei ce face parte integrantă din hotărâre la data intrării în vigoare a acesteia s-au revocat 166/30.06.1998, nr.12/29.01.2002 și nr.30/26.02.2002.
În Regulamentul astfel aprobat, anexa 1 la. nr.241/2003 se prevede în Municipiul staționarea și parcarea autovehiculelor se realizează în sistem de taxare în scopul controlului traficului staționar și presupune achiziționarea anticipată de tichete sau abonamente ce vor fi expuse la loc vizibil ( art.2-4).
La art. 19 cu referire la art.18 din Regulament se arată că valoare taxei de penalizare în cazul nerespectării prevederile art. 13 este de 20 ori valoare unui tichet" întreg" în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii și de 60 ori începând cu a 16- a zi calendaristice de la data abaterii.
Conform instanței de fond, susținerile pârâtei în sensul că prin această prevedere sunt încălcate dispozițiile OG9/2000, iar Curtea Constituțională a reținut prin decizia XI din 24.10.2005, că în aplicarea dispozițiilor art. 1, 2, 3 al.1 și 2 din OG9/2000 cu referire la art.969 al.1 cod civil, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere pe lângă dobânda contractuală sau legală, contravine legii, nu pot fi reținute ca motiv de nelegalitate, întrucât clauza penală la care face referire OG 9/2000, este o convenție în înțelesul art.969 al.1 cod civil prin care părțile stabilesc anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său. Ori, în speță, penalizarea stabilită la art.19 din regulamentul aprobat prin 241/2003, nu reprezintă penalizare pentru neplata la termen a unei obligații contractuale, ci intervine ca o sancțiune pentru parcarea sau staționarea autovehiculelor în zonele limitate de indicatoarele specifice fără tichet sau abonament cumpărat anticipat, astfel încât instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute incidența dispozițiilor deciziei XI/2005 a Curții Constituționale raportat la art.1, 2 și 3 al.1 și 2 OG9/2000.
Este adevărat - a arătat instanța de fond - că dispozițiile art.26 OUG45/2003 permit în sarcina consiliilor locale instituirea unor taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, iar conform al.6 taxele speciale se încasează numai de la persoane fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale, pentru care s-au instituit taxele respective, dar instanța de fond a apreciat că aceste dispoziții nu contravin prevederilor Regulamentului întrucât și prin aceasta se prevede că sistemul de taxare, se aplică în Municipiul T în zone anume delimitate prin indicatoare de circulație " zonă de staționare limitată" și între orele 08 - 17. În afara acestui interval orar și în alte zone decât cele delimitate prin indicatoarele mai sus menționate, parcarea sau staționarea este permisă fără tichet sau abonament achitat anticipat o asemenea taxă specială fiind instituită pentru controlul traficului staționar.
În virtutea acestui scop, controlul traficului staționar, a cărei legalitate nu poate fi contestată, nu apare ca fiind în contradictoriu cu prevederile art.56 Constituția României faptul că staționarea sau parcarea în anumite zone este condiționată de plata unui tichet/ abonament care reprezintă c/val. serviciului prestat.
Este adevărat că serviciul prestat nu constă în asigurarea unui loc de parcare sau staționare și nici în prestarea de pază( art.26 și 29 din Regulamentul ), dar prin aceasta se permite staționarea sau parcarea în anumite zone supuse unui trafic staționar aglomerat iar decongestionarea traficului staționar în aceste zone intră în categoria de servicii prestate către proprietarii de autovehicule, iar conform art.283 al.1 cod fiscal, consiliile locale pot instituii taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice iar parcarea/ staționarea pe domeniul public intră în noțiunea de " utilizare temporară" la care face referire art. menționat.
Susținerile pârâtului legate de neaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.38 lit. d 215/2001, întrucât s-au impus cetățenilor taxe în favoarea unor societăți comerciale în baza art.38 lit.d Legea 215/2001, în condițiile în care acestea nu sunt taxe publice, ci venituri ale unei societăți comerciale, nu pot fi reținute în cauză, întrucât Legea 215/2001 în forma în care era în vigoare la data adoptării 241/2003 prevedea la art.38 lit.f (art. avut în vedere și în vedere și în preambulul 241/2003), atribuțiile consiliul local de administrare a domeniului public și privat al societății. Ori, în virtutea acestei atribuții, consiliul local poate concesiona sau da în administrație bunurile proprietatea publică sau privată. Chiar dacă c/val. tichetelor se încasează de către - -, Consiliul Local al Municipiului T are calitatea de acționar la această societate comercială, iar consiliile locale sunt autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală(art.21) și care administrează bunurile proprietate publică sau privată în conformitate cu principiul autonomiei locale(art.10 legea 215/2001), iar conform art.15 Legea 215/2001 consiliile locale pot hotărî asupra participării în numele și în interesul colectivității locale pe care le reprezintă la constituirea de societăți comerciale.
În consecință, instanța de fond a apreciat, că în speță nu subzistă motivele de nelegalitate ale nr.241/2003 și ca atare văzând dispozițiile art.4 Legea 554/2004 și ținând cont de dispozițiile cuprinse în decizia 647/2006 a Curții Constituționale a respins excepția de nelegalitate a nr.241/11.11.2003 invocată de pârâta - SRL, în dosar nr- al Judecătoriei Timișoara în contradictoriu cu - - și Consiliul Local al Municipiului
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta recurentă -,solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului, pârâta recurentă - SRL arată că, cauza a fost soluționată fără citarea legală a recurentei, la sediul acesteia nefiind adresată nicio citație, prin aceasta încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.
Pe fond recurenta a arătat că potrivit principiile răspunderii delictuale, art. 998-999 Cod civil, sunt responsabili de acoperirea prejudiciului efectiv suferit persoanele responsabile de producerea faptei ilicite. Simpla calitate de proprietar a unui autovehicul nu poate justifica obligarea acestuia la plata de despăgubiri produse prin utilizarea autovehiculului. presupusului prejudiciu poate consta în contravaloarea unui tichet, însă prevederea conform căreia prejudiciul constă în evaluarea de 20 până la 60 de ori contravaloarea unui tichet, încalcă atât principiile art. 998-999 Cod civil, cât și ale deciziei Curți Constituționale.
Recurenta mai arată că instanța de fond a făcut confuzie între patrimoniul unități administrativ teritoriale și patrimoniul societăți comerciale,în care unitatea administrativă este acționar, legiuitorul neintenționând niciodată să confere drepturi mai mari subiecților de drept administrativ decât altor persoane.
Reclamanta intimată - Administrarea Domeniului Public - Taf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În motivarea întâmpinării, reclamanta intimată - Administrarea Domeniului Public - T arată că susținerile pârâtei recurente cu privire la citarea acesteia nu sunt întemeiate, din actele dosarului rezultând îndeplinirea procedurii de citare cu toate părțile.
Pârâta intimată mai arată că adoptarea Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a avut drept scop decongestionarea domeniului public, în zonele centrale ale orașului sau care trebuie ocrotite de o poluare exagerată, unica societate căreia i s-a autorizat desfășurarea activității de aplicare a sistemului precum și verificarea modului în care funcționează, respectiv constatarea abaterilor fiind reclamanta intimată, în virtutea faptului că asociatul unic al acestei societăți este Consiliul Local al Municipiului T, precum și în virtutea faptului că activitățile de administrare a rețelei stradale din Municipiul T și exploatarea rețelei de drumuri au fost concesionate în baza contractelor de concesiune nr. 26/31.08.1998, respectiv nr. 94/18.01.2005.
Art. 6 din Regulamentul de aplicare a sistemului de parcare, prevede că nerespectarea prevederilor acestuia regulament, atrage după sine, aplicarea unei sancțiuni constând în plata unei taxe de penalizare, art. 18 prevăzând situațiile în care se percepe taxa de penalizare, care se percepe de la proprietarul autoturismului.
În situația în care proprietarul autoturismului nu achită taxa de penalizare ce i-a fost aplicată, reclamanta intimată suferă un prejudiciu datorită faptului că, prin contractele de concesiune, societății i s-au impus anumite obligații, pe care, altfel aceasta nu le poate îndeplini.
Pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului Tad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea dispozițiilor sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării, pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului T arată că în mod corect prima instanță a reținut că sunt neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la faptul că art. 18 și 19 din regulamentul de funcționare a sistemului ar contraveni dispozițiilor nr.OG 9/2000, în condițiile în care clauza penală la care se face referire în acest act normativ este o convenție prin care partidele stabilesc anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, or, penalizarea stabilită prin nr. 241/2003, reprezintă penalizare pentru neplata la termen a unei obligații contractuale apare ca o sancțiune pentru parcarea sau staționarea autovehiculelor în zonele limitate de indicatoare specifice, fără tichet sau abonament cumpărat anticipat.
În mod corect prima instanță a stabilit că nr. 241/2003 nu contravine dispozițiilor art. 26 din nr.OUG 45/2003, care permite consiliilor locale instituirea unor taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice sau juridice, întrucât sistemul de parcare se aplică în Municipiul T în zone anume delimitate prin indicatoare de circulație, între orele 08-17, controlul staționar necontravenind prevederilor art. 56 din Constituția României.
În lumina dispozițiilor art. 38 lit. d din Legea nr. 215/2001, în varianta existentă la data intrării în vigoare a nr. 241/2003, consiliul local poate concesiona sau da în administrare bunurile proprietate publică sau privată.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei "" prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Motivul de recurs invocat de pârâta recurentă "" constă în pretinsa citare nelegală a acestei părți la termenul din 25.02.2008, când s-a pronunțat hotărârea atacată cu recurs a cărei desființare se cere.
Examinând acest motiv de recurs, Curtea constată că judecarea pricinii de către Tribunalul Timișs -a făcut la două termene, respectiv la 28.01.2008 și la 25.02.2008.
La termenul din 28.01.2008 cauza a fost amânată pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu părțile, iar la termenul din 25.02.2008, recurenta "" a fost citată la adresa din municipiul T, strada - -, nr. 47, județ T, astfel cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare atașat la fial4 din dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Curtea constată, totodată, că reclamanta "" a precizat la termenul din 156.10.2007, în dosar nr- al Judecătoriei Timișoara (dosar în care s-a invocat excepția de nelegalitate ce formează obiectul prezentei cauze) că sediul pârâtei "" se află în municipiul T,-/1, județ T, anexând un răspuns comunicat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, astfel cum rezultă din precizarea de acțiune atașată la fila 4 din dosar nr- al Judecătoriei Timișoara.
Curtea constată, așadar, că recurenta "" nu a fost citată la sediul său, situat în municipiul T,-/1, județ T, pentru termenul la care s-a pronunțat hotărârea recurată.
Or, conform art. 85 Cod de Procedură Civilă, " judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel", iar art. 87 punctul 2 Cod de Procedură Civilă prevede că " vor fi citați: -2. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanței";
În privința sancțiunii care intervine în cazul nelegalei citări a unei părți, art. 105 alin. 2 Cod de Procedură Civilă prevede că "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".
În privința vătămării pricinuite recurentei "" prin nelegala sa citare, Curtea apreciază că în absența citării legale, recurenta pârâtă nu a luat cunoștință de existența litigiului și nu și-a putut formula apărările pe carele considera necesare.
În aceste condiții, judecata și pronunțarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialității și al asigurării dreptului la apărare, impunându-se anularea actelor procesuale îndeplinite la termenul respectiv.
Având în vedere că sentința civilă nr. 220/25.02.2008 a Tribunalului Timișa fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și al asigurării dreptului la apărare, respectiv cu nelegala citare a recurentei "", Curtea constată că această hotărâre a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 punctul 5 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2".
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi,", Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite și va dispune casarea sentinței civile nr. 220/25.02.2008 a Tribunalului Timiș.
În temeiul art. 312 alin. 5 Cod de Procedură Civilă - conform cărora, "-în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad" -Curtea va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Timiș, întrucât judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta recurentă "" împotriva sentinței civile nr. 220/25.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 13.05.2008
Tehnored. /16.05.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
