Obligare emitere act administrativ. Decizia 603/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.603/CA

Ședința publică de la 17 noiembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în Calea nr.202, sector 1, B, împotriva sentinței civile nr.786/11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-, Bl.41,. F,.4,.68, județ C, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008, lipsind recurenta-pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Apărătorul intimatei arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu disp. art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul, avocat susține concluzii de respingerea recursului cu menținerea sentinței civile nr.786/11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ ca fiind temeinică și legală pentru considerentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. În esență, arată că în mod just s-a reținut că, actualizarea este necesară în raport cu regulile privind plata eșalonată instituite prin art.8 alin 2 din HG286/2004. Solicită totodată obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată;

1. Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin cererea adresată instanței - Tribunalul Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr-, reclamanta în contradictoriu cu pârâții Cancelaria Primului Ministru și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat ca prin hotărâre să se dispună:

- anularea Ordinului nr. 4238/2005 prin care se validează Hotărârea nr. 607/22.12.2003 și a Ordinului nr. 4239/2005 prin care se validează Hotărârea nr. 1893/28.11.2002 ca fiind nelegale și neconforme cu situația de fapt;

- emiterea unui singur ordin prin care să se stabilească drepturile ce se cuvin în baza Legii nr. 9/1998;

- actualizarea sumelor de la data depunerii cererii, în raport cu dispozițiile Legii nr. 9/1998 și aprecierea ratei de inflație asupra sumelor astfel actualizate, precum și dobânda legală aferentă.

În fapt, reclamanta a arătat că la data de 29.02.2000 a depus în numele tuturor moștenitorilor o cerere la Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, care a emis Hotărârea nr. 1893/28.11.2002, prin care

a aprobat cererea pentru suma de 46555,36 lei, hotărârea fiind validată prin Ordin nr. 4239/24.08.2005.

Prin acest ordin cu nr.4238/24.08.2005 ne-transmis, se validează Hotărârea nr. 607/22.12.2003 emisă de Comisia T pentru suma de 56852,20 lei, moștenitori fiind aceleași persoane.

Susține reclamanta că pentru același autor și aceeași moștenitori au fost emise două ordine diferite ce validează hotărâri diferite, cu sume diferite.

În consecință, solicită instanței emiterea unui singur ordin prin care să se valideze o singură sumă și actualizarea acesteia în raport cu indicele de inflație începând cu data depunerii cererii, până la data încasării întregii sume.

Legal citată, pârâta Cancelaria Primului Ministru și-a precizat poziția procesuală și a solicitat pe calea întâmpinării respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că prin Ordinul nr. 4238/24.08.2005 Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Cancelariei Primului Ministru a validat Hotărârea nr. 607/22.12.2003 a Comisiei Județului T și a dispus acordarea compensațiilor bănești pentru bunurile avute în proprietate de, respectiv casa, 1000 mp teren intravilan aferent imobilului și 0,14 ha teren agricol.

Referitor la Hotărârea nr.1893/28.11.2002 emisă de Comisia Municipiului B și validată prin Ordinul nr.4239/24.08.2005, învederează că, s-au acordat compensații bănești pentru bunurile avute în proprietate de către, respectiv 5,11 ha teren agricol, 4,5 ha porumb, 1,00 ha -soarelui și pentru diferența de valoare între casă, anexe și terenul aferent acestora, abandonate statului bulgar și cele primite în România.

Pe fondul cauzei, s-a menționat că, în ceea ce privește actualizarea sumei acordate drept compensații bănești prin ordinele contestate, invocă dispozițiile art.34 lit."h" din nr.HG753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora prin Hotărârea nr.607/22.12.2003 a Comisiei Județului T și 1893/28.11.2002 emisă de Comisia Municipiului B, s-a făcut o prepunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe și exigibile din momentul validării lor, de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Întrucât creanța este certă de la data emiterii ordinului de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 8 din Legea nr. 9/1998 și art. 5 din nr.HG 286/2004.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 9/1998, nr.HG 286/2004, nr.OG 94/2004, HG1643/2004.

Prin încheierea motivată din data de 7.02.2008, instanța de fond admis excepția tardivității formulării acțiunii privind anularea Ordinului nr. 4238/24.08.2005 emis de pârâtă.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr. 786/11 martie 2008, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a dispus anularea Ordinului nr. 4239/24.08.2005 emis de șeful Cancelariei Primului Ministru;

A fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită o decizie de plată care să cuprindă valoarea compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârea nr. 1893/28.11.2002 a Comisiei Municipiului B, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor,

A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente compensațiilor, și, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta, prin acțiunea astfel cum a fost precizată, a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru ca aceasta să fie obligată, în urma anulării Ordinului nr. 4239/24.08.2005, la emiterea unui nou ordin, prin care să valideze Hotărârea nr. 1893/28.11.2002 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, care să cuprindă drepturile cuvenite în baza Legii nr. 9/1998 și aplicarea ratei de inflație asupra sumelor astfel actualizate, precum și dobânda aferentă.

Potrivit art. 4 lit. g) din nr.HG 1643/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea nr.OG 94/2004, privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940- republicat ( în vigoare la acea dată), printre atribuțiile Departamentului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 se afla și aceea de a propune reactualizarea despăgubirilor conform prevederilor Legii nr.9/1998 la dat emiterii ordinului de validare.

În fapt, reclamantei i-au fost stabilite prin Hotărârea nr. 1893/28.11.2002 de către Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, compensații, iar validarea acestora, prin actul administrativ contestat a fost efectuată la data de 24.08.2005.

Potrivit art. 7 din nr.HG 1277/17.10.2007, propunerea de validare sau invalidare transmisă Cancelariei Primului Ministru (devenită Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților) poate fi însoțită de propuneri de reactualizare a despăgubirilor dacă aceasta este necesară.

În considerarea disp. art.7 alin.(3) din Legea nr.9/1998 raportate la art.8 și art.5 din nr.HG286/2004 principiul reparării integrale a prejudiciului impune, ca în momentul validării compensațiilor sumele acordate să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXI/19.03.2007 a statuat că validarea hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art.7 alin.(3) din Legea nr.9/1998 atrageactualizarea întregii sume în raport de indicele de creștere a prețurilor.

3. Recursul

Împotriva sentinței civile nr.786/11.03.1008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o în temeiul art.3041Cod procedură civilă, sub aspectele:

Prin Hotărârea nr.1893/2002 a Comisiei Municipiului B s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Departamentul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998.

Întrucât această creanță este stabilită, devenind astfel exigibilă la momentul emiterii Ordinului de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art.9/1998, conform cu care, în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.

În raport de dispozițiile legale incidente în cauză, (HG 1643/2004, HG286/2004, Legea 9/1998) greșit prima instanță a anulat ordinul contestat dispunând actualizarea compensațiilor acordate prin aceasta, întrucât prin acest ordin este prevăzută posibilitatea actualizării cuantumului compensațiilor, la momentul plății cotei de 60%.

4. Curtea

Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998, în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în careau fost stabilite, acestea se vor acorda la nivelul la careau fost validatede comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, se actualizează în raport de indicele de creștere al prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de Statistică înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior.

Interpretarea literală și sistematică a acestui text de lege conduce la concluzia că legiuitorul a făcut în mod cert distincție între stabilirea și validarea compensațiilor, momentul în raport de care se determină obligație de actualizare în funcție de data plății fiind cel al stabilirii lor de către comisia județeană.

Conform art.7 alin.1 din Legea nr.9/1998, comisiile județene și a Municipiului B au competență de a rezolva cererea de acordare a compensațiilor, Comisia centrală și ulterior Cancelaria Primului Ministru nefăcând decât să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului B, conform alin. 3 al aceluiași articol.

La aceeași concluzii conduc și dispozițiile Normelor metodologice aprobate prin nr.HG1643/2004 care, în art.4 lit. g, prevăd că Departamentul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Cancelariei Primului Ministru are atribuția să propună reactualizarea despăgubirilor conform Legii 9/1998 la data emiterii ordinului, iar art.7 prevede că propunerea de validare sau invalidare transmisă șefului Cancelariei Primului Ministru poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor, dacă aceasta este necesară.

Aceste norme se referă tocmai la ipoteza în care validarea și implicit plata compensațiilor au loc în alt an decât cel în care au fost stabilite.

Opinia contrară, potrivit cu care actualizarea nu se poate face decât începând cu data validării, ar echivala cu o golire de conținut a prevederilor legale mai sus amintite.

Așa cum a reținut și prima instanță,în legătură cu problema de drept dedusă judecății s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în interesul legii, nr. XXI / 19. 03.2007.

Potrivit disp. art. 329 alin 3 teza a doua Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Față de cele arătate mai sus, se impune respingerea recursului ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei, în baza art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în Calea nr.202, sector 1, B, împotriva sentinței civile nr.786/11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-, Bl.41,. F,.4,.68, județ C, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

Obligă recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

02 decembrie 2008

red.dec. jud. -17.XII.2008

tehnored.Gref.

2ex/18.12.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia 603/2008. Curtea de Apel Constanta