Obligare emitere act administrativ. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 8/CA
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
Grefier - - -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantele, toate cu domiciliul procedural ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, județul I, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatul cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dosarul se află la al treilea termen de judecată și că, prin registratura instanței, s-a depus la dosar întâmpinare, comunicată reclamantelor.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat și judecata în lipsă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra cauzei de contencios administrativ de față constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr. 975/45/03.11.2008, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând recunoașterea discriminării și calcularea și plata sporului de confidențialitate de până la 15%, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, astfel: începând cu data de 22.01.2004 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și pentru viitor pentru reclamanta, începând cu data de 01.08.2008 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și pentru viitor pentru reclamanta; începând cu data de 01.07.2008 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și pentru viitor pentru reclamanta. De asemenea, reclamantele au solicitat efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare și obligarea pârâtului Ministerul Public la emiterea ordinului de salarizare care să conțină sporul de până la 15% pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că îndeplinesc funcțiile de prim - procuror, respectiv de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni. În scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative menite să ofere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații. În acest sens, Legea nr. 444/2006 prevede un spor de până la 15% pentru cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. De asemenea, sporul de 15% pentru alte categorii de funcționari publici este prevăzut în nr.OG 6/2007, iar prin Legea nr. 656/2002 s-a acordat acest spor și membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Reclamantele mai susțineau că potrivit art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cazul prevăzut de lege și de regulament. Art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 prevede că nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară. Reclamantele au mai învederat faptul că pentru a fi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Întrucât judecătorii și procurorii militari și membrii Consiliului Director al CNCD beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15%, iar judecătorii și procurorii civili nu beneficiază de un astfel de spor, s-a creat un tratament discriminatoriu.
În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosarul cauzei, în copie, Hotărârea nr. 658/03.07.2008, Ordinul nr. 1727/08.08.2008, Decretul nr. 662/25.06.2008, Ordinul nr. 1419/16.07.2008 și carnete de muncă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că între el și reclamant nu există raporturi juridice și că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate să aloce fondurile necesare. A mai susținut pârâtul că, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, are obligația de a aloca, pe baza datelor primite de la ordonatorii principali de credite, sumele necesare efectuării plăților drepturilor solicitate. Pârâtul a susținut și faptul că acțiunea formulată de reclamante este inadmisibilă având în vedere decizia nr. 818/03.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției lor procesuale, pârâții au susținut că admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu adăugarea de către instanță la legea specială de salarizare a magistraților. De asemenea, nu poate exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective. Or, în cazul de față, lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% magistraților, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților și veniturile nete lunare ale altor funcționari care beneficiază de acest spor. Au mai susținut pârâții că actul normativ pe care și-au întemeiat reclamanții pretențiile a intrat în vigoare în anul 2006 și privește alte categorii profesionale, iar susținerile reclamanților în sensul că sunt discriminați în raport cu celelalte categorii de personal nu pot fi reținute întrucât prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. De altfel, și practica CEDO este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare. Mai mult, CNCD a soluționat o cauză care a avut ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15% pentru confidențialitate, pronunțând în acest sens Hotărârea nr. 437/05.11.2007 prin care nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența art. 2 alin. 1 din Nr.OG 137/2000. Pârâții au învederat faptul că instanța investită cu soluționarea unui litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz nu poate să adauge la lege, acordarea sporurilor solicitate fiind de competența exclusivă a puterii legislative. Referitor la capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu aplicarea indicelui de inflație, s-a susținut că nu se poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială și că plata sumei se poate face numai prin intervenția legiuitorului. Mai mult, aplicarea indicelui de inflație solicitat apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată. Referitor la capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carentul de muncă, pârâții au apreciat că acesta este neîntemeiat întrucât singura categorie de drepturi bănești care se poate transcrie în carnetul de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Or, sporul solicitat de reclamanți este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta.
Prin întâmpinările formulate, pârâții au invocat și excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 19 din nr.OG 137/2000 și la decizia Curții Constituționale nr. 821/03.07.2008 și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești solicitate de reclamanta pentru perioada 22.01.2004 - 03.11.2005.
De asemenea, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI solicitând obligarea chematului în garanție de a lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
La termenul de judecată din 09.12.2008, Curtea a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Prin sentința nr. 76/13.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza a fost înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 1842/99/24.02.2009.
La termenul de judecată din 22.05.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinului de salarizare care să conțină sporul de până la 15% pentru viitor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și disp. art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a constatat că și această excepție este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 46/2008.
Cât privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, instanța a constatat că aceasta este întemeiată având în vedere disp. art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
De asemenea, instanța a constatat că este întemeiată și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinului de salarizare care să conțină sporul de până la 15% pentru viitor. Astfel, potrivit disp. art. 3 alin. 1 Cod procedură civilă, curțile de apel judecă în primă instanță procese și cereri în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât în ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamanta pentru perioada 22.01.2004 - 01.11.2005, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că, potrivit disp. art. 293 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Prezenta acțiune a fost introdusă la data de 03.11.2008. Având în vedere data introducerii prezentei acțiuni, dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, precum și faptul că drepturile bănești se achită în luna următoare celei în care s-a prestat activitatea, instanța a constatat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamantă, aferente perioadei 22.01.2004 - 01.11.2005.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut că reclamanta a ocupat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni în perioada 22.01.2004 - 31.12.2006, iar începând cu data de 01.01.2007 îndeplinește funcția de prim - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni. Reclamanta ocupă funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni începând cu data de 01.08.2008, iar reclamanta ocupă funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni începând cu data de 01.07.2008.
Prin acțiunea introductivă, reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%.
Reclamantelor le-a fost impusă în mod imperativ, prin lege, o obligație profesională de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic). Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc. Totodată, prin actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților nu s-a prevăzut sporul de confidențialitate. În același timp, instanța reține și faptul că de acest spor de confidențialitate beneficiază personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor (OG nr. 19/2006, nr.OG 6/2007, nr.OG 137/2000, nr.OG 64/2006, nr.OUG 57/2000, Legea nr. 656/2002, nr.OUG 123/2003 și nr.OG 10/2007).
S -a mai reținut de către instanță că potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângere, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social sau cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. De asemenea, art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 caracterizează ca discriminatorii prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi. În același sens, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
De asemenea s-a mai reținut de către instanță că reclamantele se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu personalul din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport o obligație de confidențialitate. Însă, deși reclamantele își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar. Conform dispozițiilor Codului muncii sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă. Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate. În plus, instanța reține că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte. De asemenea, faptul că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare. Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).În caz contrar, sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv, dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Instanța a mai reținut că judecătorii militari, precum și membrii Consiliului Director al CNCD, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizație, iar judecătorii civili (care controlează inclusiv actele CNCD) nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinara. Acest fapt determină, incidența unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.rin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantele sunt în mod evident și grav discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispoziții internaționale aplicabile în cauza de față, respectiv: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă. Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994). De altfel, în interpretarea dispozițiilor art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a - Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că "diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă". Aceasta înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
De asemenea, într-o altă speță ( // 1976), se reține de către Curtea Europeană de Justiție că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, norma comunitară se interpretează în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice. Instanța europeană a concluzionat că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
S-a mai reținut de către instanță și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, soluționând recursul în interesul legii cu privire la îndreptățirea judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea de a beneficia de sporul de confidențialitate, a statuat prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 că: "judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază lunar" iar, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Instanța, în consecință, a constatat că este întemeiată cererea reclamantelor de obligare a pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%.
Cât privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a reținu că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că prin această cerere s-a solicitat obligarea chematului în garanție de a lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei. Or, obligațiile Ministerului Finanțelor Publice sunt stabilite prin lege și numai în măsura în care acesta nu-și îndeplinește obligațiile legale se poate solicita obligarea sa la alocarea fondurilor necesare pentru plata unor sume.
Raportat tuturor considerentelor reținute, instanța a constatat că este întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Ministerul Economiei și Finanțelor,
Prin sentința civilă nr.1104/05.06.2009, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, și, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, cu sediul în comuna R, județul I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, bd. - nr. 14, sector 4, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu sediul în I,-, jud. I, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu sediul în V,-, jud. V, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost obligați să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.11.2005 - 31.12.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate începând cu data de 01.01.2007 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate începând cu data de 01.08.2008 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate începând cu data de 01.07.2008 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi bănești.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect plata sporului de confidențialitate de 15% pentru perioada 22.01.2004 - 01.11.2005, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost declinată în favoarea Judecătorie I competența de soluționare a cererii formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă și s-a declinat în favoarea Curții de APEL IAȘI competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare.
Având în vedere dispozitivul sentinței nr.1104/05.06.2009, de declinare în favoarea acestei secții a Curții de APEL IAȘIa capătului din acțiunea reclamantelor privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinului de salarizare a reclamantelor cu includerea sporului de confidențialitate de 15%, a fost format dosarul acestei Curți cu nr-.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamantelor, întrucât, urmare intrării în vigoare la 23 noiembrie 2009 Legii-Cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în care se prevedea, la art.4 din anexa VI, plata unui spor de confidențialitate de 15%, a fost emis Ordinul nr.2777/17.11.2009 de către Procurorul general, prin care este acordat reclamantelor acest spor pentru viitor.
Curtea, verificând prioritar susținerea pârâtului, constată că aceasta este întemeiată, pretențiile reclamantelor din acțiune fiind consfințite de art.4 alin.(3) din Anexa VI la legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Cum legiuitorul a prevăzut expres în alin.(4) la același articol că sporul în litigiu"se va acorda și "se va înscrie în carnetele de muncă", iar la data pronunțării prezentei sentințe pârâtul a emis deja ordinul vizat prin acțiune - cu nr.2777/17.11.2009 - de recunoaștere a drepturilor bănești solicitate prin acțiune, instanța va respinge cererea reclamantelor ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.
Președinte, - |
Grefier, - - |
Red.jud.GA/19.01.2010
Tehnored.gref.TN/03.02.2010
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe
