Obligare emitere act administrativ. Decizia 734/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 734/2009
Ședința publică din 23 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2701 din 14.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAREA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR RURALE - SUCURSALA C - UNITATEA DE ADMINISTRARE S ( S) și S, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, recurenta s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 242 al. 2.pr.civ.
În data de 05.02.2009 s-au înregistrat la dosarul cauzei un înscrisuri din partea recurentei la care s-au anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat în cauză ( 15 -21).
Intimata SC - SA în data de 12.02.2009 a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat comunicarea motivelor de recurs ( 26), iar în data de 17.02.2009 intimata RA a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ( 28 -29).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 2.701 din data de 14 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaj, în baza art. 246 din Codul d e procedură civilă, s-a constatat renunțarea la judecată a reclamantei, împotriva pârâtei - S.
De asemenea, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR FUNCIARE A - SUCURSALA TERITORIALĂ - - UNITATEA DE ADMINISTRARE 02.2
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Conform Deciziei nr. 91781 din 06.01.2000( 4) reclamanta este pensionară beneficiind de pensie de asigurări sociale și pensie suplimentară. Cuantumul pensiei stabilit prin decizia de mai sus a fost recalculat potrivit deciziei depusă la dosar( 5).
În vederea stabilirea punctajului mediu anual, reclamanta a solicitat pârâtelor să-i elibereze o adeverință din care să rezultă sumele primite în plus față de salariul de bază, respectiv cele primite sub formă de acord precum și faptul că a fost achitată de către unitatea în care a lucrat, contribuția pentru pensia suplimentară(8).
Această solicitare a fost adresată pârâtei în considerarea faptului, reținut de către reclamantă, referitor la locația unde este depozitată arhiva unității la care a fost angajată. În cuprinsul cererii sunt indicate toate entitățile la care a lucrat ca arhitect începând din anul 1976 până în anul 1994. Acestea sunt după cum urmează A - A Z, S, și
legislativ al pârâtei este legat de Legea nr. 138/2004 a îmbunătățirilor funciare. În temeiul acesteia Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare( fosta Regie Autonomă de Îmbunătățiri Funciare) se reorganizează, luând ființă Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare( ).
Din răspunsul comunicat reclamantei de către pârâtă, rezultă că aceasta din urmă nu-i poate elibera actele solicitate întrucât nu ea este deținătoarea arhivei actelor solicitate( 9).
La fila 27 din dosar este depusă copia unui script intitulat, "întâmpinare" aflat în dosarul nr- (dosar în care reclamanta s-a judecat cu - Z). Din cuprinsul acestuia rezultă că o parte a arhivei fostei societăți de stat la care a lucrat reclamanta se găsește la ea. Noua formă juridică în care își desfășoară activitatea nu-i permite să elibereze actele solicitate de către reclamantă întrucât nu are personal specializat.
În același script se învederează și faptul că numai pârâta are personal specializat care ar putea elibera documente de natura celor solicitate de reclamantă.
Întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtă( 18) relevă faptul că reclamanta nu a fost niciodată angajata ei fapt care o pune în imposibilitatea de a oferi reclamantei actele și datele solicitate.
Pârâta este în situația de a nu deține arhiva documentelor solicitate de către reclamantă. Chiar în situația în care, ea ar fi depozitara acestor documente este în măsură de a elibera numai copii de pe ele, fără a avea competența de a procesa conținutul lor.( art. 16 din Legea nr. 16/1996).
Prevederile Legea nr. 16/1996 reglementează obligativitatea deținătorilor de documente să le păstreze până la data creării posibilității de preluare de către Arhivele Naționale. Obligațiile creatorilor și deținătorilor de documente reglementate în cap. III al legii, se referă la documente din al doilea an de la constituirea entității juridice, prin urmare aceste obligații nu sunt aplicabile documentelor mai vechi.
Față de cele reținute mai sus, acțiunea reclamantei a fost considerată ca nefondată și respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta, solicitând admiterea lui și, în principal, să fie casată în întregime sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, să fie admisă acțiunea și obligate cele două pârâte S și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR FUNCIARE A - SUCURSALA TERITORIALĂ - - UNITATEA DE ADMINISTRARE 02.2 S, să-i elibereze adeverințele salariale solicitate.
Dezvoltându-și motivele de recurs, fără a face trimitere expresă la vreun text din pr.civ. recurenta a pretins, în esență, că soluția primei instanțe este greșită, deoarece nu a ținut cont de toate actele emise de societățile pârâte care, în calitate de succesoare a fostei societăți la care a lucrat până la pensionare, aveau obligația să-i comunice copii după actele necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 16/1996.
În sprijinul recursului, a depus la dosar adresele nr. 12.548/11.12.2008 emisă de Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare A B și nr. 1.787/06.01.2009 emisă de Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare A B - Sucursala Teritorială - - Unitatea de Administrare 02.2 S ( 19, 20).
La rândul său, pârâta Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare A B - Sucursala Teritorială - - Unitatea de Administrare 02.2 a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu ea este deținătoarea documentelor pretinse de reclamantă.
Cealaltă reclamantă, - Z nu a depus întâmpinare.
Recursul declarat în cauză este întemeiat pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Curtea observă că ne aflăm în fața unui recurs declarat împotriva unei hotărâri, care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, caz în care nu este limitată la motivele de casare prev. de art. 304.pr.civ. fiind îndrituită în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că reclamanta s-a adresat cu cererea sa Tribunalului Sălaj pentru ca prin hotărârea ce se pronunța să fie obligate cele două pârâte, ca persoane juridice succesoare a fostei unități la care a lucrat ca arhitect înainte de pensionare, să-i elibereze adeverințele necesare recalculării pensiei stabilită pentru munca depusă și limită de vârstă.
În urma derulării procesului, prima instanță a pronunțat soluția mai sus citată bazându-se pe considerentele mai sus expuse și interpretarea dispozițiilor legale incidente.
Curtea apreciază însă că modul de soluționare a procesului s-a făcut fără a se intra efectiv în cercetarea fondului, dându-se un răspuns formal cererii reclamantei, care se vede astfel pusă în situația de a nu putea beneficia de un drept recunoscut de lege, fiind încurajate atitudinile entităților - persoane juridice succesoare ale fostelor întreprinderi care s-au reorganizat să ignore cererile îndreptățite ale foștilor angajați.
Esențial pentru prima instanță era să stabilească cu certitudine modalitatea prin care unitatea la care a lucrat reclamanta s-a reorganizat, care au fost entitățile succesoare și care potrivit dispozițiile Legii nr. 16/1996, sunt obligate să elibereze la cerere copii și extrase precum și certificate după documentele solicitate.
Apoi, prima instanță a ignorat dispozițiile aceluiași act normativ care instituie obligații nu numai pentru "creatorii" ci și pentru "deținătorii" de documente.
În cazul de față, creatorul de documente nici măcar nu mai este în ființă, însă potrivit legii, toate documentele respective au fost preluate de persoanele juridice succesoare, care având calitatea juridică de "deținători" au obligațiile de a se conforma disp. art. 21 din lege care prevăd: "reatorii de documente sau, după caz, persoanele juridice succesoare ale acestora, sunt obligați să elibereze potrivit legii, la cererea persoanele fizice și a persoanelor juridice, certificate, copii și extrase de pe documente dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant".
Nici rezolvarea cererii reclamantei în privința primei societăți pârâte nu este corectă.
Este adevărat că în raporturile juridice civile funcționează principiul disponibilității, iar reclamanta avea posibilitatea să renunțe la judecată fie verbal, fie în scris conform art. 246.pr.civ. În ambele cazuri însă, indiferent dacă este făcută verbal sau prin înscris, renunțarea la judecată trebuie să fie expresă, ea neputând fi presupusă de instanță.
În cazul de față, renunțarea este făcută verbal față de pârâta - Z, care prin întâmpinare a fost de acord cu acțiunea reclamantei, făcându-se referire la aceasta și la existența altui litigiu dintre părți, așa încât nu se putea presupune că renunțarea la judecată este fără echivoc, mai ales că cealaltă pârâtă a arătat-o ca deținătoare a actelor, iar ea a făcut apărări de altă natură, în sensul că fiind o societate cu capital privat, nu are nici o obligație în privința eliberării de copii după actele deținute de la autoarea sa, după reorganizarea ei.
Așadar, consemnările din practicau hotărârii referitoare la renunțarea la judecată a reclamantei și aserțiunile instanței din considerente privind această situație, raportată și la un alt litigiu dintre părți, lasă loc îndoielii că această renunțare ar fi fost expresă și poate produce efectele prev. de art. 246.pr.civ.
Prin urmare, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, rezultă că prima instanță a soluționat procesul fără a cerceta în totalitate fondul cauzei, așa încât în temeiul art. 312 alin. 3 teza I pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a fi admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauză spre rejudecare aceleiași instanțe.
În aceste împrejurări, devine de prisos analizarea cererii subsidiar a recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII:
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în Z,-, -.34,. 3,. 14, județul S împotriva sentinței civile nr. 2.701 din 14 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G - - - - - - -
Red.Gh.
Dact./3 ex./19.03.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
